Comemorarea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Povestea cercetătoarei de origine sătmăreană Livia Bacâru este de-acum cunoscută (n. 10 noiembrie 1921 – m. 11 august 1999). A fost bibliolog, traducătoare, poetă. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală.

A început să lucreze la Biblioteca Academiei Române din București, întâi ca bibliograf, apoi paleograf până în anul 1970. A cercetat cartea sub toate aspectele ei: ca obiect, conţinut, ilustraţie, legătură, fără să neglijeze nici posesorii şi însemnele de proprietate a cărților. 1970 este și anul în care îi apar două volume: „Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei Române” şi biografia literară „Constantin Cantacuzino Stolnicul – Un umanist român”, volum alcătuit în colaborare cu istoricul literar și bibliologul Corneliu Dima-Drăgan.

În perioada 1970-1974, Livia Bacâru a fost redactor principal la „Revista bibliotecilor”, pentru rubrica „Istoria cărţii şi a bibliotecilor”. În această perioadă își intensifică activitatea publicistică. Astfel, a publicat

Livia Bacâru, centenarul nașterii

de dr. Marta CORDEA și dr. Viorel CÂMPEAN

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Părțile sătmărene au dat țării câțiva bibliotecari – și oameni de carte – ce frumoasă îngemănare, deosebiți. Eugen Pavel Barbul, Aloisie Tăutu, Gabriel Ștrempel, Valentin Băințan și lista ar putea continua. Așa se formulează uneori când, ar fi prea multe nume de amintit. Astăzi însă nu este de prisos să mai amintim un nume. Chiar dacă sau tocmai pentru că cea despre care vrem să vă reamintim azi, deși mult mai cunoscută pe plan național, a văzut lumina zilei în frumosul sat sătmărean, Valea Vinului, exact acum o sută de ani, la 10 noiembrie 1921.

Despre specialista în paleografie și bibliologie de nivel național Livia Bacâru, născută în familia Anderco, am vorbit cu mai multe prilejuri, evidențiind faptul că a reușit să se remarce în capitala țării noastre, trudind cărturărește la cele mai de prestigiu instituții deținătoare de carte, Biblioteca Academiei și Biblioteca Națională. Lucru deloc întâmplător,

Memento Livia Bacâru. S-a dus odată cu Eclipsa…

de dr. Marta CORDEA, dr. Viorel CÂMPEAN

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

În 11 august 2021, când au trecut 22 de ani de la ultima eclipsă totală de Soare a secolului XX, putem spune că şi cultura sătmăreană a fost atunci eclipsată prin trecerea în eternitate a Liviei Bacâru.

Livia Bacâru, cercetătoare de origine sătmăreană, poetă sensibilă, înzestrată cu harul traducerii, cum o caracteriza profesorul şi corespondentul de o viaţă, Nae Antonescu, discretă cu propria-i existenţă, modestă, a părăsit existenţa pământeană în ziua Eclipsei totale de Soare din 1999.

S-a născut la 10 noiembrie 1921 la Valea Vinului; suntem deci în prag de centenar al nașterii… Şi-a făcut studiile liceale la Satu Mare. După absolvirea liceului, s-a înscris la Facultatea de Istorie din Bucureşti.

Publicistul și scriitorul Voicu D. Rusu, la ceas aniversar!

de dr. Viorel CÂMPEAN și dr. Marta CORDEA

Voicu D. Rusu

Fostul director al Bibliotecii Județene Satu Mare, publicistul și scriitorul Voicu D. Rusu, aniversează astăzi 75 de ani.

Născut în 4 martie 1946 la Terebeşti, în familia unor cunoscuţi dascăli ai plaiurilor sătmărene, Ghizela și Dumitru Rusu, la venirea pe lume a primit două prenume, care nu prea pot fi transpuse în altă limbă, poate chiar de aceea: Voicu și Radu. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, pașii vieții ducându-l după aceea la Facultatea de Filologie la Cluj-Napoca. Câţiva ani a funcţionat ca profesor de limba română în municipiul Satu Mare.

A cochetat din adolescență cu literatura, astfel că nu s-a mirat nimeni când a debutat în 1968 în paginile cotidianului „Cronica sătmăreană” (în primul an de apariție a acestuia) cu schiţa „Jocul”. De-a lungul anilor a mai adus la lumină schițe precum „Fata Morgana”, „În fiecare zi se naște un copil” sau „Împăcarea”.

Avea să-şi împletească destinul cu unica publicaţie sătmăreană în limba română a acelor ani,

Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă. 

