Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea!

Mihaela CD

de Mihaela CD,
membru T.W.U.C, membru L.S.R, Președinte W.P.A. Canada.

Deși prin esență scriitorul scrie pentru că așa simte, pentru el însuși în primul rând și apoi pentru cititori, totuși gestul înscrierii gândurilor sale pe coala albă de hârtie din fata sa are o însemnătate mult mai adâncă și mai profundă. Prin scriitură, poetul, scriitorul își asigură permanenta scrierilor sale dincolo de timp și spațiu. Pentru că ideile sale, mugurii gândurilor sale vor ierna în file până vor fi citite și vor înmuguri în gândul cititorului avid de cunoaștere și descoperire. Tocmai de aceea se spune că scriitorul își asigură nemurirea prin scrierile sale. Cel mai la îndemână mijloc de transmitere al cunoașterii este prin scris.

Se cunoaște prea bine condiția materială precară a scriitorului din ziua de azi, el neputând trăi din scris, din arta lui, din pasiunea lui, chiar dacă o face nemaipomenit de bine, chiar dacă este apreciat și chiar dacă este un scriitor recunoscut. Posibilitatea unui scriitor de a ajunge pe rafturi în librarii este redusă, fiind condiționată de autofinanțarea cărților sale și de cele mai multe ori chiar plata făcându-se numai după vânzare. Aceste lucruri fac accesul în librarii tot mai dificil și mai anevoios pentru majoritatea scriitorilor și mai ales pentru scriitorii debutanți.

Dar cu toate că vânzarea cărților în librării i-ar aduce scriitorului un câștig material, acest lucru nu îi va asigura continuitatea în timp, spre generațiile viitoare, motiv pentru care eu cred că locul unde poetul/scriitorul poate atinge nemurirea este biblioteca. Chiar dacă bibliotecile nu au fonduri pentru achiziții de carte și chiar dacă aceste cărți trebuie donate de către autor/scriitor, totuși, biblioteca este LOCUL CEL MAI IMPORTANT unde ar trebui să ajungă fiecare poet sau scriitor. ACOLO, în bibliotecă, nemurirea stă cuminte așezată pe raft, scriitori morți sau vii sunt așezați

De ce bibliotecar?

de Adrian POP 

Adrian Pop
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

Am intrat în Bibliotecă pentru a uita ce înseamnă hamul, jugul, colivia, cușca, celula… pentru a uita umilința, disperarea, disprețul, sărutul lui Iuda…

Am intrat în Bibliotecă pentru că am vrut să fiu liber… Să uit că au existat prăpastii și hăuri atât de adânci în viața mea. Să reînvăț să umblu, să mă bucur de fiecare răsărit al soarelui, de fiecare floare, de fiecare copac, de fiecare munte, de fiecare mare, să mă întristeze orice nor ivit din senin, orice frunză îngălbenită ce stă să cadă, orice furnică strivită sub talpa trecătorului grăbit, orice vorbă ce ucide… Și nu puteam să reînvăț toate acestea decât aici, în Bibliotecă, lângă prietenele mele de-o viață – CĂRȚILE.   

Libertate prin carte

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Sunt câteva sintagme în domeniu care exprimă aproximativ aceeaşi idee: „libertate prin cultură”, „libertate prin carte”, „cartea – o fereastră spre libertate”, „cărţile – imperiul adevăratelor libertăţi” ș.a. E vorba de mediul penitenciar şi de rolul culturii în realizarea „pregătirii pentru libertate”, atât de necesară în procesul educativ al deţinuţilor.

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a deschis la Penitenciarul din Tăuţii de Sus o modernă bibliotecă, care a devenit extrem de utilă încă de la inaugurare. Există şi în alte astfel de instituţii speciale, biblioteci sau puncte de lectură. Am vizitat un prieten la Gherla şi totul a fost posibil în „Bibliotecă”, cu ocazia unei „întâlniri literare” pe care am organizat-o împreună cu unul dintre „educatori”. Am văzut ce înseamnă un astfel de „aranjament cultural” şi am trăit un sentiment aparte de „solidaritate”.

