CÂNTEC ŞI POVESTE – DOINA LUI LUCACIU

02/12/2013

Prietenului meu, col (r) Gavril Babiciu

de prof. Traian RUS,
Oarţa de Sus

În buchetul cu frumuseţi al vieţii mele, a apărut, de vreo trei ani de zile, o floare rară, „Doina lui Lucaciu”, în interpretarea Andreiei Botiş, fata frumoasă şi şcolită într-ale muzicii a consăteanului meu, părintele Radu Botiş din Chelinţa. Este remarcabil că tânăra generaţie perpetuează cântecele noastre istorice. Doina mi s-a pus la suflet de cum am auzit-o şi nu mă voi putea despărţi de ea niciodată.

Vasile LucaciuSunt privilegiat de faptul că pot înţelege aceste cântece, că ştiu multe despre epoca în care au apărut şi rolul lor în realizarea idealurilor neamului. Puţini dintre noi pot conştientiza forţa lor mobilizatoare extraordinară, faptul că pot conduce naţiunile la victorie. Să ne gândim doar la avântul emoţional stârnit de Marseilleza (La Marseillaise) lui Rouget de Lisle, care i-a condus pe francezi la victorie în 1792. Şi Doina lui Lucaciu a stârnit uragane de durere şi revoltă faţă de starea de robie în care s-a aflat naţiunea română din Ardeal secole în şir. Conştiente de acest lucru, autorităţile austro-ungare au considerat-o ca un semn al răzvrătirii. Purtarea tricolorului şi chiar folosirea limbii române stârneau represiuni aspre. Cântarea sau chiar fredonarea Doinei putea fi motiv de întemniţare, deoarece simboliza rezistenţa activă şi aderenţa la scopurile propovăduite de părintele Vasile Lucaciu. Interesant mi se pare şi faptul că dintre toate marile personalităţi care au condus lupta românilor din Ardeal pentru dezrobirea şi întregirea neamului, „Leul de la Şişeşti” a devenit cel mai popular. Poporul închină doine şi balade doar celor neînfricaţi, celor care se confundă cu idealurile sale. Pentru activitatea şi viaţa dedicată neamului său, Vasile Lucaciu a cunoscut calvarul închisorilor ungureşti : Vácz, Seghedin, Satu Mare. Citește restul acestei intrări »