Ovidiu Suciu (26 decembrie 1936 – 31 martie 2015)

de Maria GÂRBE

Ovidiu Suciu
(26 decembrie 1936 – 31 martie 2015)

Ovidiu Suciu a venit în județul Satu Mare după terminarea Facultății de filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, 1964). Și a venit cu cei șapte ani de-acasă, cu patriotismul la el, cu drag de România mea cum zice o emisiune TV de actualitate. Cea mai mare parte a vieții a trăit și a muncit la oraș, dar era fascinat de universul rural, mai ales de cel al Țării Oașului.

Mai întâi a fost profesor la Școala generală din Apa și la Liceul Agricol din Livada (jud. Satu Mare). A lucrat și la Biblioteca Județeană (1974-1975) și la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare Satu Mare. A fost redactor la cotidienele sătmărene „Drapelul Roșu”, „Cronica sătmăreană”, „Gazeta de Nord-Vest”, fiind responsabil al secției culturale; reporter la radio București și TV Samtel S.A. Satu Mare. A colaborat la revistele „Familia”, „Tribuna”, „Orizont”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Flacăra”. A făcut parte din Colegiul de redacție al revistei „Familia română” editată de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare (începând cu numărul 52/2014). A fost membru al Organizației Internaționale a Ziariștilor.

Pe Ovidiu Suciu l-am cunoscut în 1975 la Biblioteca Județeană din Satu Mare.

Ioan Bran, după alţi 23 de ani

de Maria GÂRBE

Când am auzit de Ioan Bran, eram deja bibliotecară. Dacă stă toată ziua în pat, voi merge în vizită la el, mi-am zis. La un om în suferinţă te duci cu sfioşenie. Mi s-a spus că se bucură de orice vizitator, că tânjeşte după tovarăşi de conversaţie. „Suferinţa impresionează şi trezeşte compasiune. Dar Dumnezeu nu o dă degeaba. Ioan Bran avea pregătit ceva mult mai bun decât o viaţă «normală». Lui i-a dat Dumnezeu harul liric, profunzimea gândirii, timp pentru scris, i-a umplut călimara cu o tinctură amară, bună de tămăduit rănile sufletului şi i-a împărţir viaţa în două părţi aproape egale (din a doua jumătate lipsesc 33 de zile). Primii 23 de ani,

„Nu te-am văzut de trei crengi şi zece frunze” (Ioan Bran)

obişnuiţi, ultimii 23 – sigilaţi în imobilitate (născut la 1 iulie 1942, în zodia excesiv simţitoare a Racului; un accident care s-a produs în 3 iulie 1965, la 23 de ani şi două zile; decesul – în 27 mai 1988)” (Angela Monica Jucan – Poetul sătmărean-maramureşean cu „depunere de chiciură pe vise”, 11 iulie 2011, în „Confluenţe româneşti”: http://confluente.ro/Literatura–Recenzii/Poetul_satmarean_maramuresean_cu_depunere_de_ chi-

ciura_pe_vise_ioan_bran.html).

La următoarea vizită, i-am dus cărţi să citească. Apoi îmi dădea poeme să i le dactilografiez. Într-o zi mi-a dat mai multe – 60 de poeme, culese la maşina de scris, ordonate, paginate, având şi cuprinsul alcătuit de el. Erau pregătite pentru editură. Manuscrisul a stat în bibliotecă la mine până am intrat în „concediul numit pensionare”. Volumul a apărut în anul 2009: Ioan Bran – „Revelaţie şi calvar”, ediţie îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Eurotip. Titlul volumului a fost stabilit de autor.

„FAMILII ROMÂNEŞTI DIN SĂTMARUL DE ODINIOARĂ” – expoziţie documentară la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

Consiliul Judeţean Satu Mare şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare
organizează,
la sediul bibliotecii, în sala Multimedia,
expoziţia documentară
„Familii româneşti din Sătmarul de odinioară”
Vernisajul va avea loc
miercuri, 9 aprilie 2014, începând cu ora 13

„EUGEN PAVEL BARBUL – un bibliolog născut pe plaiuri sătmărene” – Expoziţie documentară la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

Consiliul Judeţean Satu Mare şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare
vă invită

miercuri, 19 martie 2014, ora 14
în
sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene Satu Mare

la vernisajul expoziţiei documentare
EUGEN PAVEL BARBUL – un bibliolog născut pe plaiuri sătmărene,
prilej cu care va fi prezentat şi un power point