Locul unde poetul/scriitorul atinge nemurirea!

Mihaela CD

de Mihaela CD,
membru T.W.U.C, membru L.S.R, Președinte W.P.A. Canada.

Deși prin esență scriitorul scrie pentru că așa simte, pentru el însuși în primul rând și apoi pentru cititori, totuși gestul înscrierii gândurilor sale pe coala albă de hârtie din fata sa are o însemnătate mult mai adâncă și mai profundă. Prin scriitură, poetul, scriitorul își asigură permanenta scrierilor sale dincolo de timp și spațiu. Pentru că ideile sale, mugurii gândurilor sale vor ierna în file până vor fi citite și vor înmuguri în gândul cititorului avid de cunoaștere și descoperire. Tocmai de aceea se spune că scriitorul își asigură nemurirea prin scrierile sale. Cel mai la îndemână mijloc de transmitere al cunoașterii este prin scris.

Se cunoaște prea bine condiția materială precară a scriitorului din ziua de azi, el neputând trăi din scris, din arta lui, din pasiunea lui, chiar dacă o face nemaipomenit de bine, chiar dacă este apreciat și chiar dacă este un scriitor recunoscut. Posibilitatea unui scriitor de a ajunge pe rafturi în librarii este redusă, fiind condiționată de autofinanțarea cărților sale și de cele mai multe ori chiar plata făcându-se numai după vânzare. Aceste lucruri fac accesul în librarii tot mai dificil și mai anevoios pentru majoritatea scriitorilor și mai ales pentru scriitorii debutanți.

Dar cu toate că vânzarea cărților în librării i-ar aduce scriitorului un câștig material, acest lucru nu îi va asigura continuitatea în timp, spre generațiile viitoare, motiv pentru care eu cred că locul unde poetul/scriitorul poate atinge nemurirea este biblioteca. Chiar dacă bibliotecile nu au fonduri pentru achiziții de carte și chiar dacă aceste cărți trebuie donate de către autor/scriitor, totuși, biblioteca este LOCUL CEL MAI IMPORTANT unde ar trebui să ajungă fiecare poet sau scriitor. ACOLO, în bibliotecă, nemurirea stă cuminte așezată pe raft, scriitori morți sau vii sunt așezați

„Motanul încălțat”, o poveste catehetică

Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale – Matei 6, 34

de Angela-Monica JUCAN

Citesc și citesc, că-i place nepoatei mele celei mici, „Motanul încălțat”.

Acum, când poveștile atâtor trecute generații de copii sânt respinse de mulți părinți liber-cugetători și de cadrele didactice progresiste ba pe motiv că nu ar fi educative în spiritul vremii noastre, ba că n-ar mai fi copiii interesați de ele, ba că ar leza unele sensibilități, ba că e pus, injust, în valoare personajul masculin, iar celui feminin i se atribuie rol pasiv și rost decorativ – misoginism în toată regula! –, nepoata mea, în etate de un an, e încântată să audă despre o pisică-băiat, care mai și umblă cu șmecherii, despre personaje bucuroase de venituri fără muncă și nedeclarate la fisc – curat penal! –, despre o fată care nu face nimic, decât că stă așa, frumoasă și fată, într-o poveste cu un băiat care are doi frați (nu surori) mai norocoși decât el în ce privește moștenirea de la un tată (nici ăsta mamă) decedat, o poveste cu un căpcăun (normal că bărbat) care se preface în leu, apoi în șoarece (măcar de s-ar fi prefăcut în leoaică și în șoricioaică, nu-i așa…), cu un rege credul, dar profitor și a cărui regină e absentă.

Nepoata mea alege, din mai multe, cartea („catea”, în vocabularul ei), vine cu ea („catea” are și valoare de propoziție, exprimând eliptic solicitarea de a-i citi), ascultă la nesfârșit povestea și învață (are grijă bunică-sa) că e construită în realitate pe etica creștină

Provocările bibliotecii în era informatizării

de Diana FILIP
     Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Motto:

Cu cât priveşti mai departe în spate, cu atât vei vedea mai departe înainte. (Winston Churchill)

Sfârşitul secolului al XX-lea a fost marcat de apariţia şi dezvoltarea internetului, fapt ce a dus la o viziune diferită asupra lumii de până atunci. Informaţia a început să circule cu o viteză năucitoare, iar nivelul de comunicare a ajuns să fie extrem de ridicat pe piaţa online, unde accesul la in­formaţie este liber, având sute de milioane de utilizatori. Resursele tehnologice devin, în condiţiile societăţii informatizate, un act de identitate pentru orice instituţie.

