Unirea din suflete

01/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

(…) E nevoie, de o ștachetă pentru denominare și de o matrice pentru interpretare. Nu tot ce va fi „festiv” va fi și fast și nu tot ce va defila pe scene va crea emoție adevărată. Cine va măsura toate acestea și cine va face trierea nu știu, dar sunt convins că veacul care va veni va fi mai lucid!

Cred, de asemenea, că sunt mult mai importante acele „întâlniri cu istoria”, în care auditoriul participă in actu. Trimit imaginația cititorilor acestei „tablete” spre acele momente din copilăria noastră școlară în care interpretam în fața părinților și colegilor scenete gen „Moș Ioan Roată și Unirea”. Conferințele publice, spre a nu aluneca, în „sterilitate” trebuie să fie mai eliberate de rigori științifice și mai încărcate de lumini revelatoare. Ar fi ceea ce a devenit în mediile elevate lectio magistralis, în format de discurs scurt, omogen, exact, dar îmbrăcat în haina smereniei academice. Este vorba de a lăsa în activitate Citește restul acestei intrări »


„Frumoșii nebuni ai marilor cauze”

30/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Aș îndrăzni să mă mândresc puțin cu expresia din titlu, pe care am folosit-o de zeci de ori în discursuri publice. La origine a stat conceptul utilizat de Apostolul Pavel circumscris esențial în formula „a fi nebun după Hristos”. Dar, prin profundurile minții, e posibil ca această alocare de sens să se fi produs și sub impresia unei expresii livrești foarte îndrăgite de marele condeier – Fănuș Neagu („Frumoșii nebuni ai marilor orașe”). Oricum, nu cred, că prin această formulă de botez, aș putea deranja pe cineva, întrucât, prin precizările de context discursiv, am formulat doar aserțiuni pozitive și pozitivante.

Așadar, în categoria „frumoșii nebuni ai marilor cauze” am așezat, cu sentimentul unei recompense, nume de oameni care, deși nu dețin în perimetrul lor profesional de mișcare nicio împuternicire diriguitoare, săvârșesc fapte excepționale, bine primite și bine servite, care luminează Citește restul acestei intrări »


„La Suiești cerul e mult mai aproape!”

28/11/2021

Bisericuța de lemn din Suiești – „Frumoasa maramureșeană”

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mărturisesc sincer ca am o venerație aparte pentru unii oameni și unele locuri. La mare cinste stă Maramureșul. Această formă de adevărată evlavie m-a îndemnat ca gazetar să caut mereu „ocazii” de reflectare a acestui minunat tărâm românesc sau de reflexie în fața filosofiei aparte născută într-un topos cu alură de ancestralitate.

În „Gazeta de Maramureș”, din 8 octombrie 2011, am publicat la rubrica „Biblioteca de idei” textul „Țăranca maramureșeană”.

(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/01/30/taranca-maramureseana/#more-45790)

Dar nu despre chipul femeilor din nord era vorba, ci despre bisericuța de lemn din Suiești, comuna Stănești, județul Vâlcea, pe care fiul satului, Vrednicul de pomenire Justinian, după ce a ajuns Patriarh al României (1948-1977), a instalat-o în arealul natal. Această biserică în stil maramureșean, construită inițial în anul 1658 în satul Gâlgăul Almașului din Sălaj și mutată în 1939 în Breaza (Prahova) a fost dăruită de Patriarhul Justinian și sfințită la 1 mai 1951. Suieștenii și vecinii din jur au botezat-o „frumoasa maramureșeană”, iar eu am încercat mereu să-i trec pragul atât pentru ideea de Maramureș, cât și pentru satul ei de origine și pentru anul instalării la Suiești; an în care am venit și eu pe lume în Moigradul porolissean. Citește restul acestei intrări »


Să ne privim în… Oglindă!

21/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Degeaba mergem înainte, dacă n-avem privirile îndreptate și spre înapoi! Înapoi înseamnă trecut, iar trecutul trebuie să ne fie mereu… prezent!

Pe site-ul ebibliophil.ro, ce conține și spațiu de „bibliotecă virtuală”, se găsesc trimiteri spre cartea „Oglinda Orașului Baia Mare”. În volum, subintitulat „Călăuză și catalog de adrese”, apărut în 1933 la Tipografia „Minerva”, se găsesc informații complexe. Fereastra de pe pagina de titlu menționează: „Mică istorie. Călăuză turistică și de starea balneologică. Ghid pentru oraș, plasă și oficiile statului. Catalog de adrese. Economie, industrie și comerț. Abonamente la rețeaua telefonică, străzi și piețe. Diverse”.

Din păcate, varianta electronică are 0 voturi! Iar cartea în formatul tradițional este consultată cu dificultate de la distanță. Căci cei mai interesați să extragă date sunt persoane străine (români, evrei, maghiari, germani…), care-și caută elementele de obârșie ale bunicilor și străbunicilor. Recent, la solicitarea unor familii din Israel, am încercat să identificăm o proprietate de pe o stradă foarte veche a orașului și misiunea nu a fost ușoară. Articolul de față este o invitație spre a citi la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” această minunată „oglindă”. Și chiar să începeți cu introducerea intitulată „Ce este cartea aceasta?”. Autorul, Ioan Crișan (Krizsán János, lucrarea fiind bilingvă!), o descrie în termeni extrem de elocvenți: Citește restul acestei intrări »


„Și eu am servit cultural aici”

05/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Asemeni Romei, orașul Chișinău este așezat peste șapte coline. Chiar dacă în Evul Mediu capitala de azi a Republicii Moldova era un „sat mare”, zona centrală avea caracteristici urbane. Și astăzi, sub asediul modernității, acest perimetru este cel mai circulat și mai frumos. Sectorul Centru, cu o populație de circa 120.000 de locuitori, găzduiește cele mai importante instituții, printre care și Biblioteca „Maramureș”, întemeiată întâi într-o altă zonă, pe B-dul Alba Iulia și mutată de câțiva ani aici. Aici unde sunt pietrele de temelie ale urbei.

Care ne sunt arterele și cine ne sunt vecinii? Scriitorii de la Chișinău au scris nu o dată despre această „inimă a orașului”. Bulevardul Ștefan cel Mare, Primăria, strada Mitropolit Varlaam, cu Filarmonica Națională, strada Pan Halippa cu Memorialul Gloriei Militare, strada Mihai Eminescu și Teatrul Național cu același nume… Pe strada Alexei Mateevici la nr. 33 a locuit Citește restul acestei intrări »


Fascinația verticalității (II)

02/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

La Zoe Vida Porumb am regăsit cu ușurință semnele distinctive ale tapiseriilor voievodale maramureșene, unde se poate presupune (căci au rămas puține dovezi ilustrative) că desenul interior era purtător de fast și noblețe. Se pot vedea în opera sa încercările de îmbinare a unui astfel de substrat ancestral cu filosofiile artistice moderne. Artista, beneficiind de un suflu poetic cu o excelentă vibrație, configurează tablouri ample, în care sensibilitatea și profunzimea sunt decelabile prin traductorii de motive complexe – pentru experți – sau, prin sugestionare subtilă, pentru simplul privitor. Căci Zoe Vida Porumb, despre care, în 1982, istoricul de artă Mircea Grozdea („Tapiseria contemporană românească”, Editura Meridiane, p. 21) scrie laudativ, dar nespecificat, a devenit în timp, atât exponent al filonului sănătos al creației populare, cât și purtător de mesaj pentru simboluri ale metafizicii artistice actuale, prin ambele încercări reușind o simbioză perfectă între tradiție și modernitate într-o artă care nu și-a pierdut niciodată acest calapod al existenței și ființării (Sein und Zeit, cum ar spune Heidegger). I-a fost artistei de mare folos nu numai „buna creștere” din familie, ci, cred și mulțimea de peregrinări, alături de soțul său, prin biserici și case vechi, printre icoane și prapori, broderii și bijuterii, odoare ș.a. Citește restul acestei intrări »


Fascinația verticalității (I)

02/11/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

În dicționarele franceze, de la „Robert” 1972 încoace, atunci când se tratează arta tapiseriei, sunt luminate, prin excelență, sensurile și dimensiunile de cardinalitate axială și axiologică. Operele ce sunt denominate sub acest semn sintagmatic, au în primul rând, calitatea verticalității. Altfel spus, tapiseria, principală artă decorativă, cuprinde lucrări expuse cel mai adesea în plan vertical, parietal sau spațial. Este, însă, și o artă monumentală, întrucât se desfășoară pe spații largi, iar extinderea este absolut esențială pentru evidențierea mesajului.

