Agenda evenimentelor săptămânii 9 – 16 ianuarie 2023 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

12/01/2023

Joi, 12 ianuarie

ora 13:00, Sala de conferințe

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează o dublă lansare de carte: volumul de critică și istorie literară „Incursiuni în imaginarul ezoteric”, autor Gheorghe Glodeanu, apărut la Editura Școala ardeleană, Cluj-Napoca, 2022 și o monografie „Fănuș Neagu”, autoare Raluca Giurgiulescu, carte apărută la editura Mega, Cluj-Napoca, 2022.

Primul volum va fi prezentat de: conf. univ. dr. Carmen Dărăbuș și jurnalistul Gheorghe Pârja, iar al doilea va fi prezentat de prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu.

Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.  Citește restul acestei intrări »


CARTEA, premiată la Baia Mare

26/09/2022

Câștigătorii la „Cărțile Anului 2022”

„Cărțile Anului” – un nobil și deja consacrat concurs în care creația, inspirația și excelența, a avut loc sâmbătă, 24 septembrie a.c., în holul Palatului Administrativ din Baia Mare. Scriitorii care și-au înscris cărțile în concurs, dar și reprezentanți ai mediului literar maramureșean, au participat la festivitatea de premiere.

Așadar, juriul, al cărui președinte a fost conf. univ. dr. Carmen Dărăbuș, a decis acordarea a 11 premii și a 6 mențiuni. Premiul „Cartea Anului” a fost obținut de Pamfil Bilțiu pentru lucrarea „Ion Stan Pătraș și zestrea sa artistică”, iar Premiul special al juriului a fost acordat criticului literar Delia Muntean – pentru realizarea antologiilor George Vulturescu, Anton Pann, Vasile Igna din colecția „O sută și una de poezii” a Academiei Române.

Câștigătorii pe secțiuni sunt următorii: Citește restul acestei intrări »


STEAUA DOBROGEI – revistă bianuală de cultură

12/05/2021

(recenzie)

de Vasile BELE

STEAUA DOBROGEI – revistă bianuală de cultură, editată de Asociația Scriitorilor din județul Tulcea, „AEGYSSUS”, director și membru fondator (alături de alții) – poetul MIRCEA MARCEL PETCU.

Citiți-mă când sufletul vă plânge,
Citiți-mă când sufletul vă râde,
Citiți-mă în nopțile cu lună,
Citiți-mă gândind la clipă de pe urmă.

 

Citiți-mă și ziua dar și noaptea,
Trăiți cu mine-n gând mereu,
Să nu lăsați iubirea să vă scape,
Căci veți trăi cea mai cumplită noapte…
.

Cu ceva timp în urmă, (2020), am primit această revistă, chiar de la directorul și membrul fondator Mircea Marcel Petcu, din Tulcea. Se întâmpla acest lucru, în tabăra literară de la Sinaia, Citește restul acestei intrări »


ANTOLOGIE DE TEXTE. RECENZII DE CĂRȚI – PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA. Volumul 3

06/03/2021

PREFAȚĂ
Iată, oameni minunați și fapte binecuvântate!

de Valeria BILȚ

Preiau cu bucurie cuvintele poetului Vasile Bele și le transform în titlu pentru această prefață, întrucât ele se potrivesc întocmai opiniei mele despre întreaga desfășurare de forțe pe care demersul său antologic o realizează, dar și despre fenomenul literar extrem de fertil care se înregistrează în Maramureș și în țară și față de care antologii manifestă o constantă preocupare.

Voluminos și consistent, prezentul tom susține consecvent strategia inițială, cea care a condus la emulația deosebită de forțe creatoare, oameni cu verbul activ și sufletul deschis spre comunicarea propriilor trăiri, cu bucuria împărtășirii cu semenii. Sunt artiști plastici, poeți și scriitori cunoscuți în cadrul  diferitelor și multiplelor evenimente culturale la care au participat, împreună sau nu, cei trei colaboratori la alcătuirea de față. Despre inedita strategie oferă informații însuși inițiatorul, prezentând în prefețe și anunțând în agora vremurilor noastre, Facebook (în prealabil), că intenția sa, devenită între timp cu ușurință și a celorlalți coordonatori, este de a promova cărțile citite prin propriile acte de receptare a lor. În felul acesta vor fi promovați scriitorii, dar și recenzenții  și, mai ales, se va da valoare fenomenului acestuia atât de viu și de complex, care este mișcarea literară din România, chiar dacă nu vor putea fi niciodată cuprinse în vreo antologie toate cărțile ce s-au scris din 2000 încoace, ba nici măcar a zecea parte din marele text al beletristicii românești. Fenomenul este atât de extins, încât este imposibil să epuizezi lista scriitorilor, Citește restul acestei intrări »


CĂUTĂRI PRIN CUVÂNT. ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!

