Agenda săptămânii 13-18 iunie 2016 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

13/06/2016

de Ştefan SELEK

Marţi, 14 iunie
ora 13, sala de conferinţe

bunele_maniere
Asociaţia „Comunicaţi prin noi” cu sprijinul Municipiului Baia Mare şi în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Casa Corpului Didactic şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează ediţia a V-a a proiectului educaţional extracurricular de informare şi implicare „Bunele maniere, ieri şi azi” cu tema „Telefonul – un flagel sau o binefacere?”
Participanţi în cadrul proiectului sunt elevi de la grădiniţe, şcoli şi licee din Baia Mare şi judeţul Maramureş.

Miercuri, 15 iunie
ora 13.30, Salonul artelor
Societatea Medicilor de Familie – filiala Maramureş în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează seminarul „Reducerea riscului cardio-metabolic prin utilizarea acidului acetilsalicilic în doze mici”.
Prezintă: dr. Mircea Zăgreanu Citește restul acestei intrări »


Jurizarea CONCURSULUI JUDEŢEAN AL REVISTELOR ŞCOLARE va avea loc în 15 mai 2015

05/05/2015

concursul_revistelor_scolare_2013_2

de Gelu DRAGOŞ

Casa Corpului Didactic, dir. dl. Gelu Todoruţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, inspector general d-na Ana Moldovan, organizează în data de 15 mai jurizarea şi premierea revistelor şcolare tipărite în anul şcolar 2014-2015 în Maramureş, participante la acest concurs. Pentru aceasta, cei interesaţi trebuie să predea până în data 14 mai trei exemplare din revistele proprii (ale clasei) sau ale şcolii (grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, licee) pentru a fi studiate şi punctate de membrii juriului condus de scriitorul şi referentul C.C.D. MM, scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Acest concurs se organizează sistematic, cu efort şi pasiune, în fiecare an, având ca obiective:
― cunoaşterea şi popularizarea la nivel judeţean şi naţional a revistelor concepute şi conduse de elevi;
― evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare din Nord;
― polarizarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente în jurul revistei şcolii;
― formarea la elevi a conştiinţei naţionale şi dezvoltarea laturii estetice;
― cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă şi expresivă în limba română. Citește restul acestei intrări »