Vizită de studiu și atelier la Centrul de excelență în domeniul Managementului Inovației și Colaborare în rețea din Salonic, Grecia

de Ștefan SELEK,
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

În perioada 6 – 11 iunie, la Salonic (Grecia), a avut loc Campusul de mentorat în instrumente de colaborare în rețea din cadrul proiectului „Teach for future”, coordonat de Fundația Heritage din Grecia, Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor Publici din România și Global Libraries Bulgaria și finanțat de Comisia Europeană, în cadrul programului Erasmus+. Am participat 10 beneficiari din România, 10 din Bulgaria și 10 din Grecia.

Organizatorii greci au pregătit un program divers. De-a lungul celor cinci zile de atelier, au avut loc prezentări interactive, seminarii și vizite de studiu la instituții cu atribuții în domeniul conservării memoriei colective.

Temele, dezbătute în limba engleză, au surprins elemente de interes pentru dezvoltarea serviciilor moderne de bibliotecă precum: colaborarea în rețea, marketing pentru biblioteci, soluții IT pentru biblioteci, utilizarea Inteligenței Artificiale în tehnica de bibliotecă, tehnici de identificare a informațiilor false, noțiuni de

Un bun bibliotecar – biblioteconomie vs. cultură generală

Ioana Dragotă
(22 mai 1959 – 22 ian. 2013)

de Ioana DRAGOTĂ

Disputele bibliotecarilor. Revine obsesiv în discursul bibliotecarilor – probabil şi ca ecou al unor frustrări generate de percepţia socială şi de statut – aplecarea reflexivă asupra profesiei, marcată uneori de tendinţe de idealizare compensatorii. Probleme ca: menirea, valoarea muncii, profilul psihologic şi cerinţele profesionale se pun cu mai multă acuitate în contextul modificărilor accelerate ale mediului informaţional. Mai mult, oferta de servicii şi scopurile bibliotecilor, în special ale celor publice, sunt într-un continuu proces de diversificare, bibliotecile publice fiind chemate să se implice activ în viaţa comunităţilor cărora le aparţin.

Pus în faţa amplificării continue a cerinţelor unor noi generaţii de cititori şi, implicit, în faţa unor solicitări ce depăşesc cadrele tradiţionale, portretul bibliotecarului pare să fie într-o continuă schimbare, suprapunându-se tot mai puţin celui clasic. Se creează astfel un teren propice pentru dezbateri aprinse legate de profesie.

Însă disputele nu ating doar autopercepţia şi raportarea la exterior, ci şi percepţia reciprocă dintre diferite tipuri de biblioteci sau chiar între servicii diferite din cadrul aceleiaşi biblioteci, generând discuţii legate de importanţa sau solicitările inegale pe care le presupun, cu atât mai mult cu cât, încadrarea de „bibliotecar” cuprinde o gamă largă de activităţi, de la achiziţii şi prelucrare până la ludotecă şi centre de informare documentară, fără diferenţe salariale semnificative.

În ceea ce priveşte diferenţierea posturilor după criteriul importanţei, problemă pe care, trebuie să recunosc, mi-am pus-o la rândul meu, cred că am găsit un răspuns „solomonic”: fără nici una dintre faţetele muncii de bibliotecar

Etica şi deontologia profesională a bibliotecarului

de Diana FILIP
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Este recunoscut faptul că orice organizaţie, fie ea cât de mică, are nevoie de un cod de etică care să-i reglementeze standardele specifice, acceptate unilateral. Altfel spus, rolul unui cod de etică şi deontologie profesională este acela „de a ajuta oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile lor”^[1].

De multe ori, pentru a evita derapajele de la principiile etice, o companie apelează la implementarea unui cod de conduită, la care să adere toţi angajaţii ei. Aşadar, tuturor profesiilor le sunt necesare coduri etice. Pentru ca ele să aibă autoritate morală, trebuie să aibă consimţământul tacit sau explicit al fiecărui membru. Uneori acest consimţământ este cerut la intrarea într-o profesie şi, în lipsa lui, persoana nu este acceptată sau, dacă îi încalcă principiile-cadru, este exclusă.

Codurile de etică şi deontologie însumează valorile,

Să ne reamintim…

Gheorghe POPESCU (25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

Gheorghe POPESCU
(25 iulie 1929 – 26 iunie 2001)

de Maria GÂRBE

Devotat profesiei, Gheorghe Popescu a fost o personalitate de referință a biblioteconomiei românești. Anul acesta ar fi împlinit 92 de ani. Sunt 20 de ani de când ne-a părăsit.

S-a născut la Preajna, în județul Mehedinți. Absolvent al Facultății de Filologie la Universitatea din București, în 1957, face parte din prima promoție specializată în biblioteconomie. A lucrat la Biblioteca Regională Dobrogea, fiind director până în anul 1962. În perioada 1962-1965 a îndeplinit funcția de director adjunct la Biblioteca Centrală de Stat, actuala Bibliotecă Națională. Apoi a fost inspector general la Direcția Biblioteci din Ministerul Culturii (până în anul 1972), iar între anii 1972 și 1998 a organizat pregătirea profesională a bibliotecarilor ca instructor-expert la Centrul de Perfecționare şi Formare a Personalului din Cultură. Doctorand în bibliologie al profesorului Dan Simonescu.

În sprijinul activității de perfecționare a bibliotecarilor, a elaborat o serie de materiale:

Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă. 

In Memoriam: prof. academician GABRIEL ȘTREMPEL – părintele Bibliotecii Academiei Române

Gabriel Ștrempel
(8 sept. 1926 – 1 dec. 2020)

Istoricul, filologul, editorul și bibliograful GABRIEL ȘTREMPEL a trecut în eternitate.

Gabriel Ștrempel, (8 sept. 1926 – 1 dec. 2020), membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la 8 septembrie 1926, în localitatea Pomi din județul Satu Mare. Este fiul Mariei (născută Crişan) şi al lui Ioan Ştrempel, agricultori. A fost elev al liceelor „Mihai Eminescu” din Satu Mare (1937-1940, 1945-1947) şi „I.C. Brătianu” din Piteşti în perioada 1942-1945. Apoi urmează Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, între 1947-1951.

Istoricul, filologul, editorul și bibliograful Gabriel Ștrempel și-a susținut doctoratul în istorie medievală și paleografie românească în 1967 la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Copiști de manuscrise românești până la 1800”.

În anul 1950, pe când încă era student, a început să lucreze ca bibliotecar la Secția de manuscrise și documente istorice, actuala Secție de manuscrise și carte rară din cadrul Bibliotecii Academiei Române. Întreaga sa viață și-a dedicat-o

Adversitatea vocației de bibliotecar. Taine, fundamente și realități

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Societatea contemporană trece prin perioada marilor transformări, a schimbului energetic ce guvernează lumea omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Timpul și-a impus un joc dur, fapt ce determină ca sufletul să se afle mereu în căutarea celui mai viabil și ferm răspuns pe care poate să-l ofere prefigurărilor sociale. Acesta este cel mai real context al vieții omului, a celui care trebuie să-și guverneze pașii cu înțelepciunea regelui Solomon, dar cu dârzenia lui Aaron – cel ce a întrecut prin credința sa temerile firești ale propovăduirii în mulțime. Atitudinea profetului Aaron a fost chip al Evangheliei, căci prin năzuința sufletului său de a trăi în veșnicie cu Dumnezeu, a pregătit poporul pentru cunoașterea Adevărului Suprem.

Malformaţie a raţiunii: ordonarea alfabetică „literă cu literă”

de Angela Monica JUCAN

De unde, cum şi cui i-o fi venit ideea aranjării alfabetice „literă cu literă”, când exista deja sistemul „cuvânt cu cuvânt”?

Aceste tipuri de organizare alfabetică a informaţiei coexistă de multă vreme, dar bibliotecarii au preferat întotdeauna cuvântul ca unitate de măsură a comunicării. Pe plan mondial, cei care elaborează dicţionare sau indexuri judecă, de multe ori, viceversa, deşi neajunsurile acestei practici ajunse astăzi la modă sunt foarte mari pentru cine consultă respectivele lucrări.

Numele proprii româneşti compuse pot avea ca prim element un substantiv articulat enclitic sau, mai rar, nearticulat. În vorbirea populară, articolul masculinului şi neutrului de număr singular -l nu se pronunţă, dar rămâne un fals articol: -u. De cele mai multe ori, la stabilirea formei literare a unui toponim, a avut câştig de cauză pronunţia localnicilor. Uneori însă a fost preferată forma literară. Astfel, sunt, în ultimul dicţionar enciclopedic, Izvoru Crişului şi Izvorul Tăuşoarelor. Ordonând alfabetic după sistemul literă cu literă, avem, la „izvor”: Izvoru, Izvoru Bârzii [izvorubâ], Izvoru Berheciului [izvorube], Izvoru Crişului [izvoruc], apoi articulatele normal: Izvorul Miron [izvorulm], Izvorul Tăuşoarelor [izvorult], după care articolul ilicit –u revine: Izvoru Muntelui [izvorumun], Izvoru Mureşului [izvorumur], fiindcă, bineînţeles, [izvorum] trebuie să fie după [izvorul]. Poate că, dispuse vertical, anomalia se evidenţiază cu mai mare claritate[1]:

Pledoarie pentru implementarea marketingului în biblioteci

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

Motto: Marketingul este o modalitate de a atrage atenţia oamenilor (Seth Godin)

de Lola Maria PETRESCU (maria.petrescu@bjc.ro), Georgeta TOPAN (georgeta.topan@bjc.ro),
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

Printre provocările aduse de cel de-al treilea val este şi extinderea ariei şi importanţei marketingului, care de-a lungul timpului a dovedit că este o artă, o filosofie, o activitate practică, o concepţie şi o ştiinţă în atragerea, cercetarea şi cunoaşterea în vederea împlinirii cât mai bine şi mai prompt a nevoilor publicului deservit, prin oferte competitive care au ca scop satisfacerea, loializarea, fidelizarea şi păstrarea acestuia o perioadă cât mai îndelungată.

Termenul de „marketing” este de origine anglo-saxonă, provenind de la verbul din limba engleză „to market”, care în limba română a fost tradus prin termenii „a vinde, a face tranzacţii pe piaţă”.

Dacă apariţia marketingului a fost determinată cu siguranţă de dinamismul economico-social, impus de revoluţia tehnico-ştiinţifică şi cerinţele consumatorilor, care au devenit tot mai numeroase, mai diversificate şi mai complexe, data apariţiei marketingului este foarte controversată şi disputată de specialiştii domeniului economic. Astfel, unii dintre specialişti sunt de părere că:

COCREAŢIE, COMUNITIZARE, CARACTER: soluţii la colapsul bibliotecilor publice (reacţie la nişte emisiuni ale televiziunii Publika)

Efectul domino cu cărţi (Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Chişinău)

conf. univ. dr. Lidia KULIKOVSKI,
director general, Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Chişinău

Se vehiculează de mult timp ideea despre colapsul bibliotecilor (nu numai publice, ci şi universitare, şcolare etc). Cititorii s-au rărit prin biblioteci. Se vede cu ochiul liber, dar se simte şi în societate acest abandon al lecturii. Primul semn al abandonului lecturii este vocabularul omului. Oamenii în etate se folosesc de un număr de cuvinte redus, încâlcit cu rusisme[1] iar neologismele nu le întâlnim nici în mass-media. Această problemă devine una de interes naţional, atâta timp cât conducerea unui stat se preocupă de limbă, întâiul element constitutiv al unui popor. Dar aceasta ar fi subiectul altei abordări. Să ne întoarcem la cititorii bibliotecii.

Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională (în repetate rânduri am tras clopotele vizavi de cititori şi statistici în bibliotecile publice) sintetizează cifrele raportate la sfârşitul anului de către bibliotecile raionale şi nici măcar nu au sesizat că cititorul pleacă din biblioteci, nu au intuit complexitatea problemei, nu au demarat (în plan instructiv-metodic şi politic) nimic pentru revitalizarea bibliotecilor publice. De altfel nu există, de facto, o guvernare a bibliotecilor publice conformă Legii cu privire la biblioteci (şi aceasta adoptată cu 18 ani în urmă).