Pentru Ioan Meteş Morar-Chelinţanu poezia este un balsam!

de Gelu DRAGOŞ

Poetul Gelu Dragoș

Poetul Ioan Meteş Morar-Chelinţanu ne surprinde plăcut cu un nou volum de versuri, al cincilea dacă nu mă înşel, un volum care confirmă încă o dată dacă vreţi valoarea poetului născut în Chelinţa.

Le-am citit cu multă dragoste cele 100 de poezii din prezentul volum deoarece mă regăsesc în multe dintre acestea şi îmi amintesc, asemeni poetului, cu nostalgie de vremurile trecute, de copilărie, de lucrurile care erau mai aşezate şi orânduite firesc în timpul acela.

Autorul abordează teme specifice curentelor literare tradiţionalism, semănătorism şi romantism, iar universul său liric e generos: satul natal, părinţii şi casa natală, câmpul şi şesul, izvorul, peisaje de munte, natura în toate aspectele ei, istoria locului şi a neamului, iubita şi primul sărut, dragostea, icoanele, credinţa, colindul, amfiteatrele şi sălile de curs, viaţa lui într-un cuvânt.

Inspirat şi titlul volumului „Un semn al nemuririi”, editura „NapocaNova” Cluj Napoca, pentru că asta doreşte Ioan Meteş Morar-Chelinţanu, să lase un „semn” al trecerii lui pe acest pământ, este dacă vreţi „moştenirea” cea mai de preţ pe care o dăruieşte celor trei fii al lui: Călin Ioan, Horea Flaviu şi Florin Vasile.

Consider, şi sper să nu greşesc, că volumul de faţă este o carte-confesiune din care aflăm multe lucruri despre poet, despre crezul său poetic, despre concepţia lui despre viaţă, familie, nemurire. Şi am să exemplific ceea ce am afirmat. În primul poem al volumului „Pelerinaje-mi amintesc” aflăm că: „Doar Iisus şi Maica Sfântă sincer mă iubesc,/ Rostind o rugăciune, pelerinaje-mi amintesc,/ Iubirea-mi pentru Ei este eternă şi profundă!/ N-o poţi compara, inima mea nu o confundă.”

Cultură şi spiritualitate la Ulmeni – Maramureş

de prof. Mircea BOTIŞ ; pr. Radu BOTIŞ

De la sfârşitul Antichităţii, pe parcursul Evului Mediu şi până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, învăţământul şi şcoala erau strâns legate de biserică, primii învăţători fiind de fapt preoţii. Cum era şi normal, cărţile tipărite în spaţiul românesc şi, implicit în zona noastră, au fost de factură religioasă. Astfel, parohia Ulmeni – Ţicău este prima din zonă în care apare carte tipărită în limba română. „Cartea românească de învăţătură – Duminicile de peste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari” a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iaşi, în 1643, este cartea la care făceam referire mai sus.

Într-o conscripţie şcolară din anul 1700, se menţionează o întreagă reţea de şcoli săteşti pe teritoriul fostului comitat Sătmar, printre care şi localităţi ce aparţineau de plasa Baia Mare, între ele fiind amintită şcoala din localitatea Ţicău, cu vechime de un an, avându-l ca învăţător pe Gabriel Pop, de confesiune greco-catolică.