Academia Română a achiziționat 17 manuscrise și documente semnate de Mircea Eliade

21/04/2021

Mircea Eliade ipostaze ale vremurilor

Academia Română a achiziționat în ultima perioadă 17 manuscrise și documente semnate de Mircea Eliade, începând cu anul 1922, când scriitorul avea doar 15 ani.

Odată cu acestea au fost cumpărate, printre altele, câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica și corespondența cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legația regală a României la Lisabona.

Manuscrisele au fost expuse în Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Citește restul acestei intrări »


Valoarea limbii strămoşeşti în păstrarea identităţii personale şi naţionale

27/02/2017

_brau_tricolor

Motto:
În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge
În aceeaşi limbă
Râde un pământ
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta
Cu-al tău pământ
Cu cerul tău în faţă
Tu taci atunci
Tot pe limba ta.
(Grigore Vieru, În limba ta)
Dimensiunea sacră a limbii
Limba nu e vorba ce o faci;
singura limbă, limba ta deplină
stăpână peste taine şi lumină
e-aceea-n care ştii să taci.
(Lucian Blaga, din ciclul Corăbii cu cenuşă)

de pr. prof. dr. Theodor DAMIAN

pr-theodor-damianSe înţelege din frumosul poem blagian că dincolo de caracterul uman, construit, al unei limbi, aceasta, ca şi limbajul, are şi o dimensiune sacră, metafizică. Metalimbajul arată că limba nu e o simplă făcătură omenească.
Atitudinea adecvată în faţa dimensiunii sacre a limbii este tăcerea, care după Sf. Isac Sirul este limbajul veacurilor viitoare, şi care este, între altele, starea de mirare în faţa tainei. Tăcerea este şi o expresie a covârşirii, şi gratitudinii pentru limba ce ni s-a dat şi astfel ea are un caracter doxologic.
Legătura tainică dintre limbaj şi tăcere este superb formulată de Meister Eckhart atunci când zice că Dumnezeu este un Cuvânt la capătul tăcerii. Citește restul acestei intrări »


Festivalul Internaţional Lucian Blaga, ediţia a XXV-a, Cluj-Napoca, 7-8 mai 2015

25/04/2015
(material comunicat de Gelu Dragoş)

festivalSocietatea Culturală Lucian Blaga Cluj, în parteneriat tradiţional cu Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, organizează cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional Lucian Blaga în zilele de 7 şi 8 mai 2015. Această ediţie este dedicată împlinirii a 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga, cel despre care Constantin Noica spunea: „Secolul al 19-lea este al lui Eminescu. Ni se pare potrivit să spunem că secolul 20 va fi socotit al lui Blaga […]. Nu cunoaştem, nici dincolo de graniţele culturii româneşti, un creator modern care să fie deopotrivă mare în trei ramuri de creaţie: poezie, dramă, filosofie.” Ediţiile succesive ale Festivalului, dar şi bogata exegeză pe care au provocat-o în ţară şi peste hotare (peste 10 mii de pagini de comentarii asupra operei sale literare şi filosofice, reunite în peste 20 de volume editate sub egida Societăţii) demonstrează valabilitatea caratelor sale şi în secolul al 21-lea. Cum observa Petru Poantă altădată: „De fiecare dată, la Festivalul Internaţional Lucian Blaga de la Cluj, totul s-a petrecut sub semnul consistentului. În orice caz, probabil cu excepţia lui Eminescu, nici un alt scriitor român nu s-a bucurat de o asemenea imagine în posteritate. Nu este vorba, însă, de inventarea pioasă a mitului Lucian Blaga, ci de un act de valorizare a celei mai complexe creaţii din cultura românească.” Citește restul acestei intrări »


Un filosof neotomist: românul Ioan Miclea (1902-1982)

27/03/2015

Nicolae Iugade conf. univ. dr. Nicolae IUGA

După cum se ştie, tomismul, adică filosofia tomistă, respectiv neotomismul contemporan, sunt curente filosofice legate de numele gânditorului medieval care a întemeiat acest fel de a privi filosofia şi relaţia ei cu teologia, Sf. Toma din Aquino (1211-1274), fost profesor de teologie şi filosofie la Paris (1256-1272) şi, pentru perioade mai scurte, la Bologna, Roma şi Napoli.

Împrejurările în care a trăit Sf. Toma sunt legate de noi descoperiri în ceea ce priveşte opera lui Aristotel. Mai precis, Organonul lui Aristotel a fost cunoscut în Occident încă de la bun început. Un exemplar în latină a fost trimis de la Constantinopol, pe la sfârşitul secolului VIII după Hristos, lui Carol cel Mare, împăratul Europei Occidentale. În mănăstirile catolice apusene s-a lucrat foarte mult pe Organon, mai cu seamă în ceea ce priveşte sistematizarea Teoriei silogismului. În schimb, Metafizica aceluiaşi Aristotel a avut, din nefericire, un destin diferit. Citește restul acestei intrări »


Vina, „bat-o vina”!

01/03/2015

„Caracteristica vinovaţilor este neliniştea” (Seneca).

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI
Carolina de Nord

Abaterea de la ceea ce este considerat a fi drept bun se defineşte ca vină, ea se hotărăşte în justiţie, implicând şi pedeapsa respectivă. Fapta comisă de cel vinovat o numim vinovăţie, un sentiment pe care îl încearcă cel vinovat şi care poate fi simţit cu intensităţi diferite, sau poate chiar lipsi. Este o stare emotivă negativă şi dureroasă, se manifestă în mai multe feluri, având şi cauze diferite: omul simte că a încălcat un cod moral sau anumite valori etice, a rănit pe cineva, nu a făcut ceva ce trebuia făcut etc., se analizează, ajunge la concluzia că este vinovat şi se autopedepseşte, sau este învinuit şi pedepsit. Dacă nu-i pasă, adică nu simte îndeajuns, va trece peste aceste emoţii şi va fi dispus şi altădată să treacă tot cu atâta uşurinţă peste ele. Sau, săvârşeşte o altă vină – minte! Normal ar fi să se pornească de la adevărul că oamenii sunt supuşi greşelilor, că se poate ceva învăţa din ele, că trebuie să fim moderaţi în concluzii şi acţiuni, deoarece sentimentul de culpabilitate nelinişteşte sufletul. Ne victimizăm sau suntem victimizaţi şi suferim. Vinovăţia strică echilibrul energetic al organismului, afectează judecata şi repercusiunile sunt uneori dramatice.

Într-un articol al doctorului şi psihologului austriac Alfred Adler (1870-1937) intitulat Vina şi sentimentele de vinovăţie, se specifică că „vina este atrasă de comiterea unui act interzis de către legile societăţii, legi stabilite pentru a proteja indivizii de acţiunile semenilor lor”, menţionând totodată că „ele au fost notate în cele zece porunci, care reglementează punctele esenţiale ale comportamentului dintre oameni. Caracterul de «liber arbitru» imanent în conceptul de responsabilitate, face individul răspunzător pentru alegerea comportamentului său; dacă această alegere contravine legilor traiului în comun, dacă este o alegere antisocială, atunci efectul unei asemenea acţiuni poate conduce la facerea persoanei vinovată de o infracţiune, delincvenţă sau păcat”. Este momentul de a ne aminti din Decalog, porunca a şasea – „Să nu ucizi”; porunca a opta – „Să nu furi”; porunca a noua – „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”; porunca a zecea – „Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău”. Citește restul acestei intrări »