NEGOCIATORII CULTURII INFRACŢIONALE ÎNTR-UN EPILOG CU TRISTE ÎNVĂŢĂMINTE

07/02/2015

foto_Alexandru Ioan Roman

de Corneliu LEU
image_001

Încă din toamnă – când s-au numărat bobocii de mai bine de două decenii ai acelui Hrebenciuc, care ne-a tot fost prezentat de partidul său drept unul dintr cei mai pricepuţi negociatori politici, fiind impus ca atare opiniei publice şi, cu sprijinul prostiei, neinformării, superficialităţii sau relei credinţe a unor confraţi din presă, vopsit în culori de diplomatică inteligenţă – bluff-ul catastrofei noastre politice a ieşit la iveală: Priceputul politician, capabil să abordeze pe linia înţelegerii orice adversar politic şi să netezească, tot pe linia acestei raţionale şi pragmatice înţelegeri, orice adversitate doctrinară, de program de guvernare sau de moment conjunctural, s-a dovedit a fi doar tentacula unei caracatiţe bine configurată şi insinuată în toate partidele, care, pe deasupra politicului, sau pe dedesubtul lui, în cotloanele mizere ale corupţiei, traficului de influenţă şi căpuşării bugetelor, aranja marile afaceri profitoare, în care culoarea de partid nu mai conta. Şi, la un moment dat, nici chiar faptul dacă eşti sau nu eşti la guvernare. Fiindcă una dintre tentacule tot era şi, conştiincios-mafiot, îşi făcea datoria redistribuind ilicitul profit sau ilicita influenţă către ceilalţi membri ai clanului de banditească întrajutorare.

Astfel, de la eticheta de „negociator”, care are o glorie a ei în priceperea aranjamentelor conjuncturale şi a criterilor de compromis raţional în slujba unor interese superioare ale politicilor, bătrânul Hrebe s-a dovedit a fi un biet pungaş care, mânjit fiind împreună cu alţii, din alte partide, are mai multă audienţă la ei decât lasă impresia, tocmai fiindcă-i băgat până la gât cu ei în afaceri necurate. Şi atunci, nu e vorba de nici o diplomaţie a tratativelor, ci doar de strigătul golănesc către gaşcă: „Mucles, bă!… Ce, vreţi să pierdem mălaiu?!”… Ca-ntre şuţii care se-nţeleg din privire când apare obstacolul, sau pericolul de a nu le merge pungăşia. Aveau băieţii „venituri” comune pe care nu erau fraieri să le piardă de dragul mofturilor politice. Iar, dacă se pricepeau la ceva, nu la negocieri se pricepeau, ci la a lucra mână-n mână pentru a fura cât mai mult. Ei nu erau negociatori, ci de-a dreptul jefuitori ai bunului public, impunând tot mai mult, prin neruşinarea cu care lucrau în reţea mafiotă, această cultură a infracţionalităţii în societatea românească. Citește restul acestei intrări »


A FI MÂNDRU CĂ EŞTI ROMÂN SAU A FI TAXAT PENTRU CĂ EŞTI ROMÂN?!

01/02/2015

de Corneliu LEU
image_001

Cum, primul deziderat din titlu nu este nicidecum viabil cu identitatea pe care, la ora de faţă, ne-au indus-o politicienii noştri ca modele de români în văzul întregii lumi, ce-i trece prin minte ştrengarului nostru de premier?!

foto_Delia Florea_1Îi trece prin minte să-l „implementeze” pe al doilea, aducându-şi astfel contribuţia la construirea statului de drept fiscal pe care domnia sa îl vede ca unic scop al guvernării. Şi scoate pe gura care-i lasă apă numai la pofta de a realiza aşa ceva, păsărica îmbietoare cu preţ de zece euro-lună pentru fiecare român pe care înaintaşii, contemporanii şi confraţii săi politici l-au trimis în bejenie ca să-şi câştige traiul.

Da: Premierul a deschis gura cu delicateţea sa de băiat bine crescut… în năravurile proaste ale aroganţilor carierişti şi, în loc să spună românilor cum ar face mai multe locuri de muncă pentru ei, le spune paraziţilor de pe spinarea românilor conduşi de cei 84 de miniştri şi scretari de stat, cum ar face rost de mai mulţi bănuţi pentru lefurile şi gheşefturile lor. Geşefturile lor şi, cel mult, a încă vreo câteva mii care, drept clientelă de partid parazitează judeţele. Fiindcă el a pus ochiul său de Argus pe buzunarele celor care-şi rup oasele şi-şi foto_Delia Florea_2înfrâng chinuitele doruri în străinătate, ca să mai aducă nişte bani, vorbind prescurtat. Adică spunând că e vorba de „bani pentru buget” când, de fapt, e vorba de „bani pentru bugetari” şi, cel mult, pentru căpuşele bugetului; cei mai agresivi şi mai inutili, adică, nu învăţătorii, profesorii şi medicii la care resursele bugetare se termină.

Şi totul spus cu acel aer doctoral de parcă ar fi găsit o soluţie din domeniul ştiinţelor macroeconomiei şi nu că i-a transpirat ideea din ADN-ul balcanic al birurilor şi peşcheşurilor. Totul rostit cu aerul suav de conducător democratic şi nu cu spiritul hulpav al celor puşi să vămuiască feudal vadurile, podurile şi trecătorile. Totul expus ca un precept de morală comunitară, în numele celei mai imorale şi mai făţarnice guvernări în materie de fiscalitate. Citește restul acestei intrări »