Octavian Goga: A murit Caragiale!

09/06/2022

selecție text de Mária BERÉNYI

Ion Luca Caragiale
(13 februarie 1852 – 9 iunie 1912)

În urmă cu 110 ani, pe 9 iunie 1912 a decedat Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale l-a vizitat pe Octavian Goga în temnița din Seghedin (Ungaria).

La Seghedin în închisoare, unde ispăşeam o pedeapsă ungurească, acolo l-am văzut ultima oară. I s-a părut că între zidurile reci ale unei singurătăţi nedorite trebuie să-mi trimită cît mai multe semne din dragostea cu care m-a învrednicit. Cînd o carte poştală cu slova lui minunată, cînd o telegramă, cînd un pachet cu cărţi nemţeşti venea zi de zi să-mi aducă mîngîiere şi alunge urîtul. Într-o seară s-a socotit că pacea de după zabrele cere mai mult şi-a plecat din Berlin la Seghedin (…).

Nu voi uita niciodată dimineaţa aceea de martie. Sergentul ungur mi-a intrat în cameră cu faţa radioasă:

-„Aveţi o vizită!”

–„Cine?”

–„Nu ştiu, un străin, o cam rupe pe ungureşte. Vine de departe. Trebuie să fie însă un mare boier că ne-a miluit pe toţi. E un om tare cumsecade, mi-a mîngîiat pe frunte amîndoi nepoţii cînd i-am descuiat poarta… I-a întrebat cum îi chiamă şi le-a dat cîte-o coroană”.  Citește restul acestei intrări »


Avocatul Ilie Carol Barbul, un destin în slujba unității naționale

06/02/2022

Ilie Carol Barbul
(31 iulie 1883 – 6 februarie 1946)

Ilie Carol Barbul – descendent al unei familie nobiliare, se naște într-o zi de vară, pe 31 iulie 1883, în localitatea Lipău, județul Satu Mare. Tatăl, Augustin, provenea dintr-o familie înnobilată în anul 1680 de către Mihail Apafi. Mama, Vilhemina Kolbusewski, era fiica unui colonel. Cei doi soți aveau să aducă pe lume nu mai puțin de douăsprezece suflete, însă nu toți au gustat plenitudinea vieții. După efectuarea studiilor gimnaziale, Ilie își continuă traseul la Liceul Piarist din Carei. În ultimul an de studii se transferă la Liceul de Stat din Baia Mare, unde obține diploma de bacalaureat. Decide să pășească pe cărările științelor juridice, la Facultatea de Drept din Budapesta. Perioada studenției a fost marcată de activitățile derulate în cadrul Societății de lectură „Petru Maior”, avându-i colegi pe Ioan Sălăjean, Ioan Tibil, Alexandru Rakoczi Filip etc. Ulterior, absolvă ciclul licențial în 1907, și face o parte din stagiatură în cancelariile din Arad.

De numele său se leagă inițierea acțiunilor organizatorice în vederea constituirii noilor organe ale administrației românești din Satu Mare, Citește restul acestei intrări »


sigiliul tăcut. comoara nebănuită

31/01/2022

Pop Ioan Adrian
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

Singur sînt pe drum,
Ce las în urma mea e scrum…
Acum
Ştiu că nici o stea
Nu mă vrea la ea…

Singur sînt pe drum
Şi tot ce las în urma mea e fum,
Gîndurile-n spate
Mă-mpresoar-acum…

Un suflet vreau
Nu o scara pîn’ la cer
Un suflet vreau
Şi un ţel

Doar gîndul meu
Şi un cerb cu dinţi de fier
Îmi sînt răspuns
Şi îndemn…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

Citește restul acestei intrări »


lumină divină. pe cale să vină

31/01/2022

de Adrian POP 

Pop Ioan Adrian
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

E cineva care ne uită… (ce drag ţi-am fost odată,
mai demult), un străin prin ţara
de sus cînd trecea altădată

Un suflu ce nu cugetă la noi şi pe obraz,
ca un surîs, se  prefiră…

Citește restul acestei intrări »


La un sfârșit de veac

12/01/2022

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,
Citește restul acestei intrări »


În serviciul națiunii cu timp deplin!

24/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Academician Ionel Valentin Vlad

acad. Ionel Valentin Vlad
(22 septembrie 1943 – 24 decembrie 2017)

Fostul președinte al Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, urcat la Cerurile lui Dumnezeu și ale Patriei mult prea devreme, obișnuia să mă apeleze telefonic cu o cadență onorabilă, spre a-mi relata fapte sau idei, dintr-un drag de mărturisire, care-l făcea mult mai dedicat cauzelor și misiunilor unui conducător atât de important.