Informatizarea accelerată din toate domeniile de activitate umană a avut un efect şi asupra profesiei de bibliotecar, făcând din acesta un specialist capabil să faciliteze schimbul de informaţii la nivel planetar[1], în momentul în care comunicarea a devenit globală, iar interactivitatea a atins superlativul. Bibliotecile necesită, mai mult decât oricând, utilizarea tehnologiilor informaţionale, a instrumentelor de documentare care să faciliteze captarea, stocarea, partajarea, prelucrarea cunoştinţelor cât mai rapid şi mai accesibil, pentru a satisface pe deplin necesităţile informaţionale ale utilizatorilor. 

„Bookurie fără etichetă” – târg de cărți caritabil

Sâmbătă, 24 aprilie 2021, în Centrul Vechi al orașului Baia Mare, între orele 10:00 – 16:00, are loc târgul de cărți caritabil„Bookurie fără etichetă”, eveniment organizat de Rotaract Baia Mare. 

„Fiecare din noi are o misiune în viață, o direcție, o cauză în care crede și pentru care luptă.

Cei de la Casa San Michele știu că misiunea lor în Baia Mare este să ajute fetele și băieții cu vârsta de peste 18 ani, victime ale violenței domestice, abuzurilor și violenței sexuale de orice fel. La acest istoric trist se adaugă, de multe ori, probleme cu drogurile, abuzul de alcool și alte probleme psihofizice. Voichița Vaida este cea care gestionează proiectul de protecție și reintegrare în societate a persoanelor care ajung aici.

Dorim să le

Cartea e ceva în America

de Angela-Monica JUCAN

Nu știu în ce procent se citește din impuls, din obișnuință, de plăcere în America. Știu însă că americanii prețuiesc cartea – atât cei cu obiceiul lecturii bine consolidat, cât și cei care nu citesc așa, de tihnă, ci doar din vreun interes. Mai multe semne m-au condus la concluzia că în America se citește[1], se cumpără carte[2] și se dăruiește, iar pe unii cartea îi scoate dintr-o strâmtorare.

***

Aflându-mă de câteva ori într-o bibliotecă publică din Washington DC, am văzut într-o mare sală de lectură pentru adulți (fără perete spre hol), mulți cititori (era înainte de „pandemie”) – sigur, n-am făcut o inspecție, dar impresia mea, de la distanță, a fost că citeau din cărți, cel puțin majoritatea. Prin carte, înțeleg volumul tipărit, nu text, fie el și de roman, stocat pe alt suport decât hârtia. În secția pentru copii a aceleiași biblioteci, erau părinți sau alți însoțitori și copii pe la rafturi, se uitau prin cărți, se hotărau asupra unor titluri și perfectau împrumutul pentru acasă.

La bibliotecile publice din capitala americană (nu din toată SUA), abonamentul și împrumutul sânt gratuite – se plătesc taxe doar pentru întârzieri și pierderi. În plus, dacă cineva dorește și dacă are un copil în vârstă de până la cinci ani, beneficiază și de un abonament la o carte (aleasă de bibliotecă), pe care o primește cadou, lunar, acasă, prin poștă[3].

Aceasta, pentru că bibliotecile publice din oraș

CARTEA este declarată „bun esențial”

Carantina cu izolarea la domiciliu pentru șase săptămâni, au fost reintroduse în Belgia, dar librăriile rămân deschise, deoarece autoritățile au decis includerea cărților pe lista „bunurilor esenţiale”.

„Cultura are de jucat un rol enorm”, a spus vicepremierul Georges Gilkinet.

La Bruxelles, librarii și cititorii au spus că recursul către literatură este indispensabil în fața „angoasei” generate de pandemie.

În condițiile în care Belgia a înăsprit drastic, luni, restricțiile, librăria Tropismes a fost unul dintre puținele magazine din Galeriile Regale – elegant pasaj acoperit din centrul capitalei – care atrage un flux constant de clienți,

Marșul lecturii

COMUNICAT DE PRESĂ

Doamnelor/Domnilor,

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania începe marți, 3 octombrie 2017.
Asemenea ediției precedente, și în acest an deschidem marea sărbătoare a cărții cu un eveniment prin care vrem să încurajăm cititul: MARȘUL LECTURII.

Toţi Cititorii (cu majusculă) sunt aşteptaţi, începând cu ora 13.00, la statuia corifeilor Școlii Ardelene din faţa Universităţii Babeş-Bolyai (str. Mihail Kogălniceanu nr. 1). Semn de recunoaştere, o carte la purtător!

