Călător în viață

11/09/2020

de Vera TEREBEȘI

Călător în viață… suflu trecător al unui anotimp… cât de bine e să înțelegi vorbele unei adieri… să te scuturi de griji și temeri… să te predai vântului, toamnei, universului… momentului… când arzi întunericul și mergi spre lumină… când nu ai nevoie de aprecieri, imagine în lume, control, pentru că știi că ai iubirea în sufletul tău și accepți totul așa cum este… Eu mă predau… pentru că iubesc… și nu îmi mai este teamă de vânturile reci care fac sa dispară norii pe care mi-am așezat visele… Din pământul udat cu lacrimile durerii mele au răsărit flori, speranțe… Nu am așteptări, am încredere că toamna își pierde frunzele acum, dar rădăcinile rămân și își vor relua viața, iar și iar, cu mai frumoasă candoare… Nu urăsc… Mă predau… toamnei, tainelor, necunoscutului, iubirii… divinității… Citește restul acestei intrări »