Mărțișoarele de la Colegiul „George Coșbuc”

de Gabriela Gențiana GROZA

Anii de școală, pe când eram aproape de vârsta membrilor cenaclului Poesis, i-am rememorat cu prilejul revederii unei personalități de seamă a științei, culturii și spiritualității, Basarab Nicolescu. Invitat special la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, filosoful franco-român, părintele transdisciplinarității, a participat la dezbaterea cu tema Exilul românesc din Paris, în prezența unor personalități clujene de mare anvergură.

Surâs de adolescenți

de Gabriela Genţiana GROZA

La Colegiul Național „George Coșbuc”, sfera instructiv-educațională cuprinde, printre activitățile specifice obligatorii unei instituții bilingve de acest fel, o seamă de preocupări menite să dezvolte talentele unor elevi care simt că se pot afirma în domeniul literar. Cenaclul „Poesis” are deja elevi premiați ai unor concursuri naționale sau internaționale de haiku.

M-am întâlnit cu cenacliștii care au intrat de curând în tainele compunerii poemului de sorginte niponă. La vârsta lor, când transformările biologice sunt în floare, am apreciat strădania cu care încearcă să compună poemul haiku, a cărui formă fixă te încorsetează oarecum, dacă nu ești pregătit să îi descoperi valențele.

O zi cu zâmbete pe chipuri

de Gabriela Genţiana GROZA

Gabriela Genţiana Groza

Am avut mare noroc astăzi. Am intrat la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca cu o emoţie pe care simţeam că mi-o stăpânesc cu dificultate. A fost prima zi în care am intrat ca bunică a fostei eleve a colegiului, Cristina, aflată acum la Viena, primul an la Facultatea de Medicină. Mă încerca o stare specială. Anul trecut o ştiam aici, la ore, cu dorinţa de a fi printre cei cu o determinare precisă pentru calea ce avea să o urmeze în viaţă. Şi iată că elevii clasei a VII-a G2, care erau în pauză, m-au înconjurat cu zâmbete pe chipuri. Dintr-o dată, am avut senzaţia că nepoata mea e acolo, printre ei… Şi apoi, îl aveam cu mine pe Lăbuş, amicul meu, căţelul, cel care avea să îi încânte cu ghiduşiile lui pe elevii clasei pregătitoare Pa, de care cu greu s-a despărţit, după ce copiii l-au mângâiat, iar eu le-am citit o poezie despre dumnealui, prietenul omului. Am avut şi o şedinţă a cenaclului de haiku „Poesis”. Cenacliştii se pregătesc să participe la concursuri de lirică niponă. Sper să dovedească şi anul acesta aceeaşi seriozitate ca în anul din urmă. M-am despărţit de elevii şi de colegii mei dascăli, cei care au avut un real aport la formarea Cristinei, cu gânduri bune. A fost o zi în care am stabilit noi prietenii şi, mai cu seamă, am aflat că mulţi dintre ei au câte un căţel, aşa ca Lăbuş, sau, de ce nu, ca Goofy şi Pufi din poezia mea:

Clipe de neuitat alături de cititori

de Gabriela Genţiana GROZA

Ne amintim de anii copilăriei când, spectatori în sala de teatru de păpuşi, trăiam cu emoţie întâmplările personajelor ca şi cum acestea ar fi fost vii. De aceea Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” aflat în plină desfăşurare la Cluj-Napoca i-a mobilizat pe elevi, însoţiţi de dascălii lor, la activităţi interesante, de care îşi vor aminti cu drag mai târziu. Şi, cum Editura Ecou Transilvan publică literatură pentru copii, s-au întâlnit editorul şi scriitorul cu beneficiarii creaţiilor, în importanta sală a Uniunii Scriitorilor. Este locaşul în care şi-au pus amprenta unii dintre creatorii de seamă ai literaturii. Cu acest prilej, am lansat un nou volum de versuri şi povestiri pentru copii, „Lăbuş”. Scriitorii au datoria să contribuie la formarea unui comportament adecvat al copiilor faţă de aceste fiinţe de lângă ei. Elevii de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi de la Liceul de Informatică au avut posibilitatea să se cunoască reciproc şi să schimbe impresii într-o atmosferă de bună dispoziţie, care i-a antrenat şi pe adulţii aflaţi la frumoasa întâlnire.

Lăbuş

Lăbuş sunt un câine,
Viaţa mea este
O-ntreagă poveste
În care-am luptat
Pentru-o pâine.

Crescuţi cu iubire
De mama, noi, fraţii
Cei albi sau pătaţii
Mâncam sau dormeam
În neştire.

GAUDEAMUS IGITUR

de Gabriela Genţiana GROZA

În urmă cu câţiva ani scriam o epigramă prin care sesizam lipsa de interes pentru lectură a românilor, adulţi dar mai cu seamă copii, deşi în librării oferta de carte publicată cu frenezie astăzi era şi este mai mult decât generoasă:

Aşternutul pe hârtie
A ajuns epidemie,
Mai rămâne să se nască
… Cine să mai şi citească!

Aveam să observ între timp un reviriment în ceea ce priveşte dragostea pentru literatură. Dacă aş lua în considerare afluenţa de vizitatori la Târgul de carte Gaudeamus, aş putea să afirm că cititorii clujeni sunt atenţi la fenomenul editorial, manifestă rafinament în alegerea publicaţiilor şi, aşa cum le stă bine unor ardeleni, au discernământ în achiziţionarea cărţilor pe care le aşază pe rafturile propriilor biblioteci. Sosită din Ploieşti în urmă cu aproape treizeci de ani, am intuit pretenţiile cititorilor într-un oraş, oază de cultură. Am fost onorată să ştiu că pot să le satisfac dorinţele şi că sunt socotită scriitoare clujeancă.

Deşi născută prahoveancă,
Am susţinut că sunt clujeancă,
Dar un ţânţar m-a dat de gol:
În sânge mi-a aflat… petrol!

Biblioteca, admirabil loc de popas

Gabriela Genţiana Groza

de Gabriela Genţiana GROZA

Îmi place adesea să poposesc în marea Bibliotecă a naturii şi să răsfoiesc tomurile lăsate nouă de Creatorul întregului Univers. Mă delectez deopotrivă într-o bibliotecă obişnuită citind scrierile semenilor mei, de azi sau de odinioară. Mă simt onorată atunci când o carte de-a mea aflată pe rafturile cu multe volume este remarcată de cineva. Mi-a plăcut să citesc dintotdeauna. În clasele liceale am avut posibilitatea să îmi dezvolt gustul pentru lectură la Ploieşti, fiind membră a cenaclului literar de la biblioteca Palatului Culturii, alături de adulţi care au fost pentru mine modele pentru seriozitatea cu care frecventau reuniunile literare. Cu emoţie îmi aduc, de asemenea, aminte de domnul profesor de limba română, Constantin Enciu, la a cărui recomandare fusesem primită în cenaclul pe oraş. Avea un dar anume de a ne descoperi aptitudinile pentru literatură. Ne invita la dumnealui acasă, unde avea o bibliotecă deosebită pentru anii ’60. Fiind meloman, avea discuri cu arii din opere. Vă imaginaţi ce bine ne simţeam răsfoind cărţile puse la dispoziţie şi ascultând arii din opere!… Am şi acum un volum al unui autor francez, pe care domnul Enciu mi l-a dăruit ca premiu, la finele unui an şcolar. Părinţii mei ne cumpărau cărţile care ne trebuiau la şcoală, pe care le păstrez cu drag şi azi. Apăreau atunci volume foarte importante, din literatura română şi universală. Unele erau mai scumpe, dar multe apăreau ca volumaşe, la preţ accesibil, în Biblioteca pentru toţi. Erau deosebit de utile pentru formarea gustului pentru lectură al unui şcolar. Mai târziu, prin 1994, când am început să public poezie şi povestiri, am avut şansa să mă contopesc cu activitatea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, la Secţia pentru copii. Întâlnirile lunare cu elevii clujeni mi-au produs satisfacţii deosebite. Aici, în anul 2002, am înfiinţat Cenaclul literar-artistic „Traian Brad”, pe care l-am coordonat până în anul 2004. În cenaclu şi-au format condeiul mulţi şcolari, care s-au evidenţiat la concursuri literare în ţară şi în străinătate. Am dedicat o poezie dragilor mei cenaclişti care umpleau sala bibliotecii lunar, începând de toamna, până la finele lunii iunie, când intrau în vacanţă.

FUYU

de Gabriela Genţiana GROZA

Am aşteptat să se aştearnă neaua, să acopere cu poezia ei case, arbori şi uliţe. Am invocat-o în zilele Sărbătorilor Sfinte şi în clipele trecerii în Noul An care părea cuminte, fără eventuale fasoane. Ne-am fi bucurat poate mai mult de frumuseţea Sărbătorilor să fi văzut, aşa, ca în alţi ani, natura purificată de albul fulgilor de nea… Să avem o iarnă adevărată, Fuyu, cum spune japonezul acestui anotimp. A sosit, e drept, mai târziu ca altădată, şi vremea zăpezilor!… De data aceasta, furibundă, iarna ne arată că poate să ne înfioreze cu umbletul ei apăsat, cu ciubotele pline de gheaţă, iar în unele părţi ale ţării, cu omătul cât casa! M-am întâlnit la Colegiul Naţional clujean ,,George Coşbuc” cu membrii cenaclului ,,Poesis’’ şi mi-am amintit că, în iarna lui 1954, eram elevă ca şi ei, la o şcoală gimnazială  din Ploieşti. A nins atât de mult, încât zăpada a ajuns să măsoare un metru şi jumătate. Viscolul puternic a creat troiene de cinci metri înălţime. Nu aveam televizor, telefon fix, iar de celulare şi tablete nici că se povestea… Radioul ne aducea veştile în casă… Oamenii s-au mobilizat imediat, fără să le spună cineva, de undeva, ce au de făcut!…

Cu nişte simple lopeţi au săpat adevărate tranşee în omătul bogat. Noi, copiii, ne-am putut deplasa apoi prin ,,tunelurile’’ din care abia ni se vedeau fesurile, la Alimentara din centrul oraşului, să cumpărăm pâine şi parizer, fără E-uri, desigur… Dar… viaţa îşi continuă ritmul, iar eu îi îndemn pe copii să se apropie de arbori, de gâze, de flori. Să apere natura, să o respecte, ca la rândul ei să fie respectuoasă cu noi. Mă bucur că au început să se familiarizeze cu modalitatea de compunere a poemelor haiku. Îi împart pe grupe cu nume de flori, propuse de ei. Liderul fiecărei grupe are rolul de a-i coordona să răspundă la un chestionar alcătuit din câteva întrebări din care să îmi dau seama dacă cunosc regulile de scriere a haiku-ului. Apoi au de creat un haiku colectiv. Şi, cum priveliştea de afară e minunată, privim pe fereastră şi inspiraţia vine uşor.

Iată poemele lor: