Exercițiul unei întrebări: de unde vine mierea albinelor?

de Cornel MĂRGINEAN

Mierea de albine este un miracol. La fiecare linguriță de miere pe care o dăruiesc limbii mele, mă mir și iarăși mă mir. Mă încântă mierea albinelor! Întrebările ce aduc exclamații și nu semnul întrebării sunt și ele într-o clasă anume. De ce a trebuit să se ivească în lume mierea albinelor?

Apoi mă gândesc că albinele doar au cules-o și i-au dat consistența de a fi accesibilă conservării şi hrănirii ei, recte a omului. Dar de fapt nimeni nu s-a gândit la asta. Că omul va descoperi mierea din fagurii ascunşi şi o va fura nemilos. În mod cert albinele încă nu au aflat și nu vor afla vreodată ce se întâmplă cu mierea ce le dispare din stup. Dar nici ursul nu ştie ce face când pradă un stup. Ursul este un hoţ de miere mult mai vechi, faţă de hoţia recentă a omului.

Ba mai mult, imediat ce le este luată ele uită și știu doar că trebuie să își refacă obligatoriu rezerva de dinainte.

In memoriam: Un bibliotecar pe Câmpiile elizee

de Cornel MĂRGINEAN

Adrian Pop
30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021

Despre Vatra Chioreană, cu Adrian Pop

Când am primit mailul, la începutul lui februarie, de la doamna Angela Jucan cu vestea tristă despre plecarea din lume a prietenului nostru Adrian Pop, am avut câteva zile acea percepţie a deşertăciunii întregi, pe care a descris-o, folosind mereu categoricul, regele Solomon în cartea Eclesiastului. Romanii antici erau mai blânzi, privitor la cei duşi, şi credeau în existenţa unor câmpii frumoase în care ajungeau sufletele celor dragi: Câmpiile elizee.

Aşa ne putem închipui şi noi viitorul de vecie al unui bibliotecar, citind la nesfârşit cărţile de pe rafturile acelei câmpii legendare.

Îmi amintesc că, prin anii 2011 sau 2012, i-am dăruit cartea Eseuri despre înţeles pe care mi-a mărturisit că a citit-o de două ori, lucru care m-a impresionat atunci. Dar cel mai mult m-a impresionat faptul că făcuse asta într-o chilie de la mânăstirea Rohia, unde locuia temporar, ocupându-se de biblioteca şi de cărţile mânăstirii. Aşa a ajuns, spre bucuria mea, să fie adăpostit acolo un exemplar al cărţii.

Am avut o corespondenţă pe tema cărţii şi una interesantă despre legătura dintre toponimele „Mureş” şi „Maramureş.” Tot pe atunci mi-a dăruit o revistă în care scrisese, numită Vatra Chioreană.

Mi se pare cel mai potrivit, ca în amintirea sa, să înserez textele a două mailuri schimbate pe tema revistei şi să citim împreună, ascultându-le în mintea noastră, cuvintele şi gândurile lui:

„Dragă Adi,       

Întrebări despre frumuseţe

de Cornel MĂRGINEAN

Cea mai problematică poziţionare a unui om este cea a punerii întrebării. El nu pune întrebări. Dar nu pentru a sluji modestiei sau a bucuriei ci a fricii lui originare. Ba chiar, este sau decis sau tentat să pună doar întrebări ale căror răspunsuri le cunoaşte. De ce? Din multe motive. Unele sunt sociale, țin de orgoliu și de teama de a nu i se descoperi ignoranţa sau incapacitatea. Aceste secrete sunt bine păzite. ,,Dacă tăceai, filozof rămâneai!” Acest proverb, corect de altfel și aplicabil just, nu a adus prea mult progres. Dar nu acestea sunt motivele principale ci faptul că nimeni nu își doreşte răspunsuri. Cunoaşterea cere întrebări. Cunoaşterea este privirea din vârful muntelui. Întrebarea este drumul greu al urcuşului până acolo. Aparent toți putem pune întrebări, în realitate sunt puțini acei oameni care pot să facă aceasta. Este atât de confortabil să te faci că întrebi, procedând aşa. Şi este uluitor. Merită să fim atenţi şi să ne convingem de asta. O discuţie are loc cu mult prea puţine întrebări şi cu o mulţime de răspunsuri. Acest dezechilibru nu a fost niciodată de bun augur. Şi totuşi nu se schimbă nimic în atitudinea de a crede în instituția întrebării.

Despre frumusețe se cunoaşte puţin din acelaşi motiv. Nu se pun întrebări despre frumuseţe. De ce?

Dezvelirea femeii şi surpriza

de Cornel MĂRGINEAN

Femeia nu se îmbracă şi nu se dezbracă. Ea se înveleşte şi se dezveleşte. Aceste verbe doar, sunt adecvate frumuseţii trupului ei. De ce sunt valabile doar aceste verbe? Pentru faptul că frumuseţea femeii este valabilă doar în prezenţa unor priviri ce îi evaluează detaliile şi îi atribuie atributele despre care vorbim. Dacă este vorba despre acel consum. Pentru că, altfel, frumuseţea are o culisă la fel de frumoasă. Frumuseţea care nu este prezentă în culise, nu este prezentă nici pe scenă. Pentru bărbaţi trupul femeii este gol în permanenţă, indiferent de câte haine îşi aşază femeia peste trup. Dorinţa bărbaţilor dezbracă dezvelind continuu trupul oricărei femei. Ea este o statuie gata dăltuită şi şlefuită îndelung, doar oficialul, or sculptorul trebuie să dea la o parte pânza ce încă ascunde surpriza privitorului.

