CHICAGO – ORAŞUL MINUNE AL SECOLULUI XIX (II)

de Marian PETRUŢA
http://www.RoUSA.blogspot.com

Comerţul cu cereale

Cererea la producţia de cereale, de pe piaţa europeană, dar şi americană, era extrem de mare şi în continuă creştere la începutul anilor 1800. Una din problemele majore cu care fermierii se confruntau erau metodele de recoltare neproductive şi transportul extrem de dificil spre pieţele de desfacere. Aceste două probleme au fost însă rezolvate odată cu apariţia căilor ferate şi invenţia primei maşini mecanice de treierat.

Invenţia îi aparţine lui Cyrus McCornick, un mecanic, care şi-a deschis în 1847 prima fabrică de produs cositoare mecanice. Acesta producea 450 de maşini de treierat pe an, reuşind să aibă un succes foarte mare.

McCornik însă nu s-a lăsat mulţumit cu una cu două şi a dorit să îşi crească producţia şi totodată să îi convingă pe agricultori că merită să facă investiţia de bani în maşinăria lui, care costa 120 de dolari. Pentru că mulţi fermieri nu ştiau sau nu credeau că au nevoie de o astfel de maşinărie, plus că ea costa destul de mult, acesta a venit cu o idee inovatoare, fiind pionierul a ceea ce azi numim: reclamă şi credit. Pentru că mulţi dintre cei care aveau nevoie de maşina lui nu aveau banii necesari să o cumpere, decât după ce recoltau şi îşi vindeau marfa, McCornik şi-a trimis agenţii cu pliante publicitare, cu declaraţiile celor care i-au utilizat deja produsul, cât şi cu utilajul propriu-zis, dând astfel posibilitatea ca oamenii să-l poată cumpăra dacă făceau o plată de 30 de dolari, restul urmând să fie plătiţi după ce îşi vindeau cerealele. Totodată cumpărătorilor li se oferea garanţia că dacă utilajul de treierat se strică sau nu funcţionează aşa cum le era explicat în pliantele publicitare, aceştia îşi primeau banii înapoi.

MĂRŢIŞOR

Motto:
„Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pământul pe jos.”
(Adrian Păunescu, „Amăgire”)

de Corina Diamanta LUPU

Cu mărţişoare şi echinocţiu, cu cocori şi rândunele, cu aer cald şi îmbătător, cu lumină crudă şi nopţi înstelate, cu poezie şi culori, soseşte primăvara! Capricioasă şi zburdalnică, aducându-ţi după o zi cu soare alta cu zăpadă, primăvara îţi oferă în dar, pe lângă muguri, flori şi soare şi câteva astenii pentru suflet. Pe care, îţi place sau nu, n-ai încotro şi trebuie să le primeşti cu braţele deschise, tot de dragul ei.

Şi uite aşa, pentru că este primăvară, ajungi să ţi se facă dor de reavănul pădurii, de iedera veşnic verde şi întunecată, de muşchiul jilav ce creşte pe copaci, de potecile pe care încă mai băltesc ochiuri de zăpadă, de puzderia de ghiocei, toporaşi, brânduşe şi viorele ce se iţesc din pământul nezbicit, făcându-şi loc printre frunzele uscate căzute astă-toamnă. Chiar dacă mulţi sceptici îţi vor povesti despre Dochia şi cojoacele ei şi îţi vor spune că eşti un visător, că nu se face primăvară cu o floare, nu te lăsa descurajat de acest verdict. Odată cu prima zi din mărţişor, s-a schimbat anotimpul! Uitată este vremea imortelelor, în parcuri şi grădini încep deja să îmbobocească tufele de forsitia, luminând totul cu cântecul lor galben, iar florăresele te îmbie cu noutăţi de sezon.

Banii și viața

„Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.” – Henry Ford

de Vavila POPOVICI
Carolina de Nord, SUA

Cu mii de ani în urmă, în aşa-numita Epocă de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde şi-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior puteai să foloseşti părţi din metal pentru a-ţi plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii.