Orţenii în sărbătoare

25/07/2015

Oarta_1

de prof. Traian RUS

Miercuri, 22 iulie 2015, a fost mare sărbătoare în Ţara Codrului. Prilejul, oferit de hramul Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Ciutruci – Oarţa de Sus, a adunat câteva sute de credincioşi din cele trei judeţe limitrofe: Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Serviciul religios, oficiat de un sobor de peste 30 de preoţi, a fost condus de Î.P.S Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, fiu al satului Oarţa de Sus, împreună cu P.S. Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox al Europei de Nord. Prezenţa celor doi înalţi ierarhi a conferit un caracter special Sfintei Liturghii, iar cuvintele de învăţătură au fost primite cu mult respect de către toţi cei de faţă. Cu acest prilej, a fost sfinţită şi o troiţă ridicată în cinstea lui Dumnezeu de către locuitorii comunei Bicaz (primar dr. Dorin Mitre) şi noul altar de vară, oferit mănăstirii prin grija primarului comunei Oarţa de Jos, prof. Bogdan Pop. Acelaşi harnic primar a oferit tuturor participanţilor o agapă creştinească. Cinste lor! Citește restul acestei intrări »


BOACTĂRUL SATULUI

21/08/2014

de prof. Traian RUS

Preocupările mele de recuperare a modelelor tradiţionale, atât pentru frumuseţea lor, cât şi pentru utilitatea comunitară, m-au determinat să reintroduc, la Oarţa de Sus, boactărul satului, Dorel Bancospersonajul care anunţa ştirile, „ordinele” de la Primărie, Poliţie, veterinar. Dispăruse de vreo 20 de ani şi îmi aduc aminte cum se făcea linişte în sat când badea Gheorghea lui Dragomir bătea toba: „Auzâââţ oaaamini! Să dă de ştire! Lui Iuănu lui Mnihai i s-o umflat vaca şi i-o crăpat. O tăiet-o şi vinde carnea cu 12 lei kilogramu’. Cine doreşte să cumpere, să margă la el. A doua oară! Doctorul veterinar vine mâni dimineaţă la vaccinat vacile. În ocolu morii, la ora 6. Cine nu să prezintă a fi amendat!”

Proiectul l-am „copt” demult, dar abia acum i-a venit vremea, zilele muzeului (11-12 mai 2013) oferindu-mi prilejul unei „lansări” pe care am putut-o promova pe diverse canale în toată lumea.

Am lucrat ca de obicei în echipă şi, alături de primarul comunei, prof. Bogdan Pop, au venit spre mine vestitul rapsod al Ţării Codrului, Radu Ciordaş, Felician Pop, şeful postului de poliţie şi Mircea Mureşan, reprezentantul mai multor televiziuni în Maramureş. Cu toţii ne-am propus să lansăm un „produs” de succes, iar gândul ascuns a fost ca sămânţa să rodească în cât mai multe comunităţi codrene. Cu toţii suntem nostalgicii unei străvechi lumi fabuloase, în care oamenii, deşi foarte săraci, trăiau mult mai fericiţi. Poate ne luptăm cu morile de vânt, dar şi demersurile lui Miguel de Cervantes i-au atras milioane şi milioane de admiratori. Chiar dacă nu vom putea opri procesul de modernizare a societăţii, căutăm să conservăm şi să protejăm cât mai multe elemente ale acelei lumi de demult. Citește restul acestei intrări »


PODU’ MNIRESII ŞI FÂNTÂNA LUI CRĂCIUNAŞ

27/07/2014

Traian Rusde prof. Traian RUS

Sunt atâtea „poveşti” în Ţara Codrului, încât nu se vor termina niciodată. Unele vin pe neaşteptate. Mai zilele trecute eram prin Bicaz, cu treburi la medicul meu de familie. În anticameră se aflau vreo cinci pacienţi. Doi dintre ei erau din Ciuta. Doi ţărani, amândoi trecuţi de 70 de ani. Povesteau despre una, despre alta, despre boli, dar şi despre lumea de odinioară. Cum sunt fascinat de viaţa de altădată a codrenilor, de lumea în care, bieţii de ei, săraci şi amărâţi cum au fost majoritatea, lucrau horind. Nana Ruzalea Negrii îmi povesteşte că şi pe uliţă umblau horind. O lume în care oamenii trăiau fericiţi, o lume după care tânjesc mereu.

Am ciulit urechea şi, din discuţia celor doi ciutani, am auzit unul dintre cele mai frumoase toponime din viaţa mea: „Podu Mniresii”. Se exprima unul, mai mărunţel:

– Io, când am fost prunc, n-am trecut de Podu Mniresii. N-am avut nevoie. Moaşa ne aducea pe lume, iar de boli ne vindecau descântătoarele satului. Ştiau descântece pentru toate bolile. Mai puneam frunză ori zamă din plante şi toate treceau. Ce să meri până în Cehu la doctor? Pe rană puneam zărnucă[1] sau o scrijea[2] subţire de clisă[3] şi una-două să vindeca.

Celălalt, slăbănog şi mai înalt, îi răspunde: Citește restul acestei intrări »