Tapiseria a fost „certificată”, în timp, ca una dintre cele mai rafinate arte, lucru dovedit cu certitudine în prestigioasele tratate de istorie proprie, în care cele mai expresive lucrări, adesea comandate, au decorat palate, castele, fortărețe nobiliare, cetăți, biserici ș.a. Tapiserii care povestesc și tapiserii care exprimă simbolic lumea, în căutarea permanentă a jocului dialectic ce va să ducă la noi paradigme. Citește restul acestei intrări »


Vechi dovezi de mare noutate

25/10/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Când am deschis plicul trimis de Egon Vedrödy din Bratislava, conținând albumul documentar „Dejini a genealógia šl’achtického rodu”, am rostit un „gaudeamus igitur” solemn și prietenos. Lucrarea, deși publicată în limba slovacă, este foarte accesibilă datorită ilustrațiilor, notelor de subsol, transcriptelor, peceților și altor elemente ce au corespondente ușor cognoscibile. Este un tratat istoric ce pune în lumină genealogia familiei nobile Vedrödy, care a jucat un rol extrem de important în domeniul monetăriei maghiare în cea de-a doua jumătate a secolului XVII și prima din secolul XVIII.

Pavol Josef Vedrödy (1649/1650-1735) a avut nu numai predecesori nobili, cât, mai ales, continuatori, care au activat în zone legate de monetărie, orfevrărie, gravură de camee ș.a. Unul dintre aceștia, Pavol Josef Vedrödy fiul, (1709-1749), cu studii la Bratislava, Viena și Banská Štiavnica, a ajuns „gérant des mines” la Kremnica, Čavoj, Valaská Belá și, din 1745, expert contabil la Monetăria din Baia Mare.

Și fiul acestuia, Pavol Josef Adam Vedrödy Citește restul acestei intrări »


Sus inima…

01/10/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Un cântec obsedant revine foarte des în melosul meu interior. Este „Sus inima, români!” (versuri George Coșbuc, muzica Nicolae Oancea). Psihologii ne informează că această „instalare de durată” spune totul despre esența noastră. Dar ei insistă mai mult asupra melosului, care s-ar insinua „perfid” și „parazitar” în structurile noastre de memorie, în principal datorită repetiției și pentru că muzica este o „mișcare a amintirilor”. Or mie îmi pare că această cântare m-a copleșit și pentru mesajul logosului său. Altfel spus, cred că nu e vorba doar de un episod de muzicofilie, ci de ceva mult mai complex, care ține de fibra personală în consonanță cu vibrările etnice. Spun asta, pentru că prima audiție am trăit-o în urmă cu aproape o jumătate de secol la Finteușul Mare, iar acum, de fiecare dată când „episodul” revine, cântarea din interior „se performează” prin vocile bărbaților de atunci!

Mi-am adus aminte acest episod minunat și ciudat în același timp pe filiera gândului „ocrotitor” față de toate ce se aștern acum sub tipar cu privire la acest cor fenomenal de o vârstă cu Marea Unire. Versurile sunt simple, chiar lipsite de impetuozitate și maiestuozitate (calități care ar amplifica persistența în cortexul auditiv), muzica aproape școlărească (calitate ce facilitează deprinderea rapidă!). Experții ne explică, în schimb, că rimele sunt cele mai importante (țară/amară/luptară; românească/trăiască/strămoșească…). În plus, ritmul, care poate constitui exact potrivirea dintre „valorile” Citește restul acestei intrări »


Trăinicia poporului român

26/09/2021

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Sub presiunea lucrurilor ce inundă realitatea imediată, spațial și temporal, îmi vine foarte des în minte un citat din Eminescu, găsit încă în acea tinerețe care era foarte avidă de adevăruri: „Nenorocirea cea mai mare care ni se poate întâmpla nu este că vom pierde și rămășița unei prețioase provincii pierdute, putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român”. Când am găsit pasajul, l-am sedimentat în memorie spre a fi de folos cândva, căci Țara era „trainică” și „nivelul de trai” creștea considerabil în statistici! Astăzi, ca dintr-un izvor tainic, vorbele revin și capătă o greutate specifică uriașă. Cuvântul acesta sfânt trăinicie înseamnă, în fapt, întreaga noastră ființă națională, caracterizată de „tărie”, „durată”, „putere”, „statornicie”, „nestrămutare”, „soliditate”, „rezistență”, „durabilitate”, „viabilitate”. Sigur că, potrivit dicționarelor mari ale lumii, „a fi trainic” poate însemna și a fi rezistent la „intemperii”, Citește restul acestei intrări »