ÎN URMĂ CU 100 DE ANI S-A NĂSCUT REGELE MIHAI I

25/10/2021

de Maria BERÉNYI

Fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) și al reginei Elena, principesă a Greciei, Regele Mihai I al României s-a născut la Sinaia pe 25 octombrie 1921.

După decesul regelui Ferdinand (12 august 1865 – 20 iulie 1927), bunicul său, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai șase ani.

Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate, în 1927, de o Regență (1927 – 1930), în componența căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. Mihai I a studiat sub îndrumarea celor mai iluștri profesori.

Detronat după revenirea din exil a regelui Carol al II-lea, pe 8 iunie 1930, primeşte titlul simbolic de Mare Voievod de Alba–Iulia, Citește restul acestei intrări »