O nouă mănăstire pentru Dumnezeu şi Neamul Meu!

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Când te apropii de poarta unei mănăstiri, dacă eşti creştin curat şi atent, poţi simţi, nu doar fiorul de emoţie pe care îl creează astfel de locuri adânc-rugătoare, într-o lume risipită în alergări sterile, ci şi valul de evlavie ce a însoţit curgerea lucrurilor la vremea temeluirii lăcaşului sfânt. Căci, orice astfel de „Casă a Domnului”, a pornit mai întâi în misiunea sa, fie sub formă de miracol, fie ca dorinţă colectivă a unor oameni ce şi-au pus sufletul în palme în forma „bobului” de lacrimă, prin profundă rugare şi pioasă închinare, chiar înainte ca zidul să marcheze noua incintă de înălţare prin sfioasă aplecare.

Cu o astfel de convingere intimă am ascultat rostirile diriguitorilor administraţiei locale din comuna vâlceană Stăneşti, referitoare la necesitatea de a se edifica în apropierea satului Suieşti o mănăstire ortodoxă. La Suieşti s-a născut la 22 februarie 1901, în familia plugarilor Marin şi Elena Marina, copilul Ioan, cel care avea să devină, la 24 mai 1948, al treilea Patriarh al României. În apropiere, la doar 5-6 kilometri, arondată comunei Glăvile, este localitatea Olteanca, unde a văzut lumina zilei, la 8 martie 1921, copilul Valeriu, cel care avea să fie cunoscut sub numele Bartolomeu Anania, un uriaş al intelectului românesc

10 ani de la trecerea în eternitate a IPS Bartolomeu Anania

IPS Bartolomeu Anania
(18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

S-a suit la Ceruri ultimul clasic…

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Acum, când sufletul IPS Bartolomeu îşi ia în primire locul ce i s-a pregătit la Ceruri, minţile scormonitoare ce l-au urmărit o bună bucată din viaţă şi-au găsit o nouă îndeletnicire. Aceea de a afla soluţia „schimbării filtrelor” ce vor fi aşezate la intrarea în perimetrul „clasicismului literar românesc”.

Se ştie că prin creaţia sa, Marele Anania, a străbătut o traiectorie destul de rapidă şi considerată de către mulţi drept imposibilă „din contemporaneitate în rândul clasicilor”. A fost considerat drept „ultimul clasic”, fiind onorat cu o poziţie de lojă în şirul marilor spirite ale clasicismului literar românesc

In memoriam MIHAI EMINESCU: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”

Motto-uri:
– „Şi nime-n urma mea / Nu-mi plângă la creştet, / Doar toamna glas să dea / Frunzişului veşted” (Mihai Eminescu, Mai am un singur dor)
– „Mihai Eminescu – o mare bătălie câştigată a poporului Român” (Ioan Alexandru)
– „Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti” (Nicolae Iorga)

grupaj realizat de PAUL Antoniu

Închinare Luceafărului Blând

ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania: IMN EMINESCULUI (1)* (Fragmentele 1 și 2, în acrostih)

Motto: „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc” (Tudor Arghezi)

E mult de când te’nsinguri spre nopţile de-apoi
Mişcându-ţi veşnicia prin spaţii şi prin noi.
Intrăm cu tine’n lume şi parcă ieri ne-au fost
Năvoadele din care-ţi făcurăm adăpost.
Enciclică serbare. Ne’nvălui în rotund.
Stâlpări de foc se-adună şi’n tine se pătrund.
Cenuşile’nserării pe slove ni le cerni
Umplându-le cu arderi din zorii tăi eterni.