Mărțișoarele de la Colegiul „George Coșbuc”

de Gabriela Gențiana GROZA

Anii de școală, pe când eram aproape de vârsta membrilor cenaclului Poesis, i-am rememorat cu prilejul revederii unei personalități de seamă a științei, culturii și spiritualității, Basarab Nicolescu. Invitat special la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, filosoful franco-român, părintele transdisciplinarității, a participat la dezbaterea cu tema Exilul românesc din Paris, în prezența unor personalități clujene de mare anvergură.

The Metamorphoses of the soteriological archetype

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

In 1909 Jung was invited together with Freud to give a series of lectures at the Clark University of Worcester, Massachusetts. He told the father of psychoanalysis about one of his strange dreams, dream of whose interpretation and, obviously, assumption led at length to the split between the younger Jung and Sigmund Freud. Jung had dreamed that he was living on the top level of an old, but elegantly decorated house. Amazed by the fact that he is the owner of such a house, he comes down to examine the ground floor. Here, the things look even older. Then, casting a look at the floor, he discovers a hook in one of the stone slabs. Giving it a pull, the slabs rises, and some stone stairs show before his eyes, leading the way to the depths. Climbing down those steps, he enters a cave dug in the rock. Down, in the dust, he sees bones and potsherd and, among them, two human skulls half disintegrated by the weather[1].

Metamorfozele arhetipului soteriologic

de lect. univ. dr. Vasile CHIRA
Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” Sibiu

Invitat în 1909 alături de Freud să ţină un ciclu de conferinţe la Clark University din Worchester (statul Massachusetts), Jung relatează întemeietorului psihanalizei unul dintre visele sale stranii, vis a cărui interpretare şi, evident, asumare au dus în cele din urmă la despărţirea mai tânărului Jung de Sigmund Freud. Jung visase că locuia la etajul superior al unei case vechi, elegant împodobită. Uimit de faptul că este proprietarul unei astfel de case, coboară să examineze parterul. Aici lucurile păreau şi mai vechi. Uitându-se mai atent la podea, descoperă într-una din dalele de piatră un belciug. Trăgând de el, dala se ridică înfăţişându-i-se înaintea ochilor câteva trepte de piatră, care duceau în adâncuri. Coborând treptele, intră într-o grotă săpată în stâncă. Pe jos, în ţărână, văzu oase şi cioburi de lut, printre care şi două cranii umane roase de intemperii[i].

Casa era un analogon al sufletului. Camera de la etaj reprezenta viaţa lui conştientă. Parterul era inconştientul personal, iar subsolul (adâncul) închipuia inconştientul colectiv.

Dragă amică, Am casa cu curte în minte şi mulţumesc Domnului că a existat

de Gabriela Genţiana GROZA

Eu am avut bunicii la Constanţa, aşa că în fiecare vară eram pe malul mării, obligatoriu. Bunicul înota în larg şi la 80 de ani. Intra în mintea noastră, şi am numai amintiri drăguţe cu el. Bunica rămânea de obicei acasă şi ne făcea mâncare. Noi, cei cinci fraţi – patru fete şi un băiat –, ne aflam tot câte doi sau trei în casa lor din centrul oraşului. Între timp, au demolat-o şi s-au construit blocuri pe strada bunicilor mei. Am însă casa cu curte în minte şi mulţumesc Domnului că a existat. Pe bunicii din partea mamei nu i-am cunoscut, au decedat înainte ca eu să mă fi născut. Bunicul de la Vadu Săpat (lângă Mizil), care a venit din Grecia, s-a căsătorit cu bunica şi au avut împreună 11 copii. Mama a fost ultimul lor copil, singura dintre ei care a trăit peste 100 de ani.

Pe bunicul din partea mamei îl chema Spiridon. I se spunea Spirea Smedoiou în satul prahovean, unde venise singur, cu un câine, probabil migrant ca şi azi, din Elada… Eu am scris în Genţigrame la pachet un catren, la început, din care rezultă originea mea. Am fost în Grecia după revoluţie şi la câte un muzeu spuneam cu însufleţire că şi eu am origine greacă. Se înţelege că asta nu i-a mişcat pe greci… Persida Rugu îmi trimite mereu, draga de ea, filmuleţe despre Grecia… Mama, al unsprezecelea copil, cum ţi-am scris, era deosebită de cei din familia noastră, avea un nas uşor acvilin, ochi căprui speciali şi, în general, era parcă altfel.

LA MÂNA LUI CRONOS

de Gabriela Genţiana GROZA

Deşi născută prahoveancă
Am susţinut că sunt clujeancă,
Dar un ţânţar m-a dat de gol:
… În sânge mi-a aflat petrol!

La întâlnirile mele cu elevii din Cluj sau din Tinca, preocupată fiind de clipa prezentă, rareori mă gândesc la eleva care am fost odinioară. Anul acesta însă, la cea mai recentă şedinţă a cenaclului „Poiesis’’, pe 11 mai, am avut senzaţia că retrăiesc unul dintre acele momente irecuperabile, ale atmosferei pe care o crea cu atâta pasiune dascălul de limba şi literatura română, dirigintele meu, Constantin Enciu. Îi datorez formarea mea ca iubitoare de cuvântul scris. Îi sunt recunoscătoare că a intuit talentul pentru creaţie la vremea adolescenţei mele, înflăcărând luminiţa ce aştepta să fie dezvăluită. Erudit, cunoscut meloman, a ştiut să picure, fără să pregete, din preaplinul fiinţei lui, adolescentei care am fost cândva. La iniţiativa colegilor de liceu ploieşteni, ne-am întâlnit la împlinirea a 50 de ani de la terminarea Liceului „Mihai Viteazul’’. Domnul profesor Constantin Enciu, acum venerabil nonagenar, a fost alături de noi la agapă. Dumnealui se poate mândri cu o seamă de foşti elevi pe care i-a educat şi care au devenit la rândul lor dascăli. Din clasa noastră, eu şi Mihai Litinschi am devenit profesori şi scriitori.