Biserică, secte, intelectuali

29/09/2011

(Fragment din volumul Biserica ţintă – noi convorbiri cu Dan Ciachir,
în curs de apariţie)

de Radu Dorin MICU şi Dan CIACHR

Radu Dorin Micu: Unul dintre fenomenele cu care se confruntă în prezent Biserica este recrudescenţa sectelor, care, iată, încep să aibă un avantaj numeric asupra unor biserici tradiţionale. Sunt mai mulţi neoprotestanţi decât greco-catolici astăzi, în Ardeal.

Dan Ciachir: Pentru că aţi vorbit de Ardeal, trebuie să reamintim că Ardealul a fost şi poarta pe care au intrat aceste secte. Întâi prin componenţa multi-etnică a imperiului austro-ungar, componenţă pe care România Mare a moştenit-o în 1918. Apoi, să nu uităm pe acei mulţi ardeleni care au mers să câştige bani, în America mai cu seamă. Aşadar ceva care nouă ni se pare a fi o noutate e de fapt un fenomen a cărui emergenţă s-a petrecut acum o sută de ani. Citește restul acestei intrări »