FLORENTINA DANU. PREFIX 050

15/07/2021

ANTOLOGIE INTERNAȚIONALĂ DE POEZIE ȘI PROZĂ CONTEMPORANĂ / ANTHOLOGY INTERNATIONAL CONTEMPORARY POETRY

„Acum nu știu ce va mai urma în viața mea, dar bănuiesc… Nu voi mai putea schimba ce n-am făcut la vremea sa.
Timpul peste mine iute a trecut
Și-mi pare rău de tot ce am pierdut…”

Florentina Danu

de Vasile BELE

Zilele astea, (mijloc de lună iunie, anul 2021!), am fost prezent la Bran, la o întâlnire literară de excepție, în organizarea poetei Florentina Danu. Au fost clipe de vi și visare. Ne era dor de o astfel de întâlnire literară, mai ales că de ceva vreme, nu am mai avut privilegiul de a participa la astfel de evenimente, datorită stării de alertă și a măsurilor impuse de pandemie.

La întâlnirea de la Bran, ne-am revăzut prieteni, s-au lansat cărți, s-a cântat…, am trăit la maxim de intensitate emoțională. Au sosit prieteni și prieteni, oameni și oameni, din cele patru colțuri de țară. S-au anunțat și invitați de peste hotare, dar nu au mai ajuns. Le-ar fi plăcut! Ne-ar fi plăcut.

Printre volumele lansate la Bran, a fost și Prefix 050. Antologie Internațională de Poezie și Proză Contemporană / Anthology International Contemporary Poetry, Citește restul acestei intrări »


GLOBURI MULTICOLORE DE ZĂPADĂ DĂRUITE UNUI SUFLET DE COPIL

30/12/2014

Octavian_Lupude Octavian LUPU

Zăpada cădea din cer şi se aşternea bogată pe pământ. Cu fiecare pas făcut simţeam că mă afund tot mai mult în nisipul alb ce scrâşnea sub călcătura paşilor mei. Totul în jur reflecta poleiala albă a cerului de decembrie în prag de an nou. Îmi venea să alerg şi să înfrunt fulgii de zăpadă ce îmi biciuiau cu obrăznicie faţa. Aşa am şi făcut în cele din urmă, când decis să nu mă mai las dominat de plăsmuirea argintie a iernii, am repetat cadenţa paşilor grăbiţi peste gheaţa depusă în timpul nopţii făcând eforturi de acrobat ce se menţine pe sârma îngustă ce leagă cele două tărâmuri sigure ale pilonilor de rezistenţă.

Şi totul alerga în jurul meu, în timp ce aparent stăteam pe loc şi contemplam clădirile, locurile, copacii şi oamenii ce se clătinau în ritmul paşilor mei. Fulgii mă loveau tot mai puternic pe faţă şi se depuneau abundent pe haine decorând un om de zăpadă mişcător prin tumultul potopului alb. Priveam fără să gândesc şi admiram fără să raţionez în vreun fel. Gândurile stăteau agăţate în cuierul de la uşa cugetării, care uimită lăsase loc purei percepţii a realităţii lucrurilor.

Dar oare era doar realitate în jurul meu? Nu cumva imaginaţia se juca prin mijlocul trăirilor generând noi plăsmuiri ce se combinau după regulile alchimiei necunoscute a sufletului? Unde mă opream eu şi de unde începea natura? Care era limita de demarcaţie dintre cele două? Greu de răspuns! Zăpada care mă împiedica să alerg, frigul ce încerca să mă pătrundă cu îmbrăţişarea sa de gheaţă şi umezeala ce îmi încerca pe rând degetele de la mâini şi de la picioare în ciuda îmbrăcămintei de protecţie mă determinau să pierd noţiunea de frontieră dintre mine şi univers.

Globuri Multicolore de Zapad-â daruite Unui Suflet de Copil

Totul alerga în jurul meu, iar eu stăteam privind uimit risipa de mişcare a lucrurilor. De unde venea acea energie ce anima obiectele şi însufleţea tresărirea lor continuă ca sub bagheta unui dirijor nevăzut? Să fi fost doar lumina solară ascunsă în mişcarea maselor de aer aflate veşnic în confruntare, dar neavând niciodată un învingător pe termen lung? Să fi fost mai mult decât atât, mai precis o energie telurică similară gravitaţiei ce ne ţine în lanţuri şi ne determină să ne luăm la trântă cu ea mereu? Dificil de răspuns! Dar şuierul vântului mă împiedica să îmi las gândurile să zburde mai departe pe tărâmului logicii lipsite de certitudine. Citește restul acestei intrări »


PRIMII PAŞI ÎN LUMEA ILUZIEI

14/10/2014
Octavian_Lupu

Octavian Lupu

de Octavian LUPU

M-am născut în primăvara anului 1968, chiar în Duminica Floriilor, undeva, nu departe de Poarta Schei, din Braşov. Din cauza numărului mare de naşteri, saloanele maternităţii erau umplute până la refuz, fapt pentru care fuseseră plasate paturi de spitalizare până şi în biblioteca unităţii medicale. Acolo, printre cărţi, am avut ocazia să îmi petrec primele zile din călătoria mea prin această lume. Şi, poate nu întâmplător, cărţile aveau să exercite o fascinaţie specială asupra mea în anii care urmau să vină.

