O dublă competiţie culturală desfăşurată la Buşteni (12-14 mai 2013)

26/11/2016

de Ion PODOSU

ion-podosuDupă cum se ştie, din motive obiective, anul acesta [n.r. 2013] concursurile „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează” s-au desfăşurat primăvara şi nu toamna, cum se întâmplă de obicei. Organizarea finalelor celor două concursuri a revenit Filialei Judeţene Prahova a A.N.R., care a ales ca loc de desfăşurare un complex hotelier din staţiunea montană Buşteni de pe Valea Prahovei, loc situat într-un frumos cadru natural, completat cu esenţele cromatice şi înmiresmate ale primăverii, cu un cer de un albastru intens.

Concursul „Pe meridianele lumii” a reunit şi în acest an un număr important de concurenţi (peste 300 la nivel naţional), calificându-se la faza finală cei mai buni dintre câştigătorii de la cele trei zone, aşa încât lupta pentru podium nu a fost deloc uşoară, departajarea pe cele patru trepte câştigătoare făcându-se în urma celor două runde de întrebări de baraj. Astfel, clasamentul a fost următorul: Citește restul acestei intrări »


Bastonul Alb la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

10/11/2016

expozitia-tactila_ion-podosu

de Ion PODOSU,
președinte

Între parteneriatele pe care le are Filiala Judeţeană Cluj a ANR cu diferite instituţii şi organizaţii nonguvernamentale se află şi proiectul „Reducerea decalajelor dintre muzee şi persoanele cu deficienţe de vedere”, un proiect internaţional, realizat cu parteneri din Grecia şi Bulgaria. Din ţara noastră, iau parte la acest proiect Departamentul de psihopedagogie specială din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere şi, după cum am menţionat, filiala noastră. Citește restul acestei intrări »