Câteva învăţături despre Taina Sfântului Botez, ca şi despre Apa sfinţită sau Agheasma – Mare şi Mică – lucrare sfinţitoare a Duhului Sfânt

06/01/2016
Din seria „Liturgica şi catehetica” – învăţături, îndrumări şi referinţe pentru viaţă

Material documentar întocmit de dr. Stelian GOMBOŞ

Câteva învăţături despre Taina Sfântului Botez

Ce este botezul

Botez_1Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi încredinţate Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului harul Sfântului Duh. Săvârşitorul Sfintelor Taine este Iisus Hristos, prin slujitorii săi: episcopi şi preoţi. Necesitatea Sfintelor Taine este de netăgăduit, pentru că ele împărtăşesc harul lui Dumnezeu, care este condiţia obligatorie pentru mântuire. Locul săvârşirii este, de obicei, în biserică. Numărul Sfintelor Taine în Biserica Ortodoxă este de şapte.

Credinţa şi Botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate în chip nedespărţit una de alta. Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin Botez, iar pe de altă parte, Botezul se întemeiază pe credinţă, ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume. Pentru că, după cum credem în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, la fel ne şi botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mărturisirea precedă credinţa, care duce la mântuire, însă Botezul, cel ce pecetluieşte asentimentul nostru, îl urmează de aproape.

Botezul este Taina – adică lucrarea harului lui Dumnezeu – care, prin afundarea în apă şi chemarea Sfintei Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Iisus Hristos. Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc. Citește restul acestei intrări »