Biblioteca virtuală a românilor din Ungaria

De Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, a fost lansat site-ul „Biblioteca virtuală a românilor din Ungaria”.

Proiectul Editurii de Presă şi Carte Românească „NOI” din Jula, finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti (SGG-DRP), „Biblioteca virtuală a românilor din Ungaria” a fost lansat pe internet, chiar pe 1 Decembrie 2020, fiind un dar pentru toţi românii interesaţi de valorile culturale ale comunităţii istorice româneşti din Ungaria. Mai utilă poate decât oricând, în aceste vremuri pandemice, o bibliotecă virtuală are un rol deosebit de important în primul rând pentru elevi, studenţi şi profesori, dar şi pentru cercetătorii, cititorii care nu pot vizita bibliotecile clasice. Proiectul Editurii NOI, realizat în strânsă colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, are menirea de a face mai vizibilă comunitatea românească din Ungaria şi de a crea o nouă punte de interacţiune între românii din Ungaria şi cei din alte părţi ale lumii.

Biblioteca virtuală conţine cărţi şi publicaţii despre istoria, cultura, limba şi realităţile românilor din Ungaria,

COMUNICAT

Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic.

Despre o distinsă bibliotecară!!!

 

De-a lungul vieţii noastre ajungem în anumite momente sau etape, când trebuie să facem câte un bilanţ, fie că e bilanţul propriu, fie că facem bilanţul altora…, cum e şi în cazul pensionării colegei noastre Angela-Monica Jucan. Acesta e ciclul vieţii, unii vin, alţii pleacă…, însă, cunoscând-o pe colega noastră ştim, că orice sfârşit e şi un nou început.

Deşi, după cum mărturisea într-un interviu „nu-i place să fie expusă”, azi trebuie să „o expunem” puţin.

Este absolventă a Facultăţii de Filologie – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, promoţia 1976,

Secţia „Legătorie”

de Delia FLOREA

La secţia „Legătorie”

S-a înfiinţat o elegantă „florărie”:

Regina „florilor”, zisă Margot, e-o blondă Margaretă.

Acolo, dreg foile din cărţi Camelia şi o roşcată… Violetă.

AD APERTUM LIBRI

Ad angusta per augusta

de Adrian POP

Adrian Pop

Intriga romanului Numele trandafirului de Umberto Eco se bazează pe interdicţia accesului la o anumită cunoaştere. Curiozitatea celor care vor să atingă cartea ascunsă are ca preţ însăşi viaţa. Edificiul – biblioteca – turnul abaţiei în care se petrece acţiunea este conceput ca un labirint plin de capcane, în care nu se poate orienta decât iniţiatul-paznic. El conţine comori intelectuale şi artistice, dar este intangibil. Este un fel de seif, gândit nu atât să protejeze valorile cât să le facă inaccesibile profanilor. Ideea care guvernează această bibliotecă este cenzura, nu comunicarea. Planul construcţiei urmăreşte să dezorienteze pe oricine n-ar fi capabil să-i pătrundă tainele, „cheile”, simbolurile. Aspectul însuşi intimidează: „prin poziţia sa de neatins” este o adevărată fortăreaţă „în stare să umple de spaimă pe călătorul care s-ar fi apropiat. Oricum nu voi spune – povesteşte personajul-martor – că ea te-ar face să nutreşti sentimente de bucurie. Mie mi-a provocat spaimă…”

Biblioteca-citadelă, cu intrări ascunse, este concepută de un spirit malefic, neiubitor de lumină, claritate şi mai ales de bucurie. De altfel, cartea oprită, cartea ucigaşă, este tocmai o carte despre râs.

(Alină cu drag, Alină!) Alinei Lemnean

de Delia FLOREA

La „Sala de lectură” e linişte deplină.
Când se iveşte vreo „durere”, vrednica şefă o „alină”.
Ştie să zică tuturor cu dor şi de alean,
Nu stă „de lemn”… chiar dacă se numeşte şi Lemnean.