Cu ÎPS Bartolomeu Anania – despre biblioteci în vremuri de restrişte

Ioana Dragotă
(22 mai 1959 – 22 ian. 2013)

de Ioana DRAGOTĂ

Tudor Arghezi, George Bacovia, Alexandru Balaci, Ion Bianu, Lucian Blaga, George Călinescu, Ioan Petru Culianu, Mihai Eminescu, Ştefan J. Fay, Nicolae Georgescu-Tistu, Octavian Goga, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ştefan Octavian Iosif, August Treboniu Laurian, Constantin Noica, Dimitrie S. Panaitescu-Perpessicius, Şerban Papacostea, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru, Alexandru Sadi-Ionescu, N. Steinhardt, Gheorghe Şincai, Gabriel Ţepelea, Tudor Vianu – şi lista poate continua.

Care este sâmburele în jurul căruia am alcătuit-o? Într-un mod poate puţin aşteptat, faptul că toţi aceşti iluştri bărbaţi ai culturii române au fost şi bibliotecari – pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, voit sau conjunctural.

Pentru Mihai Eminescu, de pildă, perioada în care a lucrat la Biblioteca Centrală din Iaşi a fost una dintre cele mai liniştite din viaţa lui, asigurându-i o râvnită stabilitate; pentru Lucian Blaga a fost un exil – îndepărtat fiind de la catedră şi având interdicţie de semnătură.

Într-o situaţie similară cu Lucian Blaga a fost şi ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, dublat de scriitorul Valeriu Anania, al cărui nume îşi găseşte locul firesc

Steaua Zimbrului

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Se pare că cea mai solidă legătură dintre omul de cultură Valeriu Anania (!viitorul prim-mitropolit al Clujului!) și Maramureș rămâne piesa de teatru „Steaua Zimbrului”. Ne stau drept argumente mărturisirile de „geneză” ale cărturarului. Iată câteva repere.

În volumul „Memorii”, apărut în 2008 la Editura Polirom (pag. 322), Valeriu Anania precizează că, la 10 decembrie 1960, pe când era închis în Penitenciarul Aiud, îi mijește pentru prima dată ideea. Obiceiul între deținuți era ca în fiecare seară, după stingere, unul dintre deținuți să țină o „vorbire”. „Mi-a venit și mie rândul să povestesc, am spus ce am știut, până când într-o bună seară am anunțat ceva nou, Steaua Zimbrului, piesă de teatru încă nescrisă, dar construită – vreme de aproape trei ani – act cu act și scenă cu scenă, până la amănunt. Aveam de gând să încep a lucra efectiv în ianuarie și voiam ca mai întâi,

Toamnă aurie, la Chiuzbaia pe chindie

de Zenovia ZAMFIR

În fereastra uitată deschisă, toamna se arată mai coaptă, mai obosită un pic, dar de o frumuseţe aparte, ea trăieşte din lumina de miere, blândă, duioasă ca o mângâiere. Toamna e de aur, nu strălucitor, aur blând, primitor şi odihnitor. Un aer rece, cu parfum de struguri copţi şi crizanteme îmbobocite pluteşte peste oraşul încă adormit. Mânaţi de un vânt rece, norii mărşăluiesc cu repeziciune, atât de aproape de pământ, încât pot fi atinşi de vârful copacilor, primele frunze au prins deja culorile focului, iar fumul dimineților dă şi mai mult farmec zilelor de toamnă timpurie.

Distinsă şi mândră, toamna păşeşte pe meleagurile însetate de liniște, aleargă şi se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc şi-apoi cad moleşite-n covorul cald, ţesut cu dragoste din frunze multicolore.

10 ani de la trecerea în eternitate a IPS Bartolomeu Anania

IPS Bartolomeu Anania
(18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

S-a suit la Ceruri ultimul clasic…

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Acum, când sufletul IPS Bartolomeu îşi ia în primire locul ce i s-a pregătit la Ceruri, minţile scormonitoare ce l-au urmărit o bună bucată din viaţă şi-au găsit o nouă îndeletnicire. Aceea de a afla soluţia „schimbării filtrelor” ce vor fi aşezate la intrarea în perimetrul „clasicismului literar românesc”.

Se ştie că prin creaţia sa, Marele Anania, a străbătut o traiectorie destul de rapidă şi considerată de către mulţi drept imposibilă „din contemporaneitate în rândul clasicilor”. A fost considerat drept „ultimul clasic”, fiind onorat cu o poziţie de lojă în şirul marilor spirite ale clasicismului literar românesc

DIN COMOARA TA, PĂRINTE

de Gabriela Genţiana GROZA

Locaşul sfânt al bisericii clujene „Înălţarea Sfintei Cruci” ne primeşte cu căldură la slujbele religioase orânduite după Pravila Bisericii Ortodoxe. După credinţa fiecăruia dintre noi, plecăm la casele noastre îmbogăţiţi, în speranţa că putem să menţinem şi să răspândim flacăra iubirii pentru Dumnezeu-Atotcreatorul în familiile noastre şi, atunci când e posibil, în societate. Situarea bisericii aici, între blocurile de locuinţe din strada Plopilor Noi, este una dintre realizările cele mai frumoase ale municipiului Cluj-Napoca. La 2 septembrie 2007, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, înconjurat de un însemnat sobor de preoţi şi diaconi a târnosit această Biserică Parohială. Pentru activitatea desfăşurată la edificarea Sfântului locaş, Preacucernicul părinte Iulian Benche, ctitorul bisericii a fost distins cu rangul de iconom stavrofor. Înaltul Prelat Bartolomeu, în acelaşi timp cărturarul Valeriu Anania, este pictat pe unul dintre zidurile bisericii, rămânând în amintirea enoriaşilor noştri. La mânăstirea Văratic, unde a lucrat mai mulţi ani, Î.P.S. scria în decembrie 1982: „Singurătatea mea este aceea a luminişului străjuit de lujere înalte, opt şi mai multe de opt, cu frunza veşnic foşnitoare. Când jos la mine e noapte, vârfurile ard împrejur şi freamătă, într-un amurg prelung, sub lună plină şi uneori, în aurorele polare. Amintirea e rugul cel nemistuit al omului răzleţ”.