Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 332 (16-31 august)

18/09/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

scrisoare-pastorala-vol-279785Apel către tineri. Mă adresez vouă, dragi tineri, aflându-mă sub impresia puternică a durerii pe care ne-a provocat-o tuturor decesul unuia dintre voi. Mă adresez vouă cu speranța că nu e totul pierdut, că în sufletul vostru mai există loc pentru un sfat părintesc, pentru un îndemn de la suflet la suflet.
Aproape în fiecare an în parohia noastră sau în satele din jur se întâmplă câte o nenorocire, în care este victimă un tânăr. Fie că e vorba de accidente de circulație, fie de boli datorate unor vicii precum fumatul, alcoolismul, desfrâul etc., fie scandaluri, fie accidente de muncă, fie imprudențe fatale, fie alte cauze, care, cu puțină grijă, ar fi putut fi evitate!
Amintiți-vă cât de frumoși erați cu ani în urmă, când veneați la biserică cu mamele voastre, cu frații mai mari sau chiar și singuri, să vă împărtășiți, să vă spovediți! Amintiți-vă cu câtă sfială îmi spuneați cele mai mari „păcate” ale voastre: „Am supărat pe Dumnezeu!”; „Mi-am supărat părinții!”; „Am supărat învățătoarea la școală!” Amintiți-vă cum veneați la slujbă și ce cuminți ședeați în biserică, vă închinați, vă rugați, cântați colinde, cântați pricesne! Amintiți-vă cu câtă atenție ședeați la școală și ascultați, cu câtă sârguință învățați, cât de cuminți erați! Citește restul acestei intrări »


Amintiri din refugiu

24/04/2015

de Elvira SIMIONESCU
Bucureşti

Elvira Simionescu_2M-am născut la 10 august 1930 în comuna Vereşti, judeţul Suceava, dar datorită ocupaţiei părinţilor, ne-am mutat în scurt timp la Cernăuţi, unde am copilărit până la 13 ani. Acolo am făcut şcoala primară şi două clase la Liceul Ortodox „Elena Doamna” (am continuat şi am terminat studiile liceale la Botoşani). A fost o perioadă splendidă a vieţii noastre de familie, în care eu, fratele şi surorile mele ne-am bucurat pe deplin de dragostea părinţilor: mama, care, deşi a fost dotată cu multe aptitudini intelectuale şi fusese pregătită pentru cariera de învăţătoare, s-a dedicat familiei, şi tata, care fusese inginer agronom, străduindu-se toată viaţa să lupte pentru existenţa materială a familiei.

Din păcate, frumuseţea acelor ani s-a spulberat rapid, odată cu intrarea României în război, şi cele două refugii obligatorii mi-au zguduit copilăria. Primul a fost în anul 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost răpite. Populaţiei i s-a dat termen de trei zile să-şi părăsească locuinţele. Cei ce nu au putut s-o facă, au rămas sub ocupaţia bolşevică. Noi ne-am refugiat în oraşul Botoşani, unde părinţii mei aveau o casă. Acolo am stat până la reîntoarcerea în Cernăuţi (când armata română a eliberat teritoriile româneşti de sub ocupaţia sovietică). Tot în acei ani am fost foarte marcată de persecuţia evreilor, aflaţi în număr mare la acea dată în Cernăuţi. Deşi eram la o vârstă fragedă, problema evreiască mi s-a părut nespus de tragică şi nedreaptă. Am înţeles repede toţi (români, ucraineni, ruteni şi chiar nemţi născuţi în acel oraş multietnic) că trebuie ajutaţi şi ne-am implicat, cât a fost posibil, să-i ajutăm cu alimente şi îmbrăcăminte. Citește restul acestei intrări »