Poetul maramureşean Ioan Dragoş la o nouă şi a… noua carte!

10/07/2014

de Gelu DRAGOŞ

Lansarea cărţii va avea loc sâmbătă, 12 iulie 2014, ora 16.30, cu ocazia inaugurării Centrului cultural din Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, în prezenţa oficialităţilor locale, a cadrelor didactice din comună, a invitaţilor şi fiilor satului Lucăceşti.

ioan-dragos-jurist-04

Ioan Dragoş

Născut pe 13 septembrie 1955, în localitatea Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, absolvent al Facultăţii de Drept Administrativ din Sibiu, actualmente director la Consiliul Judeţean Maramureş, familist convins, cu o soţie frumoasă, Eugenia, şi doi copii reuşiţi, Ioana Daniela şi Remus Daniel, ambii absolvenţi de „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca, Ioan Dragoş este la a noua carte individuală de poeme, plus încă cinci volume colective! Şi sperăm că nu se opreşte aici!

Aşadar, poetul Ioan Dragoş a publicat: „Cavalerul triunghiului” (1997, Târgu Jiu), „Acestea sunt amănuntele” (1998, Craiova), „Prăpastia dintre timpurile verbului” (2003, Râmnicu Vâlcea), „Ulise în bucătărie” (2006, Sighetu Marmaţiei), „Sezonul de presiune” (2008, Sighetu Marmaţiei), „Foaia de observaţie” (2010, Editura Eurotip Baia Mare – Premiu de excelenţă la „Cărţile anului” 2011), „Poeme de serviciu” (2011, Dacia XXI, Cluj Napoca) „Studiu de oportunitate” (2012), „Fişa postului” (2013), ultimele editate la „Echim” Sighetu Marmaţiei. Citește restul acestei intrări »