Cad frunzele, și tot cad

01/11/2020

de Vera TEREBEȘI

Cad frunzele, și tot cad… se desprind de copacul vieții lor… pleacă … zboară… în neant, în necunoscut, în eternitate… Tu, frunză de anotimp sumbru… obosită și istovită de al tău anotimp… ai îmbrățișat pământul fără să-ți fie frică… fără să opui rezistență… pentru că tu știi că vei deveni o nouă culoare… te vei transforma într-o lacrimă care udă o fărâmă de pământ și acolo va răsări o floare… te vei ridica din adâncurile neștiinței tale temporare în văzduhuri primitoare, străbătute de raze de speranță și vei zbura cu aripi mai colorate și strălucitoare ca niciodată… un zbor lin deasupra tuturor timpurilor… în parfumul suflurilor iertătoare… de împăcare al simțirilor… de dorul anotimpurilor… cu sentimentul inconfundabil al iubirii supreme… Cad frunzele, și tot cad… (în amintirea celor plecați dintre noi) Citește restul acestei intrări »