Acea primăvară era friguroasă, dar florile începuseră să îşi etaleze petalele în strălucirea tot mai puternică a soarelui. Într-un amestec de zăpadă şi petece de iarbă înverzită, anotimpul învierii îmi oferea şansa de a păşi pe căile acestui univers cu o chemare tot mai puternică şi o atracţie irezistibilă. După o noapte de chin şi suferinţă petrecută în maternitate, am apărut şi eu o dată cu venirea dimineţii. Poate din această cauză la lăsarea întunericului simt adeseori acea tensiune a naşterii şi prefacerii ce se destramă de îndată ce soarele răsare pe bolta albastră a cerului.

Am iubit oraşul Braşov de la început, chiar dacă impresiile au fost mereu amestecate în tonuri cenuşii greu de separat în culorile fundamentale. Chiar şi acum revăd nenumăratele străzi şi alei din cartierul Steagul Roşu, acum numit Astra, pe care m-am plimbat la întâmplare sau am mers spre o anumită destinaţie, cel mai adesea spre casă sau spre şcoală. Cu alţi copii, mă jucam în faţa blocului şi revăd cu plăcere imaginea apartamentului în care am locuit undeva, pe strada Neptun, nu departe de un pod ce făcea legătura cu comuna Zizin din apropiere. Citește restul acestei intrări »


GLASUL ROŢILOR ROSTOGOLITE PESTE FALIA TIMPULUI

20/08/2014

de Octavian LUPU

Trenul se strecura pe firul văii pe măsură ce se afunda în întunericul nopţii ce tocmai începuse. Sunetul roţilor metalice călcând în cadeGlasul Rotilor Rostogolite peste Falia Timpuluinţă se auzea cum răsuna de-a lungul vagonului în timp ce admiram desfăşurarea maiestuoasă a asfinţitului. Cumva acel ceas de crepuscul mă îndemna să visez la timpuri care au fost sau care ar fi putut să fie. La graniţa dintre realitate şi imaginaţie, se plăsmuiau cele mai stranii forme desprinse din arealul fantasticului, dar care dobândeau aspecte concrete de îndată ce te apropiai de ele. Şi, astfel, am început să rememorez întâmplări ce păreau uitate în colţurile nebăgate de seamă ale memoriei.

Distingeam oraşul copilăriei mele, Braşovul, cum prindea chip aşa cum îl ştiam când îi admiram covorul de clădiri întretăiate cu străzi ce înconjura dealul Tâmpei. Din punctul cel mai înalt de observare, îmi plăcea să admir această înşiruire aparent ordonată de siluete multicolore ce trădau etapele succesive de dezvoltare a urbei. Cumva, originea medievală din partea veche a fostei cetăţi conferea un aer de nobleţe întregii aşezări pornind undeva, de la poalele acestui masiv stâncos. Dar, asemenea curgerii unui fluviu în drumul său către şes, deschiderea construcţiilor ulterior adăugate acestei vetre de aşezare omenească te copleşea cu diversitatea stilurilor de epocă modernă de la sfârşit de secol XIX. Citește restul acestei intrări »


MAGIA FULGILOR DE ZĂPADĂ

14/02/2014

Magia Fulgilor de Zapada

de Octavian LUPU

Cu părere de rău el privea pe fereastră în fiecare zi cu speranţa că va începe să ningă cu fulgi mari şi albi. Îşi amintea cu drag cum mergea pe străzile copilăriei sale din Braşov în timp ce ningea abundent până acolo încât nu mai distingea nimic în jurul său. Covorul gros de omăt se îngroşa necontenit şi îi îngreuia paşii pe măsură ce înainta plin de curaj prin viforul care nu mai contenea. Deseori îi venea să se tăvălească prin zăpadă şi să se lase acoperit complet de albul imaculat al fulgilor care tot veneau din cer fără să se mai oprească. Alteori se bucura nespus pe măsură ce înălţa oameni de zăpadă şi rostogolea bulgări ce deveneau tot mai mari folosiţi ulterior în acest scop.

Nu putea să uite cum uneori vântul îi bătea în faţă cu o răsuflare geroasă, dar plăcută, asemenea unui sărut venit din partea Crăiesei Zăpezii. Alteori fulgii de nea se transformau în bucăţi mari de beteală albă, ce părea că nu se mai termină şi al cărei capăt se afla undeva sus în cer. Totul era plin de farmec în astfel de zile şi frigul nu îl mai simţea. Citește restul acestei intrări »


AMPRENTE ÎNCRUSTATE ÎN CĂRĂMIDĂ ROŞIE

11/11/2013

de Octavian LUPU

Octavian LUPU - AMPRENTE INCRUSTATE IN CARAMIDA ROSIEMerg grăbit spre locul de muncă. Fără să privesc în dreapta sau stânga, mă strecor printre ceilalţi călători mereu cu atenţia încordată către ceasul pe care îl port pe mâna mea cea stângă. Nu pot să îmi permit luxul de a întârzia la locul de muncă şi de aceea încerc să recuperez minutele preţioase pe care le-am pierdut în aşteptarea unei garnituri de metrou mereu amânate din raţiuni necunoscute.

Dar mintea nu pare să se poată fixa pe subiectul impus al ajungerii la timp la serviciu. Fără să vreau, gânduri din trecut şi proiecţii din viitor se revarsă asupra mea, chiar dacă nu le acord atenţie. Chiar în această clipă trec pe lângă mai mulţi muncitori care repară drumul. Un miros dens de motorină îmi atrage atenţia. Înainte de a remarca alte detalii, brusc, în faţa ochilor îmi apare imaginea sălii de clasă a şcolii în care am învăţat în perioada în care am locuit la Petroşani. În acea vreme, podelele exalau un miros proaspăt de motorină, mai ales la începutul anului şcolar. Citește restul acestei intrări »