Academia Română a achiziționat 17 manuscrise și documente semnate de Mircea Eliade

21/04/2021

Mircea Eliade ipostaze ale vremurilor

Academia Română a achiziționat în ultima perioadă 17 manuscrise și documente semnate de Mircea Eliade, începând cu anul 1922, când scriitorul avea doar 15 ani.

Odată cu acestea au fost cumpărate, printre altele, câteva scrisori primite de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica și corespondența cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legația regală a României la Lisabona.

Manuscrisele au fost expuse în Clubul Academicienilor, apoi vor fi donate Citește restul acestei intrări »


O personalitate marcantă a României

19/04/2015
„Viitorul este continuarea trecutului.”

de Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord, SUA

Radulescu-MotruConstantin Rădulescu-Motru (1868-1957) a fost filosof, psiholog, unul dintre cei mai mari şi printre primii psihologi români, om politic, academician, personalitate marcantă a României primei jumătăţi a secolului XX. De la moartea lui au trecut, iată, 58 de ani.

A urmat liceul la Craiova şi simultan Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. L-a avut profesor pe Titu Maiorescu, cu care a devenit prieten, între ei realizându-se legături spirituale puternice şi de durată, amândoi plecând într-o călătorie în Austria, Germania şi Elveţia, vizitând universităţi prestigioase din unele centre culturale şi stabilind contacte cu aceste ţări. Între 1890 şi 1893 locuieşte în Germania. După ce studiază un semestru la München, se mută la Leipzig. Acolo, timp de trei ani, lucrează în laboratorul vestitului psiholog Wilhelm Wundt. Alături de studiile psihologice, pe care le face sub îndrumarea profesorului Wundt, frecventează şi alte cursuri care-i folosesc la îmbogăţirea cunoştinţelor. În 1892 îşi adaugă numele de Motru la cel de Rădulescu. Un an mai târziu, devine doctor în filosofie. Între 1895 şi 1899 este bibliotecar la biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I, în 1918 devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1929 este primit în Academia Română, iar în 1938 devine preşedintele acestei instituţii, funcţie exercitată până în 1941. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 284 (16-31 august 2014)

10/09/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Materialişti şi idealişti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filosofice, care provin din antichitate. Materialiştii îl socotesc drept părinte al lor pe filosoful Aristotel, idealiştii pe filosoful Platon. Materialiştii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiştii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiştii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creştinism şi au acceptat că lumea este creaţia lui Dumnezeu. Între cele două curente filosofice au fost întotdeauna dispute şi acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.

Aş dori să mă refer la un alt înţeles al celor două cuvinte. Materialiştii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieţii pământeşti, în timp ce idealiştii sunt oamenii care îşi dedică viaţa unor principii, învăţături, norme morale şi pun accentul pe viafoto_ţa viitoare. Materialiştii mai pot fi numiţi „oameni ai pământului”; idealiştii sunt numiţi şi „oameni ai cerului”. De multe ori, idealiştii sunt luaţi în râs de materialişti, fiind socotiţi „oameni cu capul în nori”, rupţi de realitate. Materialiştii stabilesc copiilor lor un drum în viaţă încă de când aceştia sunt în faşă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relaţii sociale, mărire şi putere. Idealiştii îşi orientează copiii spre profesiile pentru care aceştia manifestă de mici chemare, vocaţie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispreţuite. Materialiştii sunt în stare să mituiască profesori ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceştia să poată să copieze la teze, la examene; idealiştii insistă ca odraslele lor să muncească, să înveţe, să-şi însuşească temeinic cunoştinţele şi nu ar fi în stare, nici picaţi cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept şi, mai ales, Doamne, fereşte, un examen cumpărat. Materialiştii mituiesc, plătesc în dreapta şi în stânga, apelează la tot felul de pile şi relaţii ca să obţină un loc de muncă mai căldicel pentru copiii lor; idealiştii aşteaptă cu dosarele şi diplomele sub braţ zile în şir la coadă pentru angajare, convinşi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obţinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiţă care abia a trecut prin şcoală este angajată într-o firmă centrală, pe când şeful de promoţie, îndopat cu multe-multe cunoştinţe, abia găseşte un post la Cucuieţii din Deal sau la Crăcănaţii din Vale. Materialiştii îşi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcţii cât mai bine plătite, vilă, maşină şi alte asemenea „calităţi”; idealiştii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înţelegerea, cinstea, buna-creştere. Citește restul acestei intrări »