Conformitatea

19/11/2014

de Amza JUCAN

  1. Evoluţia conformităţii

Amza JucanÎn urma unui studiu efectuat de G. S. Berns, J. Chapelow, C. F. Yin, G. Pagnoni, M. E. Martin Skurski şi J. Richards, conducătorul studiului, Gregory S. Berns, a pus concluzia celebră deja în mediul psihologilor: „Ne place să credem că a vedea înseamnă a crede, dar rezultatele studiului arată că a vedea înseamnă a crede ceea ce grupul îţi spune ce crezi”. Aceasta, pentru că este mai comod să te conformezi decât să te opui, la care se adaugă nevoia omului de a aparţine unui grup social, deci de a-şi crea asemănări cu membrii grupului, invers, de a alege grupul după compatibilitatea în idei. Apartenenţa la un grup garantează mai mari şanse de „supravieţuire” (dacă e să ne raportăm la legile evoluţiei speciilor), decât în mod independent, pentru că, cu toate restricţiile şi obligaţiile pe care le poate impune, grupul asigură o anumită protecţie – cam cum ar fi un fir de grâu într-un lan. De altfel, în afara societăţii nici nu se poate trăi şi din primele momente de viaţă suntem supuşi regulilor dictate de ceilalţi; suntem obişnuiţi, prin urmare, să ne conformăm unor norme, adică să ne manifestăm ca oameni „educaţi”. S-a observat totodată că educaţia este similară unei iniţieri şi este, de aceea, utilă însă, pe de altă parte, tendinţa de a ne conforma poate fi folosită de multe ori tocmai împotriva noastră, prin manipulare.

Conformitatea este un aspect important al multor sisteme de comunicare, în care semnalele sunt transmise cultural. De exemplu, în privinţa animalelor, conformarea în comportamentul de atacare a unui intrus în cadrul grupului este o strategie mai de succes decât sustragerea de la conformare. Citește restul acestei intrări »