IOSIF HERȚEA (22 martie 1936 – 21 martie 2018)

de Daliana BONAȚ, Director adjunct de specialitate, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
și dr. Liliana VOȘ

Iosif Herțea

„Cel mai original compozitor de muzică de scenă, maestru al sonorităților live”[1], vrăjitor de sunete ciudate, „cel mai mare maramureșean specialist în etnologie, folclor și etnografie și românul cel mai important al promovării sunetului ca instrument de muzicalitate și muzicalizare”[2], în viziunea lui Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, Iosif Herțea s-a remarcat printr-o traiectorie culturală și artistică deosebită, atât la nivel național, cât și internațional.

Compozitorul, etnomuzicologul, etnograful, creatorul de instrumente Iosif Herțea s-a născut în Ferneziu, suburbie a Băii Mari, la 22 martie 1936. Tatăl său a fost contabil la topitoriile Minelor și Uzinelor Statului din localitate, iar mama, casnică, a fost descendenta unei familii înstărite de armeni maghiarizați (Medyesi), proprietari, până în 1945, ai unui han turistic în Firiza.

Copilăria și-o petrece la Târnăveni, unde a urmat clasele primare, iar la vârsta de 14 ani se mută la Cluj, unde urmează, atât cursurile Liceului Teoretic „George Barițiu”, cât și pe cele ale Liceului de muzică, clasa de violoncel (1950-1955), unde a avut șansa de a-i avea ca profesori pe G. Iarosevici și Ion D. Sîrbu. Și-a continuat studiile la Conservatorul din Cluj (1955-1956), după o admitere la Facultatea de Medicină, impusă de tatăl său și eșuată, „din fericire”[3]. În partea a doua a anului I, s-a transferat la Conservatorul din București, Secția de muzicologie-compoziție, pe care a absolvit-o în 1960.

Fascinat de expresivitatea limbajului muzical, de armoniile mijloacelor elementare de expresie, își începe cariera de cercetător științific în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor din Cluj (1960-1970), mărturisirile sale fiind cu adevărat captivante: „Domeniul era pentru mine, și a rămas în aceeași măsură, atât de fascinant, ca atare și activitatea pe care trebuia să o desfășor, încât pot afirma, fără exagerare, că am beneficiat de extraordinarul noroc de a fi «obligat» să-mi câștig pâinea făcând ce îmi plăcea cel mai mult. Mă refer la munca de teren”[4].

Face parte, alături de Ovidiu Bârlea, Tiberiu Alexandru și Gotfried Habenicht, din grupuri de cercetări și culegeri folclorice. Astfel, în paralel cu domeniul principal de cercetare, își descoperă pasiunea pentru obiectele

Iuliu Maniu, în vizorul contemporanilor

Iuliu Maniu
(8 ian. 1873 – 5 feb. 1953)
Monumentul Comemorativ din Baia Mare

Discursul prof. dr. Teodor Ardelean, Directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, cu ocazia dezvelirii în parcul de lângă Hotelul Mara din Baia Mare, în data de 26 octombrie 2018. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Sălăjenilor „Porolissum” din Maramureş în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria Baia Mare.

Redăm textul unei rugăciuni pe care am putea-o rosti în fiecare zi, cu toții, preluat din lucrarea părintelui Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 281:

Rugăciunea lui Iuliu Maniu

Doamne Dumnezeule, dă-mi sănătate, putere de muncă, rezistenţă morală şi fizică. Curăţă-mi Doamne gândurile, îndreaptă-mi judecăţile, apără-mă de griji, necazuri şi schinjuiri. Alungă de la mine lenea, neştiinţa şi uitarea, micimea de suflet şi nesimţirea împietrită.

Doamne Dumnezeule, îndură-te spre noi, omenirea păcătoasă şi iartă-mi, Doamne, păcatele.

