Ceremonie militară și religioasă de Ziua Imnului Național al României (2017)

29/07/2017

Ziua Imnului National_BM_2017_11

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare au organizat sâmbătă, 29 iulie, în Piața Tricolorului din Baia Mare, ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional al României.

Ceremonia a început cu onorul dat de Detașamentul de onoare subprefectului județului Maramureș, Alexandru Cosma. A urmat binecuvântarea și rugăciunea pentru poporul român oficiate de preotul militar al Garnizoanei Baia Mare, Gavril Vasile Băban, consilier personal al Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Citește restul acestei intrări »


Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în Baia Mare

26/06/2017

Ziua Drapelului National_Baia Mare_2017_2

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Ioana Teodorescu,
consilier
tel.: 0755-793869

Luni, 26 iunie 2017, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului din Baia Mare, a avut loc ceremonia publică de înălţare a drapelului României, dedicată sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional. Evenimentul a fost organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare. Citește restul acestei intrări »


Ziua Eroilor, sărbătorită la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare

25/05/2017

Ziua Eroilor_Baia Mare 2017_56

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare au organizat ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Eroilor. Evenimentul a avut loc joi, 25 mai, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare.

Ceremonia a început cu onorul dat prefectului județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, salutarea drapelului de luptă al Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureș și intonarea imnului național. Citește restul acestei intrări »


În minivacanța de 1 Mai, angajații instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie

28/04/2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

videoconferinta_1 Mai 2017_1Vineri, 28 aprilie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc ședința, în sistem de videoconferință, condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu participarea secretarului de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor de poliție Cornel Ciocoiu, și a secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. La sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș au participat prefectul Sebastian Mihai Lupuț, subprefectul Gavriș Ardelean, precum și reprezentanții conducerii instituțiilor din subordinea MAI. Citește restul acestei intrări »


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată în Baia Mare

28/04/2017

Ziua Veteranilor de Razboi_BM_2017_1

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare și Garnizoana Baia Mare au organizat vineri, 28 aprilie, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare, o ceremonie militară și religioasă care a marcat Ziua Veteranilor de Război.

Evenimentul a început cu prezentarea onorului prefectului Sebastian Mihai Lupuț de către detașamentul de onoare și a continuat cu intonarea imnului naţional. Serviciul religios a fost oficiat de un sobor de preoți avându-l în frunte pe preotul consilier Gavril Vasile Băban, preot militar al Garnizoanei Baia Mare și delegat al P.S. Iustin, Episcopul ortodox al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, acesta a sfințit coroanele de flori. Citește restul acestei intrări »