DILEME

18/02/2014

DILEME DOI

de Gabriela Genţiana GROZA

Miezul lui Făurar mi-a adus, mai curând ca altădată, dorul de cutreierat locurile pe unde mi-am adunat anii în săculeţul pe care, în pofida plinătăţii lui, nu simt nevoia să îl lepăd nicidecum. Şi, cum trenurile circulă mai cu frână ca altădată, iar pe şosele te avânţi şi nu ştii dacă mai revii întreg în patul tău, meleagurile dorite în adâncul fiinţei mele se teleportează pe strada mea, a Plopilor cu soţ pe care locuiesc, mai ceva ca în filmele cu extratereştri. Mă pot bucura de apropierea pământenilor mei prahoveni prin bunăvoinţa lor nepreţuită. Vin mesaje din Ploieştiul meu în care DILEMEvieţuiesc surorile mele, Florica şi Ecaterina, copiii şi nepoţii lor, foştii mei elevi, foştii mei colegi de catedră, dar şi persoane deosebite despre care TV-ul nu suflă un cuvinţel, fiindcă aşa e viaţa!… Zilele trecute am primit încă o scrisoare de la Cucernicul Părinte Ştefan Săvulescu, destoinic Preot, fără odihnă în păstorirea sufletelor omeneşti agitate într-un veac al neliniştilor de tot felul. Părintele Protopop, fost paroh la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, unul dintre cele mai importante monumente religioase, istorice şi de artă din judeţul Prahova, l-a cunoscut pe bunul meu părinte, preotul poet Nicolae Martinescu, slujitor la bisericile Sfânta Filofteia şi Sfântul Dumitru din Ploieşti, trecut la cele veşnice în 1982. Citește restul acestei intrări »