de Mihaela CD,
membru T.W.U.C, membru L.S.R, Președinte W.P.A. Canada.
Deși prin esență scriitorul scrie pentru că așa simte, pentru el însuși în primul rând și apoi pentru cititori, totuși gestul înscrierii gândurilor sale pe coala albă de hârtie din fata sa are o însemnătate mult mai adâncă și mai profundă. Prin scriitură, poetul, scriitorul își asigură permanenta scrierilor sale dincolo de timp și spațiu. Pentru că ideile sale, mugurii gândurilor sale vor ierna în file până vor fi citite și vor înmuguri în gândul cititorului avid de cunoaștere și descoperire. Tocmai de aceea se spune că scriitorul își asigură nemurirea prin scrierile sale. Cel mai la îndemână mijloc de transmitere al cunoașterii este prin scris.
Se cunoaște prea bine condiția materială precară a scriitorului din ziua de azi, el neputând trăi din scris, din arta lui, din pasiunea lui, chiar dacă o face nemaipomenit de bine, chiar dacă este apreciat și chiar dacă este un scriitor recunoscut. Posibilitatea unui scriitor de a ajunge pe rafturi în librarii este redusă, fiind condiționată de autofinanțarea cărților sale și de cele mai multe ori chiar plata făcându-se numai după vânzare. Aceste lucruri fac accesul în librarii tot mai dificil și mai anevoios pentru majoritatea scriitorilor și mai ales pentru scriitorii debutanți.
Dar cu toate că vânzarea cărților în librării i-ar aduce scriitorului un câștig material, acest lucru nu îi va asigura continuitatea în timp, spre generațiile viitoare, motiv pentru care eu cred că locul unde poetul/scriitorul poate atinge nemurirea este biblioteca. Chiar dacă bibliotecile nu au fonduri pentru achiziții de carte și chiar dacă aceste cărți trebuie donate de către autor/scriitor, totuși, biblioteca este LOCUL CEL MAI IMPORTANT unde ar trebui să ajungă fiecare poet sau scriitor. ACOLO, în bibliotecă, nemurirea stă cuminte așezată pe raft, scriitori morți sau vii sunt așezați Citește restul acestei intrări »