NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI AMURGUL LOR

28/08/2018

de Al. Florin Țene

Pornind de la finitudinea condiţiei umane, Nietzsche caută să redescopere „cărarea pierdută” către empireu. În lucrarea „Werke” filozoful caută un simbol prin care să înţeleagă „sensul religios” ca un reazem supranatural. Reînnodând firul din prima perioadă a creaţiei sale, în care zeii greci îşi găsiseră loc în omagiile sale, Nietzsche consemnează în „Amurgul idolilor” dorinţa de întoarcere a lui Dionysos, aceasta constituindu-se ca un testament: „Nu cunosc un simbolism mai înalt decât acest simbolism grec, cel al cultului dionisian”.

Filozoful abandonează armele revoltei sale contra zeilor la poalele miticului Olimp. Aura de „teologie negativă” (cum scria Heidegger în „Nietzsche” Gunter Neske Verlag, Pfullingen, 1961, Zweiter Band, p. 348), pentru gândirea nietzscheniană, Citește restul acestei intrări »


Săru’mâna, doamnă Zebacinski!

23/09/2016

de Marian IOAN

marian-ioan-art-emisÎn primii ani ai șederii noastre în Podari, împărțeam casa în care locuiam cu familia Zebacinski. Era o casă tip, așa cum erau toate casele din zisa „colonie muncitorească” aflată chiar în curtea fabricii de ulei la care lucra tata. O casă cu două apartamente identice, cu pod, cu beci. Doar un perete ne despărțea. Iar în curte, pe vremea aia, „gard despărțitor” era o noțiune necunoscută. Numai florile din fața ferestrelor care dădeau spre aleea principală ni le puneam fiecare separat, deși și asta se discuta în prealabil, ca să se armonizeze. Dacă cei de la O.N.U. ar fi fost realmente interesați să definească buna-vecinătate, era suficient să se uite la cele două familii vreo jumătate de an și să noteze ce văd. De exemplu, să-și fi notat cum se ducea o porție din ce se gătea mai bun în familia noastră, la familia Zebacinski, dar și invers. Sau cum își lăsau copiii unii la alții, atunci când treburile îi obligau să plece de acasă și nu-i puteau lăsa singuri. Nu știu cum ajunsese familia Zebacinski acolo. El era polonez, iar ea era bucureșteancă. Citește restul acestei intrări »


CARTEA ŞI SALA DE LECTURĂ

08/05/2015

Octavian_Lupu_19_03_2015-1de Octavian LUPU

Cartea cea veche zăcea aruncată într-un colţ al camerei, undeva departe de privirile celor care intrau sau ieşeau din încăpere. Voluminoasă şi cu coperţi îngălbenite de vreme, ea stătea nemişcată sub praful ce se aşternea din colbul ridicat de paşi grăbiţi să traverseze spaţiul încăperii ce se deschidea către două culoare puternic luminate de becuri cu neon ce bâzâiau violet întreaga noapte şi o bună parte din cursul zilei. Uitată, neglijată şi dispreţuită, ca un obiect bun de pus la gunoi, cartea reuşise să supravieţuiască surprinzător de bine în mediul ostil al sălii de trecere, cândva o fostă cameră destinată studiului şi lecturii.

Lângă ea se odihneau înainte de final zece teancuri de broşuri strâns legate cu o sfoară groasă de câlţi, ca nu cumva să scape vreo foaie şi să o ia la plimbare pe coridoarele clădirii. Pe pagini gălbejite şi murdare, se distingeau literele mari de o şchioapă ale unor titluri ce stârniseră senzaţie la data publicării. Ecoul stins al acelor vremuri mai licărea din rândurile ce se puteau citi fugar, dar impresia dispărea de îndată ce te apropiai, din curiozitate, de maldărul de hârtii aşezate de-a valma una peste alta şi presate cu putere pentru a ocupa un spaţiu cât mai redus cu putinţă. Citește restul acestei intrări »


Da, pe 23 aprilie, e Ziua Bibliotecarului Român!

23/04/2015

foto_Alexandru Ioan Roman_crop

de Sergiu GĂBUREAC

Sergiu GabureacO zi specială pentru bibliotecarii din toate tipurile de biblioteci.

Cu toţii faceţi parte din categoria factorilor civilizatori, mulţi cu importante contribuţii la evoluţia societăţii româneşti.

