Psalm [M-ai ales ca pe bobul cel bun din noian de neghini]

„Ciutura” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

M-ai ales ca pe bobul cel bun din noian de neghini –
Doamne al milei! Doamne-al îndurării!
Când primul vânt mai straşnic prin viaţă mi-a suflat,
Mi-a-mprăştiat păpădiile verii din mine…
Cu ce m-am ales, cu ce-am mai rămas?
O streaşină tristă – trăirea-mi, peste care a vrut
Un soare voios să mijească-a salut de prieten…
Port în mine povestea-ncurcată-a părinţilor mei,
Sporită cu-a mele păcate de-a lungul de ani:
De m-aş fi născut înţelept, pătruns de Scripturi!
Să fi băut din ciutura cu apa vie a vieţii…
Îmi dăduşi, Doamne, darul sfielii şi-al mirării
Şi m-ai pătrund de-a pururi de opera-Ţi măreaţă;
Găsisem un rost în mirare (atunci Îţi mulţumeam!)
Că m-ai făcut să simt frumosul şi dreptatea…
O, să mă fi născut înţelept, pătruns de Scripturi!
M-aş fi ferit de-a lumii îndemnuri la păcat –
Mă tânguiesc Ţie, Doamne Iisuse al meu,
Aşa de mult eu cred că mă-nţelegi!
La toate vămile vieţii mă legitimez

Vise gratis!

„Ciutura” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Nu mă fac fericit toate averile lumii
Şi mă-ntristează-n vitrine mărfuri cu preţuri vulgare…
Fata de la bar m-a hrănit cu un zâmbet prelung,
Şi numai apoi, de câţiva bani, c-o cafea aburindă.
Ţi-aş cumpăra mângâierile, de mi le-ai vinde
Pe roşul ascuns între ierburi, al garofiţei de câmp;
Apoi pridvorul, ograda şi biografia doamnei,
Pe-un contract semnat pe frunzele toamnei…
Aş cumpăra uliţe, copaci şi luminişuri,
De-aş putea să plătesc cu silabe de visuri…
Ce-mi pasă mie de mofturi, de modă, de acareturi,
Când mi-e slobod mersul pe poteci cu prieteni?!
Mi-e poftă să închin un pahar cu voi,
Făuritori de vorbe puse-n versuri!
(Cuibărit într-un ungher de cuvinte,
Aş privi cu dispreţ la griji, interese şi stresuri).
Am crezut şi cred că magii cei trei veniţi la Iisus
Au fost regi-poeţi cu desagii ticsiţi de simboluri…