Convorbirile cu Magnificența Sa durau, de regulă, zeci de minute, iar astăzi, când până și prin Academie s-a instalat prea multă liniște, simt un gol spiritual imens, căci dialogurile nu doar că erau elevate și elegante, pline de conținuturi și de soluții la probleme, dar îmi prilejuiau și mie momente sapiențiale, fără de care sufletul meu mereu neostoit suferă. Îmi aduc aminte de lunile pregătitoare ale Marelui Jubileu Academic și mă cuprinde un fior major pentru ocaziunea ce mi s-a dat de a fi consultat cu privire la „cea mai bună formulă de haină lingvistică pentru un moment atât de înălțător”. Mi-am exprimat „votul” cu ușurință pentru varianta ce a ajuns „nume de botez” și care nu poate fi depășită în repere și semnificații de nicio altă formulare: „ACADEMIA ROMÂNĂ. 150 de ani în serviciul Națiunii Române”!

Am decupat din memorie acest detaliu de gând, deoarece și în această chestiune regăsesc o cadență vie. Vorbesc în public de prea multe ori despre marea disjuncție existențială între „a merge la serviciu undeva prin peisajul mioritic” și „a fi în serviciul națiunii (misiunii, mandatului, cauzei etc.)”. Referirile mele Citește restul acestei intrări »


În 26 septembrie 1945 a murit Béla Bartók

26/09/2021

de Mária BERÉNYI

Compozitor, pianist, muzicolog şi folclorist maghiar BARTÓK BÉLA a învățat și limba română.

Bartók vorbea şi citea în peste zece limbi străine. În afară de maghiara maternă, româna a fost singura în care el a conceput un text poetic pentru a-l pune pe muzică, este vorba despre libretul „Cantata profana”, compilat pe baza a două texte de colind, versificat ulterior de Bartok în maghiară şi engleză.

Biografii lui Bartók Béla susţin că ar fi luat lecţii de română de la Gheorghe Alexici, profesor universitar la Budapesta, care teoretic ar fi fost cel care l-a învăţat româneşte. În 1909 căuta un profesor de română la Societatea „Petru Maior” de la Budapesta, unde îi este recomandat studentul braşovean Miron Creţu.

Miron Crețu, membru al societății studențești „Petru Maior” din Budapesta, îl învață românește pe Bartók Béla.

În comuna natală a lui Bartók convieţuiau români şi maghiari, astfel că el cunoştea parţial limba română, fapt ce Citește restul acestei intrări »


În 13 septembrie 1913 a murit Aurel Vlaicu

13/09/2021

de Mária BERÉNYI

La inițiativa lui David Voniga (originar din Giula/Ungaria) s-a ridicat primul monument Vlaicu în România.

După moartea tragică a lui Aurel Vlaicu, petrecută în 1913, David Voniga, preot în Giroc, jud. Timiş, inițiază ridicarea monumentului închinat în memoria aviatorului român. În România acesta a fost primul monument Vlaicu.

În hotarul comunei Giroc s-a ridicat acest monument care a dat chipul unei cruci de 3 metri înaltă pe care e gravat textul:  Citește restul acestei intrări »


Scrisoare după

19/08/2021

de Anca PAUL

Paul Antoniu

Ei spun că-i bine-n lumea în care ai plecat
O lume fără ciocolată amăruie
Și fără vinul tău de Letca, preferat, 
Fără parfumul toamnei, de gutuie.

Ei spun că-i bine… Tată, tu, altfel, ce mai zici?
Știi c-a trecut un an de când ți-ai luat, cu totul, 
Zbor lin spre stele, singur, lăsându-ne aici
Să-i căutăm, zadarnic, tristeții antidotul?

Ultima amintire îmi stă cărunt pe tâmple
Cu mâna-ți de părinte fluturând la fereastră,
Șoptindu-mi „pe curând-ul” ’nainte să se-ntâmple
Nebănuita-ți fugă spre zarea cea albastră.

Citește restul acestei intrări »


Spre infinit, pe calea ferată

19/08/2021

de PAUL Antoniu
(Sâmbătă, 15 martie 2014)

Motto:Două linii paralele se întâlnesc în infinit” (definiţie din manualul meu de Geometrie).

Eram acasă la părinţi, în ultima vacanţă de vară, după terminarea celor şapte clase primare, urmând ca, mai spre toamnă, să dau examen de admitere la liceu. A fost o vacanţă un pic mai altfel, în care simţeam dureros cum copilăria îmi scapă printre degete; o copilărie profund marcată de o crimă năprasnică, cea din umbra răstignirii de pe dealul numit „A Dumbrăvii”, loc blestemat, unde, mai apoi, bătaia lui Dumnezeu a îngrozit întregul sat, după ce un fulger, ca din senin, a lovit şi a aprins lemnul Sfintei Cruci la umbra căreia a avut loc teribila crimă pentru o datorie neplătită la vremea promisă. La scurtă vreme, tata şi credincioşii din sat au ridicat o altă răstignire, mai spre adâncul Dumbrăvii, şi tot la căpătâiul unui mormânt-simbol pentru cinstirea Eroilor Neamului. Acea ultimă vacanţă, din copilăria mea pe ducă, mi-am petrecut-o, cu voie de la tata, după pofta inimii: toată ziua la scaldă, cu deja foştii mei colegi la joacă (un fel de oină), bătând pe ogradă, după primul cosit, o minge de cârpe şi alte „sporturi” săteşti. După o vreme, pe calea ferată dintre Someş şi casa părintească, zilnic, trecea un tren Citește restul acestei intrări »