un an … un timp… un anotimp…

24/11/2011

Imagine

n-am uitat vreodată că te iubesc
însă am ştiut să-mi drămuiesc tăcerile
astfel încît arborii să-şi ascundă ochii
adormind fără nume în anotimpul din urmă

apoi, repetam acelaşi cîntec,
versul părea scrib de ceară
ferestrele ne luminau frunţile
precum poleiala de pe creştetele  zeilor

mestecenii erau mai albi
decît îi ştiam
nestîrniţi în primăvară …
doar trezire şi secundă furată…

Citește restul acestei intrări »