14/01/2021

de prof. univ. dr. Delia MUNTEAN

Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! – iată genericul sub care ni se înfățișează antologia de poezie și proză coordonată de Gelu Dragoș, Vasile Bele și Nelu Danci. Volumul, de aproape șase sute de pagini, a apărut în primăvara acestui an la Editura „Armonii culturale” din Adjud.

Fac casă bună în prezenta antologie pastelul, acrostihul, parodia, haikuul, poezia de substanță religioasă, lirica pentru copii, balada, orația de nuntă, elegia (în primele trei sferturi din economia  volumului) cu eseul, aforismul, cronica de carte, povestirea, legenda (în ultimul pătrar). Stau la aceeași masă și își destăinuie trăirile – îmbrăcându-le în cuvânt și în imagine, fiecare după puterile sale – iubitori ai frumosului artistic din toate regiunile țării (câțiva sunt și din diaspora).

Dintre autorii antologați, o parte au deja cărți semnate individual ori sunt cuprinși în volume colective. Citește restul acestei intrări »


Gânduri despre ANTOLOGIA DE TEXTE – Recenzii de cărți – Personalități ale lumii contemporane. Sincerus Verba

11/01/2021

de Daniela VÎLCEANU

Mă alătur și eu celor care au dus la înfăptuire proiectul „Recenzii de cărți – Personalități ale lumii contemporane” adresând câteva impresii despre această antologie.

Încă de la început salut cei trei coordonatori: Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci asigurându-i de toată prețuirea și respectul pentru munca lor titanică.

Alături de ei au stat alți oameni de litere pentru că toate obiectivele mărețe se înfăptuiesc doar cu sacrificiul a mai multor suflete și am să menționez întru stimă și recunoștință: Prefață profesor universitar dr. Carmen Dărăbuș; Consilier editorial Puiu Răducan; tehnoredactare minunata Cristina Bele și aranjamentul coperților David Statie. Proiectul a văzut lumina zilei în Decembrie 2020 la editura „Mircea Cel Bătrân”, Tipografia Puiu Răducan din Băile Olănești. Citește restul acestei intrări »


Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba – PREFAȚĂ

08/01/2021

de conf. univ. dr. Carmen DĂRĂBUȘ

Carmen Dărăbuș

Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, vol. I, coordonată de Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci, care au mai experimentat anterior acest tip de demers, se dorește o formă de luptă cu pandemia, pentru că cei cu preocupări artistice trec mai ușor peste lungi și triste perioade de recluziune. Douăzeci și cinci de texte literare și trei recenzii compun un caleidoscop de emoții și de raportări individuale la lume și viață.

Volumul debutează cu câteva cugetări Citește restul acestei intrări »


Trei maramureșeni au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor din România

04/12/2020

 

Carmen Dărăbuș

Trei oameni de cultură din Maramureș, Carmen Dărăbuș, Nicolae Weisz și Ștefan Jurcă, au fost validați ca membri ai Uniunii Scriitorilor Români (U.S.R.), în urma ședinței Consiliului U.S.R. din data de 27 noiembrie 2020. Citește restul acestei intrări »


ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ

03/04/2020

(semnal editorial)

de Vasile BELE

ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! – la asta mă gândesc. Și dacă tot sunt cu gândul aici, mă gândesc să aduc un cuvânt de laudă și de mulțumire, Bunului și Dreptului Dumnezeu, și apoi tuturor prietenilor, colegilor de litere – poeți, prozatori, eseiști, adică tuturor celor care au avut încredere în noi, cei care în prima jumătate a lunii ianuarie, lansam proiectul de ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!

Coordonatorilor: poet popular NELU DANCI și prof. de învățământ primar GELU DRAGOȘ, Citește restul acestei intrări »


Vasile Bele – pasiunea pentru tradiții

03/12/2017

de Carmen DĂRĂBUȘ-PAVEL

Vasile Bele

Vasile Bele

Ceea ce părea la început o preocupare secundară a devenit, în timp, pentru Vasile Bele, o preocupare constantă: căutarea și evidențierea elementelor care ne leagă de istorie, care ne dau continuitate și care ne semnifică. El nu neglijează nici felul în care tradițiile s-au metamorfozat, răspunzând mersului lumii. Cartea sa recentă, Căsătoria – rit de trecere – între imaginarul omului tradițional și imaginarul omului modern, apărută la Editura Armonii Culturale din Adjud, în 2017, se înscrie pe aceste coordonate, valorificând cu abilitate demersurile cu care s-a familiarizat în timpul studiilor sale de etnologie de la Universitatea de Nord. Grupul-țintă studiat este satul Chiuzbaia, care aparține, administrativ, de orașul Baia Sprie, județul Maramureș, iar etnografic, de zona Fisculaș, zonă în a cărei studiere autorul are deja experiență. Citește restul acestei intrări »