ÎN JOCUL PRIMELOR IUBIRI

04/03/2013

de Gabriela Genţiana GROZA

coperta_volumSfioşi ghiocei –
se-nfiripă din slove
frumos început

Locaşul librăriei clujene Diverta invită la petrecerea unor clipe speciale când au loc lansările de carte. Pe lângă cei interesaţi de un autor sau altul, sosiţi la eveniment, se apropie de locul ademenitor al noutăţii, şi cei aflaţi în acel moment printre standurile doldora de tomuri. Lansarea începe, doamna Mariana Enache, prietena scriitorilor, desfăşoară pas cu pas intrarea în lume a noului volum. E un nou-născut, un pui de scriere care va fi ridicat pe braţe de condeieri mai vechi. Rostesc aprecieri asupra calităţii povestirilor şi a versurilor din volum scriitorii Constantin Zărnescu, Ştefan Melancu şi Gabriela Genţiana Groza. Este cartea Primele iubiri care cuprinde creaţii ale membrilor cenaclului ,,Nicolae Labiş’’ din Şcoala Generală ,,Nicolae Titulescu’’ din Cluj-Napoca. Argumentează ivirea scrierilor elevilor de care se ocupă în cenaclu poeta Teodora Jurma, care a prefaţat cartea şi doamna profesoară Cecilia Chinde, atente la acurateţea exprimării autorilor în mirabila limbă română. Întâlnirea de suflet, deosebit de emoţionantă, cu copii talentaţi se încheie admirabil în acordurile de chitară strunită cu talent de domnul profesor Dan Leonard şi glasurile angelice ale fetelor din grupul vocal al şcolii. Cântul lor mângâie inimile ascultătorilor, cărţile se însufleţesc şi vibrează împreună cu ei. Le-am dedicat celor care au creat delicatele clipe, câteva gânduri în versuri.

DSC03000

Citește restul acestei intrări »


Cenaclul Poiesis (Cluj-Napoca)

09/11/2012

Cenaclul Poiesis Cluj-Napoca

Haiku

selecţionate de Gabriela Genţiana GROZA

Raluca Demian

Frunze galbene –
veveriţa jucăuşă
căutând hrană

*

Andrei Făt

Stejari arămii –
veveriţe ghiduşe
strângând provizii

*

Darius Florian

o zi de toamnă –
printre copii jucăuşi
picuri de ploaie

* Citește restul acestei intrări »