Gestul frizerului, teatral şi larg,

Daruri din suflet, pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare!

O donație de cărți din partea distinsului nostru colaborator, Domnul Cornel Mărginean, îmbogățește colecția Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

Dorind să se adreseze cititorilor noștri, prin cartea la raft, am mai primit câteva din cărțile Domniei sale. 

Consumul social al frumuseții

de Cornel MĂRGINEAN

De ce anume se poate bucura acum un om, în sinele fiinţei sale? De aer, de apă, de semințe și de lumină. Sunt acele puteri simple, cele ce omului îi ajung. Dar el nu ştie despre aceste puteri. Şi nu ştie nici că îi ajung ca să trăiască fericit. Acest fel de om este cel aparent primitiv, cel aflat în faza de culegător. Adică de acum sute şi sute de mii de ani. Mai apoi omul a devenit și vânător. A adăugat bucuriilor sale și acele bucurii scurte, cele ce îi încântă pupilele gustative și creierul, cele din carnea animalelor, furate din tovărășia pe care o are cu acestea în natură. Dar de atunci a început să nu se mai bucure. A uitat aerul, apa și lumina. A descoperit apoi pâinea ascunsă în semințe și carnea, luate împreună. De cât timp s-a copt pe o vatră prima lui turtă nedospită? Se spune că doar cinci mii de ani au trecut de atunci. 

Idealul nu este frumuseţe

de Cornel MĂRGINEAN

Din capul locului în acest demers se retează capetele ideii de frumusețe. Și spre înaltul sublim și spre partea sa mai joasă. Nu sunt şi nu pot exista frumuseți reale care apoi să şi aspire spre idealul de frumuseţe. Cum nu sunt nici femei urâte cu totul. Idealul nu poate fi atins, pătat, cu amănunte lumești, domestice. Nu vrem asta. Nu este posibil ca să ștergem din frumusețea însăși, fabricația frumuseții. Dar noi asta vrem, să nu existe fabrici pentru ceea ce este frumos. De ce să ne amintim de fabrici, adică de un înainte de a fi, și apoi despre un după a fi. Dacă este fabricat un lucru, atunci se va strica de la o vreme cu siguranţă. Produsul final îl vrem, dar să nu aibă istorie, să nu se strice niciodată, să nu se uzeze,

Frumusețea nu încetează

de Cornel MĂRGINEAN

Frumusețea nu încetează prin moarte. Cred că frumuseţea este imună şi nemuritoare. Dar cum? Dacă privim un chip frumos de femeie arareori ne închipuim imediat același chip fărâmat după dispariția fizică a acelei femei. Nu este vorba despre un refuz al viitorului unei frumuseţi, ci despre o certitudine involuntară şi presimţită a bărbaţilor.

O lecție dură a vieții o oferă chipurile păstrate pe crucile unui cimitir. Din ceramica lipită efemer pe piatra crucilor privesc ochii rămași vii. Privirea acelor ochi luptă cu întreaga enormitate de timp ce înseamnă pentru om eternitatea. Nimeni nu poate, privind fotografiile femeilor dispărute, să realizeze dispariția acelor priviri ai unor ochii păstrați deschiși pentru totdeauna.

Oameni din triburi îndepărtate nu acceptă,

Frumusețea nu are copilărie

de Cornel MĂRGINEAN

Artistul Sandro Botticelli pictează ființa zeiței frumuseții. Adică pictează altfel decât frumoasa ei înfățișare? Nu doar atât. Este un eveniment mai mult decât milenar, este un eveniment unic în istorie. Irepetabil. Mulți pictori au încercat să o picteze pe zeiţă, mulţi sculptori au dăltuit trupul ei, dar circumstanțele, ce nu sunt de fapt decât simple situaţii ale întâmplării, nu au fost favorabile niciunuia atât de mult. Acum s-a ajuns la acest prevestit de milenii: acum. Cum s-a ajuns la acest tablou al minunii?

Tabloul există undeva într-un muzeu. Dar a fost neglijat, mai precis necunoscut, sute de ani. Nu contează atât de mult partea construită din pânză și din vopsele cât imaginea acelei femei ce joacă legenda nașterii Afroditei din spuma mării.

Superlativul imposibil

de Cornel MĂRGINEAN

Scriu despre frumuseţea femeii din poziţia de a nu putea ȋnţelege pe deplin rostul ultim al frumuseţii ei. Este, desigur, o cvasi utopie acest deziderat. S-ar putea crede că rostul frumuseţii femeii, este numai cel al consumului social. Cel necesar perpetuării lumii vii. Cum se poate descrie acest consum social de frumuseţe? Ca o aparenţă de echilibru ȋntre sexe? Ca o culoare psihologică, cu lumini, necesară ameliorării griului vieţii sociale? O atitudine generală, condiţionată mereu de dorinţa de a posta frumuseţea ȋn relaţiile umane? Adică un catalizator de a trăi ȋntre acele repere reale şi nemiloase: singurătatea individuală, perechea ȋnăuntrul familiei, perechea în afara familiei şi declinul?

Pentru bărbaţi, Afrodita, zeiţa frumuseţii, este superlativul imposibil al frumuseţii. Câte femei pot fi atât de frumoase precum este zeița frumuseții?