Renaştere

de Livia MĂRCAN,
Satu Mare

Livada cuvintelor dintr-un cer de carte dezvăluie frumuseţea răpitoare a lumii şi a inimii. Din dorinţa ploilor care înrămează stele, cărţile ne cresc nădejdea pe drumul vieţii. Sufletul nostru, ca nufăr pe ape, gândul de-acum val moleşit, nu îngroapă viaţa zadarnic, nu-i totul sfârşit. Îngenunchez supusă la capătul întrebărilor care gravează nemărginirea din filele cărţilor – scântei neaprinse din inimile minţii. Dragostea mea pentru ele – apă înceată în floare, sufletul meu între foile scrise se pierde. Soarele, rănit şi el de neputinţă, trimite nopţii un somn veştejit. Stele care-mi luminează zilele par vechi luminiţe de ceară, dorul trecut înnoiesc. Moarte, destine, vise îşi cer din ele jocul firesc. Sufletul înfrânt de inefabil intră ca nufărul în ape, în ele adâncit; departe, totu-i aproape… tot, în sfârşit; aşa ţi se întâmplă când intri în Biblioteca „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Cea mai minunată prietenie: a cărţilor!

de prof. Octavian BUTUZA

Octavian Butuza

Când trebuie să scriu despre CARTE, gândul cel dintâi mi se călătoreşte la prof. dr. Teodor Ardelean, „uriaşul blând” care mă îngăduie prin preajmă-i cu prietenie. Apoi, de bună seamă, apreciez că în cetatea mea natală este larg deschisă tuturor cea mai frumoasă, complexă şi utilă Casă a Cărţii din România, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, al cărei director, distinsul intelectual este. Preţuiesc, evident, destoinicii lucrători. Şi nu uit, veci, pe Doamna Doina (educatoarea care, şase ani având eu, mi-a dat primul premiu din viaţă, pentru că am citit foarte frumos, urcat pe un taburet de mic ce eram!), pe dragele mele învăţătoare Taţiana Pop şi Maria Băinţan (fie-i amintirea binecuvântată), care m-au deprins în tainele cititului. Câteodată, în nefericită singurătate, vorbesc cărţilor din biblioteca personală şi rememorez titluri preferate…

BIBLIOTECARUL, PAZNIC LA POARTA NEMURIRII…

Interviu cu DANIELA PETRAN,

realizat de Iuliana-Andrea POP

Daniela Petran, bibliotecară la Şcoala cu clasele I-VIII „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituţie care are una dintre cele mai vechi biblioteci şcolare din oraşul nostru, este, între mulţi alţii cu aceeaşi meserie, omul care stă de veghe la intrarea în universul cărţii. Între rafturi prăfuite şi pagini care îşi aşteaptă prea des în zadar cititorii, bibliotecara aduce un suflu de viaţă lumii înmărmurite în tăcere. Ce e cartea fără cititor? Cuvinte ferecate-n file… Minunile tipărite cer cu înfrigurare mâna pricepută care să le scoată la lumină… şi să le dea cu împrumut măcar unor ochi şi minţi în căutare de nemurire. Daniela mărturiseşte că face această slujbă, dacă putem să o numim astfel, cu multă pasiune. O meserie veche, prezentă încă din Antichitate, născută în marile biblioteci din Alexandria, Grecia, Imperiul Roman, Egipt…

Cum au trecut anii petrecuţi în bibliotecă, înconjurată de atâtea voci, de sunetul minunat al cunoaşterii?

Cu multă linişte sufletească. Nimic nu e mai odihnitor decât să lucrezi în liniştea oferită de cărţi, dar să şi vrei să auzi ce vor ele să spună. Biblioteca e un fel de altar al şcolii, iar atunci când eşti înconjurat ca bibliotecar de cărţi, dar şi de un colectiv minunat care te susţine, meseria e uşoară, te satisface spiritual în proporţie de sută la sută. Dar biblioteca nu e tăcută. În nici un caz. Parcă ţi-ar vorbi o mie de voci în acelaşi timp… E gălăgie între aceste rafturi uşor prăfuite… Lumi care cer să fie dezvelite…

Un bibliotecar, presupun, citeşte… Uneori mai mult ca cei din jur… Care este cartea ta preferată? Dar autorul? Ce anume te-a atras mai mult la el?

Îmi plac autorii clasici, de ce să nu recunosc. Ei reprezintă un etalon, şi chiar şi contemporanii noştri, care vor să fie diferiţi, să revoluţioneze, tot de la clasici pornesc, în ciuda „rebeliunii” lor. Acesta este adevărul. Citesc cu plăcere Charles Dickens, de exemplu. Mă uimeşte mereu prospeţimea acestui autor. Şi parcă ar fi o enciclopedie. Mereu descopăr ceva nou. Marile speranţe este romanul meu favorit. Dintre autorii români, prefer opera lui Marin Sorescu. A, să nu uit! Mai aproape de noi este John Steinbeck, un scriitor care a reuşit să ne apropie pe toţi de ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul american. În general, nu am o mare pasiune pentru operele secolului XX. Bestsellerurile şi cărţile foarte premiate nu mă atrag neapărat. Întotdeauna clasicul va fi mai bun. Clasic înseamnă model de urmat, cu siguranţă. Oricum, nu sunt eu critic literar. Fiecare cu ce îi place. Până la urmă, şi cărţile le alegem în funcţie de gusturile noastre, de personalitatea noastră, iar eu sunt mai tradiţionalistă.