Jurnal din anii ciumei Covid 19
Ţara Chioarului continuă spre vest pe Ţara Lăpuşului, având la nord Maramureşul şi la sud şi vest Sălajul, fiind denumită astfel după cetatea Chioarului de altădată, situată pe malul râului Lăpuş. A fost, în trecutul istoric, o „ţară” românească cu o individualitate distinctă prin frumuseţea geografică şi etnografică, prin nobilimea românească liberă chioreană, prin faptul că regele Ungariei Ludovic I (1326-1382, rege al Ungariei între 1342-1382 şi al Poloniei între 1370-1382), fiul lui Carol Robert de Anjou, a donat Chioarul, cetatea şi satele aparţinătoare, în 1367 voievodului român Drag şi în 1378 voievozilor români Balc şi Drag din Maramureş, care aveau atunci o mare autoritate politică în zonă. În 1566, este atestat faptul că Țara Chioarului era împărţită în voievodate româneşti. O parte din localităţile Ţării Chioarului de altădată sunt azi în judeţul Sălaj şi o parte în judeţul Maramureş. Partea care era în fostul judeţ Solnoc-Dăbâca face obiectul cercetării de faţă, deoarece aceste localităţi sunt trecute în lucrarea lui Kádár József intitulată Szolnok-Dobokavármegye monographiája [Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca], volumele I–VII, apărute la Dej în 1900–1901.
Să urmărim, pe sate chiorene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice, a toponimelor româneşti, culese de Kádár József din documente din secolele XVIII-XIX.
Băbeni (azi comună, SJ)
1722: Ruptura, Coasta lui (Kosztaluj), Balta, Firnatic (Firnatik), Balna, Răstoaca (Resztoka), Glodului (Gloduluj), Citește restul acestei intrări »