19 februarie (2022) – Ziua Națională Constantin Brâncuși
Reportajul „Brâncuși fotograful” avându-l ca interlocutor pe artistul fotograf Tudorel Ilie a fost realizat în cadrul expoziţiei „Brâncuşi – Calea nesfârşită a luminii”, aflată sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru U.N.E.S.C.O.
Expoziția itinerantă de artă fotografică „BRÂNCUȘI – Calea nesfârșită a luminii” realizată de artistul fotograf Ilie Tudorel este dedicată unui subiect mai puțin cunoscut despre marele artist Constantin Brâncuși. Cel supranumit „părintele artei moderne” a fost studiat de către numeroși critici de artă Citește restul acestei intrări »
Cele mai fericite zile pot fi zilele în care citești. Indiferent dacă sunt CELE MAI mari, mici, grele, vechi sau noi, cărțile merită citite.
„Cititorii obișnuiți dorm mai bine, au niveluri mai scăzute de stres, stima de sine mai mare și mai puțină depresie.” (The New Yorker)
Veți afla care este cartea CEA MAI… mare, mică, grea, veche sau cea mai citită în 2021 la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, din prezentările colegilor noștri.
Filmul „Despre Mihai Eminescu în ziarul băimărean Gutinul” este o producție a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare realizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15.01.2022.
În urmă cu aproape 133 de ani, mai precis la 17 martie 1889, ieșea de sub tipar, la Baia Mare, numărul de probă al primului ziar în limba română de pe aceste meleaguri, Gutinul, având ca editor pe Mihail Molnar și ca redactor pe Gavril Szabo. Numărul apare cu data de 3 aprilie, în patru pagini și va continua de patru ori pe lună, miercurea, până în 26 martie 1890. Când debuta publicația mult așteptată de românii din acest colț de țară, la Bucureşti se consuma ultimul act al vieţii celui considerat, încă de pe atunci, cel mai mare poet al românilor.
Apariţie fericită – chiar dacă având o existenţă cvasimeteorică în peisajul revuistic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu consecinţe benefice pentru viaţa culturală maramureşeană, implicit pentru cea naţională – Gutinul nu a ignorat „fenomenul Eminescu”, menţinând în conştiinţa celor de aici – prin informaţii, ce-i drept, lapidare – interesul pentru destinul postum al Luceafărului poeziei româneşti. Citește restul acestei intrări »
Anca Boloș s-a născut la 17 decembrie 1980 și a copilărit în Rozavlea, jud. Maramureș având ca pasiuni lectura și oferirea de cadouri pentru cei dragi. Probabil de acolo i se trage dragul pentru cărți și împachetarea lor, căci nimic nu e întâmplător în viață.
Până să-și dea seama ce-și dorește cu adevărat de la viață, a absolvit în 1999 Liceul Teoretic „Dragoș Vodă” din Sighetul Marmației, după care a urmat două facultăţi, Dreptul şi Ştiinţele Economice, ambele la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, absolvite la început de ani ‘2000. Dar încă nu-i era clar care este drumul ei cu adevărat, așa că a mai făcut un masterat în Drept Civil şi a fost timp de 6 ani director de bancă. Citește restul acestei intrări »
Din dorința de a pune în valoare – Cartea, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare continuă proiectul „Maramureșul autentic, prin file de carte”, prezentându-vă un obiect de cult, ținut cu evlavie în lada de zestre – „Pecetarul”.
În fiecare an, pe data de 9 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Poştei. Pentru a marca această zi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, l-a avut, în data de 7 octombrie, ca oaspete pe domnul inginer Alexandru Leonard Pop, care a evidenţiat importanţa poştei şi a timbrelor în comunicarea umană. Un colecţionar împătimit al timbrelor, acesta a dorit să împărtăşească copiilor preocuparea sa pentru filatelie. Astfel, cei mici au aflat că filatelia este pasiunea celor care colecţionează produse filatelice, în special a timbrelor. Timbrul, un adevărat izvor scris al istoriei, are valoare estetică, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi documentară, deoarece poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Citește restul acestei intrări »
Ziua Internaţională a Muzicii (International Music Day) sau Ziua Mondială a Muzicii (World Music Day) sărbătorită, în fiecare an, în data de 1 octombrie, a fost omagiată la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” printr-un moment artistic oferit melomanilor de către Sarah Maria Augustin.
Prietenă a bibliotecii din fragedă copilărie, Sarah, care a participat de nenumărate ori, alături de mama ei, prof. Carmen Melania Augustin, la activități realizate în colaborare cu biblioteca, acum studentă în anul II la Facultatea de Arte Oradea, Departamentul Muzică, a interpretat,la blockflote (flaut dulce) în spațiul Secției pentru copii, „Land of Hope and Glory”, Citește restul acestei intrări »
O călătorie cu Mocănița este modalitatea perfectă de a te bucura de una din cele mai frumoase zone ale României: Maramureș. Vă invit dragi prieteni ai bibliotecii să facem împreună o călătorie cu Mocănița, trenulețul desprins parcă dintr-o poveste.
Lectura: Ilieș Alina Liliana, bibliotecară la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.Citește restul acestei intrări »
În cadrul proiectului „Maramureșul autentic, prin file de carte” vă prezentăm cartea doamnei Mărioara Rozica Bot, „Vacanță în Țara Lăpușului”, prin care autoarea încearcă să aducă mai aproape de vizitatori câte puțin din tot ce înseamnă Țara Lăpușului, Maramureș.
Prin urmare, vă invităm mai întâi să lecturați, iar apoi să parcurgeți măcar câteva din obiectivele acestei zone descrise în paginile cărții de față.
Dragi prieteni ai bibliotecii, azi, de Ziua Națională a Franței, vă propunem poemul Le Pont Mirabeau, de Guillaume Apollinaire, lecturat în paralel în limba franceză și limba română.
Ziua de 14 iulie comemorează căderea Bastiliei, închisoarea simbol al monarhiei absolute, eveniment inaugural emblematic al Revoluției franceze.