Conferința de presă a proiectului ROMANIA UNIVERSALIS, la Baia Mare

06/05/2022

Joi, 5 mai 2022, la Fondul Documentar al Academiei Române din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc conferința de presă premergătoare concertului susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, în Sala ROTARY a Colegiului de Artă din Baia Mare.

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga

Evenimentul a fost moderat de dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, care a urat „bun venit prietenilor muzicii, artei, culturii și bibliotecii”, felicitându-i pe cei doi artiști „pentru modul în care performează, inclusiv pentru ideea de a se apropia și de Baia Mare, de Maramureș, într-un fel care ne onorează”, Citește restul acestei intrări »


Agenda săptămânii 8-13 iunie 2015 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

08/06/2015

AFIS Francisc Szabode Ştefan SELEK

Luni, 8 iunie
ora 17, holul mare
Clubul de turism „Creasta Cocoşului” Baia Mare organizează un eveniment de comemorare „Memorial Szabo Francisc” – ediţia a V-a. Manifestarea va cuprinde vernisajul unei expoziţii de fotografie cu lucrări personale şi ale clubului de turism, precum şi proiecţii folosind tehnici de ieri şi de azi. Sunt invitaţi iubitorii de natură şi de artă fotografică.

Miercuri, 10 iunie
ora 14, sala de conferinţe
Poetul Nicolae Scheianu organizează o nouă ediţie „Miercurea de poezie”.
afis expozitie pictura_Gheorghe IndrecanVor citi poeţii clujeni: Pavel Azap, Horia Muntenuş, Ştefan Drăgan.
ora 17, Salonul artelor
Asociaţia Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic” în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană organizează vernisajul expoziţiei de grup de pictură şi sculptură a artiştilor plastici Gheorghe Indrecan şi Cristian Tepei, intitulată „O tuşă de culoare în spaţiu şi timp”.

Joi, 11 iunie
ora 11, sala de conferinţe
Va avea loc o conferinţă de presă a Corpului Profesional al Mediatorilor din Maramureş, preşedinte Petru Vaida. Citește restul acestei intrări »


Agenda săptămânii 9-14 februarie 2015 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

10/02/2015

foto_Alexandru Ioan Roman

de Ştefan SELEK

Joi, 12 februarie
logo
ora 10, sala de conferinţe
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Maramureş vă invită la conferinţa de presă prilejuită de lansarea celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”. În cadrul acestei activităţi se va face evaluarea concursului pe anul 2014 şi se vor prezenta noul regulament şi calendarul pentru anul 2015.
de_la_democratia_contemplativa_la_cea_participativaora 14, sala de conferinţe
În organizarea Ordinului Militar de România – preşedinte col. dr. ing. Adrian Constantin – va avea loc dezbaterea cu tema: „De la democraţia contemplativă la democraţia participativă”.
Moderatorul întâlnirii: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

Vineri, 13 februarie
ora 12, sala de conferinţe
Va avea loc conferinţa de presă pentru lansarea proiectului naţional Let’s do it Romania în Maramureş.
La lansarea ediţiei din 2015 vor fi invitaţi sponsorii principali ai acţiunii din ediţiile trecute, autorităţile judeţene şi autorităţile locale. Vor lua cuvântul voluntari implicaţi în proiect, de la prima sa lansare, care vor vorbi despre rezultatele obţinute în anii anteriori. Va fi prezentată echipa care va coordona acţiunea de anul acesta.
În acest an curăţenia în judeţul nostru va avea loc la finalul lunii mai, dar până în septembrie se vor organiza mai multe acţiuni sub egida „Let’s do it”. Citește restul acestei intrări »


Agenda săptămânii 2-7 februarie 2015 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

01/02/2015

foto_Alexandru Ioan Romande Ştefan SELEK

Luni, 2 februarie
ora 11, sala de conferinţe
Va avea loc o conferinţă de presă de prezentare a bilanţului activităţii Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” în 2014 şi direcţiile de acţiune pentru anul 2015.

Marţi, 3 februarie
ora 14, Salonul artelor
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii AFIS-FOTOGRAFIA-2014-MM2015Tradiţionale Cluj în colaborare cu instituţia similară din Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană organizează expoziţia Fotografia – document etnografic, ediţia a XI-a. Expoziţia este rezultatul unui concurs naţional de fotografie pe 2 secţiuni: Fotografia de autor, cu temă liberă, etnografică şi Secţiunea specială cu tema „Biserici de lemn”. Aceasta a fost vernisată în data de 3 noiembrie 2014, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, iar pe simezele din Salonul Artelor va putea fi vizitată în perioada 3-14 februarie 2015. Citește restul acestei intrări »