Drum lin spre îngeri, NELU GHIORGHE!

23/06/2021

Am aflat cu profundă tristețe trecerea în eternitate a domnului NELU GHIORGHE, președintele Asociației Așezămintelor Culturale din România, omul care a întemeiat marea familie a Asociației, un om cu suflet mare și minunat în fața căruia ne înclinăm și-i aducem mulțumiri.

Nelu Ghiorghe, Licențiat în Arte, directorul Casei de Cultură Plopeni din anul 2003 și președintele Asociației Așezămintelor Culturale din România, s-a stins din viață, fulgerător.

A fost inițiatorul și realizatorul proiectului cultural, de mare anvergură, Colocviul Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi”, ajuns la a 11-a ediție, organizat anual la Bușteni cu sprijinul Centrului Județean de Cultură Prahova, Consiliul Județean Prahova, Asociația Așezămintelor Culturale și Centrul Cultural „Aurel Stroe”. Prin Colocviile de Coregrafie de la Bușteni a reușit să adune la un loc maeștri coregrafi, profesori coregrafi, coregrafi, dansatori, din toate zonele etnofolclorice ale țării și să creeze o mare familie, FAMILIA COREGRAFILOR!

„Familia coregrafilor”

Nelu Ghiorghe s-a dovedit, de-a lungul vremii, un excepțional păstrător al valorilor culturale românești, pe care le-a promovat și valorificat în nenumărate ocazii, prin intermediul evenimentelor organizate de Asociația Așezămintelor Culturale din România. Citește restul acestei intrări »