Orţenii în sărbătoare

25/07/2015

Oarta_1

de prof. Traian RUS

Miercuri, 22 iulie 2015, a fost mare sărbătoare în Ţara Codrului. Prilejul, oferit de hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Ciutruci – Oarţa de Sus, a adunat câteva sute de credincioşi din cele trei judeţe limitrofe: Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Serviciul religios, oficiat de un sobor de peste 30 de preoţi, a fost condus de Î.P.S Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, fiu al satului Oarţa de Sus, împreună cu P.S. Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox al Europei de Nord. Prezenţa celor doi înalţi ierarhi a conferit un caracter special Sfintei Liturghii, iar cuvintele de învăţătură au fost primite cu mult respect de către toţi cei de faţă. Cu acest prilej, a fost sfinţită şi o troiţă ridicată în cinstea lui Dumnezeu de către locuitorii comunei Bicaz (primar dr. Dorin Mitre) şi noul altar de vară, oferit mănăstirii prin grija primarului comunei Oarţa de Jos, prof. Bogdan Pop. Acelaşi harnic primar a oferit tuturor participanţilor o agapă creştinească. Cinste lor! Citește restul acestei intrări »


CRĂCIUN ÎNSÂNGERAT

28/12/2013

de prof. Traian RUS

Traian Rus_1Oamenii, cei mai mulţi dintre ei, nu se ştiu bucura de ceea ce Bunul Dumnezeu le oferă. Sunt nemulţumiţi, trişti, chiar revoltaţi de starea în care se află. Doresc mereu mai mult şi mai bine. Doresc palate, bani, lux, mese pantagruelice. Aleargă după toate acestea. Întâmpină şi petrec sărbătorile Crăciunului încrânce-
naţi.

Impulsul de a scrie acest material mi-a venit când mi-am amintit despre mărturiile pe care mi le-au făcut nonagenarii, trăitori încă în Ţara Codrului, despre sărbătorile însângerate pe care l-au petrecut în anii celui de-al Doilea Război Mondial pe frontul din Rusia sau în lagărele de prizonieri de acolo. M-am cutremurat de ceea ce mi-au povestit şi am găsit de cuviinţă să le prezint pe scurt cititorilor mei. Poate fi o lecţie care ne va ajuta să ne dăm seama ce înseamnă să avem pace şi bucate pe masă. Să ne bucurăm şi să mulţumim Domnului pentru ele.

Unii feciori, alţii însuraţi deja şi cu copii, au fost recrutaţi în armata maghiară în toamna anului 1941. Duşi în cazărmile ungureşti din jurul Budapestei, instruiţi sumar, au fost trimişi pe frontul rusesc, în prima linie. Între nemţi şi italieni au fost meniţi drept carne de tun. Nu aveau nicio şansă să supravieţuiască. Cu puşti vechi şi câte cinci cartuşe, îmbrăcaţi în petice, au trebuit să-şi sape tranşee, pe un ger cumplit, de –50 de grade. Păduchii îi mâncau de vii. Hrana era îngheţată. Stăteau acolo şi-şi aşteptau moartea. Frontul se stabilizase, iar ruşii au dezlănţuit asupra lor ploaie de foc. L-am întrebat pe Dumitru Dumuţa din Băiţa de sub Codru, de 93 de ani, unde dormeau. S-a uitat mirat la mine şi mi-a răspuns:

– Ce întrebare, domnule profesor! Unde să dormim? Afară, în tranşee.
– La –50 de grade?
– Da. La –50 de grade. Eram fericiţi să ne acoperim cu zăpadă, uneori cu cadavrele camarazilor noştri. Orice parte a corpului rămânea descoperită degera instantaneu. De la o vreme n-am mai putut suporta. Aşteptam moartea ca pe o uşurare. Eu am avut norocul să fiu rănit la un picior şi evacuat de-acolo cu căruţa. Pe drumul către gară o schijă mi l-a zdrobit şi pe celălalt, sângele curs a îngheţat şi laba a degerat, trebuind apoi amputată. Citește restul acestei intrări »