ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE ȘI PROGRAME CATEHETICE PENTRU O VIAȚĂ ÎN DUHUL FILOCALIC AL ORTODOXIEI

de dr. Vlad Ioan BONDRE

Introducere

Dintotdeauna, catehizarea sau învățarea prin viu grai sau practică religioasă a constituit una dintre activitățile fundamentale desfășurate de Biserică, după cuvintele Mântuitorului: „mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28, 19).

Activitatea catehetică și activitatea pastoral misionară s-a dezvoltat în funcție de împrejurările concrete ale vieții bisericești, fapt pentru care au fost cunoscute epoci de înaltă strălucire, ilustrate de personalitatea părinților filocalici. Datorită ierarhiei lor superioare, învățământul catehetic a luat avânt, iar acest fapt s-a tradus ca o lecție destinată nu numai transmiterii unei anumite informații cu caracter teologic, ci a urmărit, în special, formarea de trăitori autentici ai credinței ortodoxe.

Esența învățăturii catehetice este întruparea, moartea, învierea și înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos, de la care se pornește spre alte adevăruri sau alte învățături. Din acest considerent, practica catehetică trebuie să fie

„Motanul încălțat”, o poveste catehetică

Nu purtați deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale – Matei 6, 34

de Angela-Monica JUCAN

Citesc și citesc, că-i place nepoatei mele celei mici, „Motanul încălțat”.

Acum, când poveștile atâtor trecute generații de copii sânt respinse de mulți părinți liber-cugetători și de cadrele didactice progresiste ba pe motiv că nu ar fi educative în spiritul vremii noastre, ba că n-ar mai fi copiii interesați de ele, ba că ar leza unele sensibilități, ba că e pus, injust, în valoare personajul masculin, iar celui feminin i se atribuie rol pasiv și rost decorativ – misoginism în toată regula! –, nepoata mea, în etate de un an, e încântată să audă despre o pisică-băiat, care mai și umblă cu șmecherii, despre personaje bucuroase de venituri fără muncă și nedeclarate la fisc – curat penal! –, despre o fată care nu face nimic, decât că stă așa, frumoasă și fată, într-o poveste cu un băiat care are doi frați (nu surori) mai norocoși decât el în ce privește moștenirea de la un tată (nici ăsta mamă) decedat, o poveste cu un căpcăun (normal că bărbat) care se preface în leu, apoi în șoarece (măcar de s-ar fi prefăcut în leoaică și în șoricioaică, nu-i așa…), cu un rege credul, dar profitor și a cărui regină e absentă.

Nepoata mea alege, din mai multe, cartea („catea”, în vocabularul ei), vine cu ea („catea” are și valoare de propoziție, exprimând eliptic solicitarea de a-i citi), ascultă la nesfârșit povestea și învață (are grijă bunică-sa) că e construită în realitate pe etica creștină

Rugăciune (puternică)

de pr. Arsenie BOCA

Iartă-mă, Doamne:

– pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut!
– pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzit!
– pentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!
– pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!
– pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!
– pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!
– pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!
– pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi, din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

Câteva învăţături despre Taina Sfântului Botez, ca şi despre Apa sfinţită sau Agheasma – Mare şi Mică – lucrare sfinţitoare a Duhului Sfânt

Din seria „Liturgica şi catehetica” – învăţături, îndrumări şi referinţe pentru viaţă

Material documentar întocmit de dr. Stelian GOMBOŞ

Câteva învăţături despre Taina Sfântului Botez

Ce este botezul

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi încredinţate Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului harul Sfântului Duh. Săvârşitorul Sfintelor Taine este Iisus Hristos, prin slujitorii săi: episcopi şi preoţi. Necesitatea Sfintelor Taine este de netăgăduit, pentru că ele împărtăşesc harul lui Dumnezeu, care este condiţia obligatorie pentru mântuire. Locul săvârşirii este, de obicei, în biserică. Numărul Sfintelor Taine în Biserica Ortodoxă este de şapte.

Credinţa şi Botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate în chip nedespărţit una de alta. Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin Botez, iar pe de altă parte, Botezul se întemeiază pe credinţă, ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume. Pentru că, după cum credem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, la fel ne şi botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mărturisirea precedă credinţa, care duce la mântuire, însă Botezul, cel ce pecetluieşte asentimentul nostru, îl urmează de aproape.

Botezul este Taina – adică lucrarea harului lui Dumnezeu – care, prin afundarea în apă şi chemarea Sfintei Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Iisus Hristos. Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 302 (16-31 mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Puterea Duhului. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, numită şi Duminica Mare, Duminica Cincizecimii sau Rusaliile, este dedicată celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi, Sfântul Duh. De altfel, este singura sărbătoare din timpul anului dedicată numai Sfântului Duh. Adăugăm şi faptul că această sărbătoare este socotită şi ziua întemeierii Bisericii. Tocmai de aceea vom stărui puţin asupra semnificaţiilor sărbătorii.
Cincizecimea ne aduce în actualitate pe Sfântul Duh. Nu vom putea niciodată înţelege pe deplin taina Sfintei Treimi, a unirii dintre cele trei persoane ale Sale. Au încercat s-o facă de-a lungul veacurilor Sfinţii Părinţi, dar n-au reuşit pe deplin. Să fim înţeleşi de la început: noi nu credem în trei dumnezei, ci Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ca să înţelegem mai bine, vom recurge la o asemănare: un pom este unul, format din trei părţi: rădăcină, tulpină şi coroană. Numai împreună cele trei părţi formează pomul, luate separat nu mai sunt pomul în deplinătatea lui. Aceste trei părţi au atribute comune, adică toate au în alcătuirea lor substanţa lemnoasă, dar fiecare parte are atribute proprii: rădăcina captează apa şi substanţele hrănitoare din sol, tulpina transportă apa şi substanţele hrănitoare spre coroană şi asigură rezistenţa pomului, în timp ce coroana pregăteşte hrana pomului, creşte şi coace fructele. Raportat la Sfânta Treime, putem spune că cele trei persoane ale Sale au atribute comune, precum: dumnezeirea, sfinţenia, veşnicia, atotprezenţa, atotputernicia, înţelepciunea, bunătatea, dreptatea etc., cât şi atribute specifice, precum: Dumnezeu-Tatăl este creatorul şi conducătorul lumii; Dumnezeu-Fiul este mântuitorul şi judecătorul lumii; Dumnezeu-Sfântul Duh este sfinţitorul şi dătătorul de viaţă al lumii. După cum vedem, aceste atribute se referă în special la legătura lui Dumnezeu cu lumea, dar, fără îndoială, persoanele Sfintei Treimi au multe alte atribute, pe care noi nu le cunoaştem.