Firma de imobiliare în SUA – o afacere în care standardele profesionale au prioritate

04/01/2015

reclama

de Octavian CURPAŞ

Peste 90% din tranzacţiile imobiliare care au loc în SUA sunt efectuate prin intermediul unei agenţii de intermedieri imobiliare.

Tranzacţiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate şi implică o serie de aspecte legale, fapt pentru care, în unele state (cu precădere pe coasta de est a Americii) angajarea unui avocat este obligatorie atunci când cineva vinde sau cumpără un imobil.

Deoarece din punct de vedere juridic „a scrie contracte” înseamnă „a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon şi Washington, au anumite dispoziţii legale care le conferă agenţilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzacţiilor imobiliare. În aceste state, implicarea unui avocat „în tranzacţie” nu este obligatorie.

Agent imobiliar sau REALTOR

Pentru a deveni agent imobiliar în SUA este necesară obţinerea unei licenţe, emisă de statul în care persoana îşi va desfăşura activitatea (licenţa numită „State license”).

Solicitantul trebuie să aibă cazierul juridic intact şi să urmeze un curs de pregătire de câteva luni. Acest curs tratează mai multe subiecte din domeniu, printre care aspecte legate de diversele licenţe care se pot obţine în acest vast domeniu de imobilare. Cursul conţine, de asemenea, informaţii sumare din topografie, legi privitoare la transferul de proprietate, restricţii pentru anumite terenuri, contracte, surse de finanţare, informaţii notariale din domeniu (escrow), legea impozitelor, raportul dintre chiriaşi şi proprietari, controlul guvernului federal asupra proprietăţii private, despre evaluarea sau estimarea valorii imobilelor (appraisal) şi un capitol despre „design”. Acestea sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le tratează acest curs. În ce priveşte examenul final (state exam), acesta este susţinut în două părţi. Primul este unul conţinând legile federale (informaţii valabile în oricare stat american), iar al doilea examen este din legi specifice statului în care cursantul doreşte să obţină licenţa. Citește restul acestei intrări »