Să nu uitaţi nicio o clipă înaintaşii, bibliotecari ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Gh. Teodorescu-Kirileanu, Paul Goma, care au conştientizat din plin rolul bibliotecarului în societate!…

Din păcate, bibliotecarul public actual nu întotdeauna se ridică la înălţimea misiunii pe care o are. Nu se implică suficient în foto_Alexandru Ioan Roman_4diseminarea informaţiei, care să despartă grâul de neghină. I se spune să nu facă politică în instituţie şi el crede că trebuie să ascundă adevărul oamenilor. Nu despre o astfel de politică e vorba, ci să nu-ţi propagi propriile convingeri politice. A te ascunde ca şobolanul, fără a arăta ce împiedică evoluţia comunităţii în care trăieşti şi munceşti, este cel mai mare rău pe care îl poate face orice factor civilizator: preot, cadru didactic, bibliotecar public, cadru sanitar, medic veterinar, inginer agronom… Citește restul acestei intrări »


Mesagerii naturii pe tărâmul iluziei

07/01/2015

Octavian_Lupu_imagede Octavian LUPU

Frunzele copacului ornamental se etalau sub forma unor evantaie cu petale verzi întinse, asemenea degetelor unor mâini, către toate direcţiile. Din trunchiul său noduros se desprindeau nenumăraţi ciorchini de ramuri şi frunze, conferind imaginea unui cilindru neuniform amplasat vertical într-un ghiveci de culoare cărămizie, acesta fiind peticul de pământ pe care se susţinea şi din care îşi extrăgea preţioasa sevă. Îl priveam cu atenţie, dar imediat am remarcat că şi el se uita la mine. Ceva din orientarea sa, aplecată spre mine, şi din bogăţia frunzişului ce se îndrepta preponderent în direcţia mea mă determina să cred că de multă vreme el mă contempla în tot ce făceam la pupitrul din stânga sa. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 290 (16-30 noiembrie)

07/12/2014

Tatal-nostru

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! La mulţi ani!

Atlantida vremii noastre. Atlantida a fost un continent, sau, mai bine-zis, o insulă imensă, undeva, în Oceanul Atlantic. Ea s-a scufundat la un moment dat. Despre ea vorbesc doar vechii scriitori. Din scrierile acestora aflăm că locuitorii acestei „insule-continent” erau deosebiţi de restul oamenilor. Erau „atlanţi”, adică mai mari, uriaşi; erau, în acelaşi timp, cu mult mai avansaţi în cunoaştere decât ceilalţi. Atlantida ajunsese la un nivel de cultură şi civilizaţie greu de apreciat astăzi. Adevărat este că, după cum spun cei vechi, tocmai această dezvoltare extraordinară a ştiinţei atlanţilor a dus la distrugerea civilizaţiei şi continentului lor. S-a produs acolo o foto_Delia Floreacatastrofă, care a nimicit viaţa şi teritoriul atlanţilor. Totul a rămas o amintire.

Pornind de la acest adevăr, oamenii vremii noastre ar trebui să înveţe multe din el. Şi noi, oamenii de azi, am ajuns la un nivel al culturii şi civilizaţiei pe care nu l-au atins vreodată generaţiile trecute. Deţinem aparate, tehnici şi cunoştinţe la care părinţii, moşii şi strămoşii noştri nici n-au visat vreodată. E şi bine, e şi rău. Cunoaştem o bună parte din tainele lumii, ale Pământului şi Cosmosului şi le stăpânim, conform poruncii divine: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul”. Am crescut sub aspectul cunoaşterii şi dezvoltării ştiinţei şi tehnicii; ne-am înmulţit, fiindcă am ajuns de la o pereche de oameni la peste şapte miliarde; stăpânim Pământul şi se pare că stăpânim şi o părticică din Univers. Ei bine, ce facem acum? Suntem noi suficient de înţelepţi ca să gestionăm aceste comori, pe care le deţinem, sau vom avea soarta atlanţilor de pe Atlantida? Citește restul acestei intrări »


SEMNALE

19/09/2014

Sergiu Gabureacde Sergiu GĂBUREAC

Am primit îndemnul să citesc o carte pe săptămână! Şi când mai stau pe facebook? Facebook-ul nu-i tot o carte?!? Ehei, câte Anne Karenina nu am întâlnit aici!!!

Câţi Caţavenci? Câte narcisiste? Câţi pantagrueli! Câţi filfizoni! Dame, cu şi fără camelii, Madame Bovary şi Don Quijoţi, cârcotaşi de profesie, idioţi şi abulici, apocaliptici, predicatori şi visători, sf-işti şi realişti, revoluţionari, exaltaţi, creştini şi atei, pesimişti, patrioţi şi patrihoţi, paranoici şi panicarzi, moralişti şi filosofi, judecători şi condamnaţi, atoateştiutori şi habarnişti, analfabeţi, la propriu şi la figurat, ce-şi dau cu părerea din cuibul vulpii…

O varietate imensă de personaje, fiecare cu ideile, bucuriile, necazurile, visele şi convingerile sale. Unii trăiesc clipa, alţii trec pe lângă ea bombănind!

Margareta, e o plăcere imensă să navighez în această lume real-virtuală!

Şi, bineînţeles, din când în când, să citesc o carte bună! Citește restul acestei intrări »