de Leon-Iosif GRAPINI
Preotul s-a ridicat din aşternuturi mai devreme ca de obicei, era o zi mare, o zi de sărbătoare, un fel de duminică şi jumătate, după obişnuita primenire de dimineaţă, a îmbrăcat reverenda, şi-a legat peste mijloc brâul sacerdotal şi a strigat-o pe preoteasă, e gata, poate veni. Zâmbitoare ca întotdeauna, cu privirile scăldate într-o lumină purificatoare, consoarta feţei bisericeşti a intrat în încăpere, l-a măsurat de sus până jos şi l-a liniştit aşa cum îl liniştea de fiecare dată când pleca la slujbă, eşti bine, nici nu puteai arăta mai bine de aşa. Această zi e mai mult decât o duminică nu numai pentru preot, primenit de sărbătoare, pentru primar, pregătit şi el, pentru cei doisprezece flăcăi călări, de asemenea, ci şi pentru întreaga suflare a satului, căci astăzi va sosi mult-aşteptata echipă regală. Ca şi altă dată, încă de ieri au fost luate cele mai potrivite măsuri pentru ca musafirii să se poată bucura pe deplin de întreaga lor ospitalitate, ne referim doar la cele stabilite pentru ceremonialul de întâmpinare şi pentru masa festivă, că altele, ce vizau chestiuni de cazare, de organizare şi desfăşurare a activităţilor de cercetare, atât cât au ştiut ei ce presupune investigaţia sociologică, au fost luate cu multă vreme în urmă, chiar din ziua în care au aflat că majestatea sa îşi va îndrepta graţia şi bunăvoinţa către satul lor. Astfel, a fost ridicată în faţa bisericii vechi o poartă de triumf, îmbrăcată în crengi de brad şi având scris cu împletituri florale, bine aţi venit, trăiască echipa regală, autorităţile locului, avându-l în frunte pe preot, vor închide culoarul lung de peste patru sute de metri, format din cei peste şase sute de bărbaţi şi femei, copii şi copile, rânduiţi de o parte şi de alta a drumului, tot aşa cum, în vremurile de demult, strămoşii lor l-au aşteptat pe împărat. Încă de la ivirea ei, ziua de început de iulie s-a arătat a fi una darnică în toate, când regele îşi trimite specialiştii pe teren dă şi Dumnezeu o mână de ajutor ca totul să iasă ca la carte, cerul senin îşi aştepta stăpânul să-i împânzească întinderile cu strălucirile sale, ploaia scurtă, dar bogată de peste noapte a împrospătat locurile, înviorând verdele pădurilor şi al păşunilor şi măturând mizeriile uitate sau nevăzute în albia râurilor, mai mult ca în celelalte duminici, doar de asta am spus că e vorba de o duminică şi jumătate, sătenii erau mult mai frumoşi şi plăcuţi vederii, şi la port, dar şi la vorbă, când e nevoie, ne schimbăm şi haina, şi limbajul, suntem atenţi să fim aşa cum, de regulă, nu suntem, dărnicia zilei împlinindu-se cu bucuria Preotului de a fi gazdă primitoare, drept pentru care părintele paroh s-a retras în colţul de rugăciune, s-a pus în genunchi, şi-a împreunat mâinile, a închis ochii şi s-a rugat. (…) Citește restul acestei intrări »