In memoriam: Prof. Constantin Negreanu (6 ianuarie 1942 – 27 ianuarie 1991)

pr. Al. Stănciulescu-Bârda

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Constantin Negreanu s-a născut la 6 ianuarie 1942 în Turnu Severin, în familia contabilului Constantin D. Negreanu şi a Mariei Negreanu (casnică). Copilăria şi-a petrecut-o în oraşul natal.

În toamna anului 1949 este înscris la Liceul nr. 2 din Turnu Severin, unde urmează prima clasă primară. Clasele II-IV le urmează la Şcoala elementară nr. 3 din Turnu Severin, revenind la Liceul nr. 2 în 1953 pentru a-şi continua cursurile şcolii elementare. Studiile liceale sunt continuate la acelaşi liceu, pe care-l absolvă, la secţia reală, în 1960. În urma examenului de admitere din 1960, devine student al Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Timişoara. În timpul studiilor se remarcă prin comunicările susţinute în cadrul diferitelor sesiuni ştiinţifice studenţeşti, prin publicarea în revistele timişorene a numeroase articole. Un sprijin şi o apreciere deosebită a primit în timpul studiilor universitare din partea regretatului profesor Gheorghe Ivănescu (lingvist de talie europeană) şi a profesorului Ştefan Munteanu. Îşi ia licenţa în 1965.

După absolvirea studiilor universitare este numit, prin repartiţie guvernamentală, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală din comuna Cerneţi. Aici a contribuit la editarea revistei „Cântec Tânăr”. La această şcoală funcţionează între anii 1965-1968.

În anul şcolar 1968-1969 a funcţionat ca director al Şcolii Generale nr. 9 din Turnu Severin. Acolo a fost iniţiatorul revistei şcolare „Vis şi adevăr”. Începând cu anul şcolar 1969-1970 devine profesor titular

In memoriam: Teofil Părăian

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Arhimandrit Teofil Părăian,
n. 3 martie 1929, Topârcea, județul Sibiu –
d. 29 octombrie 2009, Cluj

S-a stins ca o făclie ce lumina în întunericul din jur! Cine ar fi crezut că-l va chema Dumnezeu atât de curând! Era atât de necesar aici, în mijlocul lumii noastre de azi. Încă un mare duhovnic ne-a părăsit. L-am putea situa în rândul altora precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Constantin Galeriu şi alţii câţiva la fel.

Şi, totuşi, Părintele Teofil era mai presus decât toţi aceştia. Toţi avuseseră bucuria de-a avea vederea trupească întreagă, de a putea citi, de a putea umbla singuri, de a vedea lumea şi frumuseţile ei. Nimic din toate acestea nu-i fusese dat Părintelui Teofil Părăian. Pe el îl trimisese Dumnezeu în lume orb. Numai cel care are vederea slăbită poate înţelege ce înseamnă a fi orb din naştere!

Cu ani în urmă am avut o emisiune la Televiziunea „Datina” din Tr. Severin cu Valentina,

140 de ani de la moartea generalului de origine română, Gheorghe Pomuţ

12 octombrie 1882 – S-a stins din viaţă, la Sankt Petersburg, Gheorghe Pomuţ, general american, născut într-o familie românească din Jula, în 1818.

A luptat în Revoluţia de la 1848, de partea revoluţionarilor maghiari, primind gradul de căpitan. După plecarea în America, s-a remarcat în Războiul civil american. În ultima parte a vieţii sale a fost diplomat american la curtea imperială rusă de la St. Petersburg. 

Ana Podaru – O poveste printre stele

de Mariana MOGA

Ana Podaru
(27 oct. 1974 – 7 oct. 2019)

Prietenii sunt greu de găsit, mai greu de păstrat și foarte greu de uitat. În urmă cu 3 ani literatura contemporană a pierdut o poetă, iar noi, cei care am cunoscut-o, o colegă deosebită. Am rămas în inferioritate numerică, dar viața continuă fiindcă regulile și spectatorii o cer.

Când moartea îți ia un prieten, îți ia și una dintre conexiunile cu trecutul, o prezență pe care te-ai bazat în viitor. În consecință, o constantă a dispărut.

A spune cuvintele potrivite în situații potrivite este o adevărată formă de artă. Mi-aș fi dorit să nu scriu aceste rânduri făcând referire la trecut, să nu povestesc despre cum am cunoscut-o și perceput-o pe poeta Ana Podaru.

Născută la 27 octombrie 1974 în comuna Nicolae Bălcescu din județul Bacău, ca fiică a Magdei și a lui Alexandru Doboș, poeta Ana Podaru părăsește această lume în luna octombrie 2019, pe data de 7, în Haywards Heath un oraș din comitatul West Sussex, regiunea South East, Anglia, înainte de a împlini 45 de ani.

Și-a petrecut copilăria la o margine de sat, alături de două surori şi un frate. Profesoara sa de limba română din școala gimnazială – Irene Vaculick – a știut să-i cultive dragostea pentru carte, o dragoste ce explodează

22 august: Moartea Ecaterinei Teodoroiu

La data de 22 august 1917* a murit în luptele de la Mărășești, cea supranumită „Eroina de la Jiu”, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă.

Ecaterina Teodoroiu pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu şi-a început activitatea în război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, după care a cerut să lupte pe front, remarcându-se în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Însuși regele Ferdinand I i-a acordat personal la data de 19 martie 1917, distincția „Virtutea militară” şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind în același timp comanda unui pluton din Regimentul 43 Infanterie. În fruntea acestui pluton a căzut eroic în seara zilei de 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Mărăşeşti, fiind răpusă de două gloanțe ce au lovit-o în piept.

A fost înmormântată iniţial pe valea Pârâiaşului,

Comemorarea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Povestea cercetătoarei de origine sătmăreană Livia Bacâru este de-acum cunoscută (n. 10 noiembrie 1921 – m. 11 august 1999). A fost bibliolog, traducătoare, poetă. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală.

A început să lucreze la Biblioteca Academiei Române din București, întâi ca bibliograf, apoi paleograf până în anul 1970. A cercetat cartea sub toate aspectele ei: ca obiect, conţinut, ilustraţie, legătură, fără să neglijeze nici posesorii şi însemnele de proprietate a cărților. 1970 este și anul în care îi apar două volume: „Catalogul incunabulelor din Biblioteca Academiei Române” şi biografia literară „Constantin Cantacuzino Stolnicul – Un umanist român”, volum alcătuit în colaborare cu istoricul literar și bibliologul Corneliu Dima-Drăgan.

În perioada 1970-1974, Livia Bacâru a fost redactor principal la „Revista bibliotecilor”, pentru rubrica „Istoria cărţii şi a bibliotecilor”. În această perioadă își intensifică activitatea publicistică. Astfel, a publicat

In memoriam PAUL ANTONIU

Sunt 2 ani de când viața noastră a împietrit dintr-odată, privind lung în urma ta și neînțelegând nimic. 2 ani de când a început să meargă șchiopătat, fără tine. 2 ani de când bastonul tău stă rezemat de perete în bucătărie, în același colț și de când locurile ocupate la masă sunt cu minus unu. Multe din lucrurile tale au încremenit în casă deodată cu tine, ca și când te-ar aștepta… 2 ani de praf așternut peste muzica și cărțile tale și peste carnețelul tău scris de mână, din ce în ce mai tremurat, de pe masa din camera ta.

Noi suntem bine, dacă te-ntrebi… de fapt… nu, nu suntem bine,

Cuvintele

de Anca PAUL

Paul Antoniu
(n. 02.02.1937 – d. 19.08.2020)

Îți amintești de toate câte-am uitat să-ți spun?
Sau n-am putut, sau n-am știut sau nu am vrut…
Degeaba-ncerc acuma cuvinte să adun
Și să-ți trimit, când, după nori, ai dispărut.

Cuvinte-albastre, blânde, la fel ca ochii tăi
Cuvinte-nalte, albe și bătrâne, ca tine,
Mă uit în sus și ele-s duse departe, pe-alte căi,
Și tot mai fum și tot mai rar povestea ta devine.