Ale cui sunt albinele?

de Cornel MĂRGINEAN

Spre deosebire de alte animale domesticite de către om, albinele nu disting oamenii. Ele nu îşi cunosc stăpânul şi, cu atât mai puţin, nu îi recunosc vreun merit. Comportamentul lor este unul liber de orice constrângere. Nici o insectă nu se sinchiseşte de om, pentru că omul şi insectele nu aparţin aceleaşi lumi. E adevărat, împart, cumva, spaţiul naturii şi hrana din natură. Dar nu se amestecă decât arareori direct.

Această situaţie îi aduce o senzaţie greu de înţeles apicultorului. Relaţia lui este unilaterală, de la sine spre stupi, spre familiile de albine, şi niciodată invers. Asta îl face să primescă o aspră lecţie de filosofie. Dacă are, bineînţeles, aptitudini de gândire şi de a înţelege puterea uluitoare pe care o arată albinele omului.

De ce albinele?

de Cornel MĂRGINEAN

Cel mai important dramaturg al simbolismului, filosof şi scriitor francez, belgian la origine, Maurice Maeterlinck, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1911, care era şi un pasionat apicultor, a scris o carte despre albine în anul 1901, numită ,,Viaţa albinelor”. O carte de profunzime, în care constata că albinele depăşesc omul, părând a fi ele adevăratele locuitoare ale Pământului şi adevăratele stăpâne ale Naturii.

Relaţia mea cu albinele este una de durată destul de mare. Această durată se apropie de două decenii. În acest răstimp, nu am încetat să privesc şi să încerc să înţeleg albinele ca pe nişte fiinţe superioare omului, venite parcă de pe o altă planetă să colonizeze Terra.

Amintiri despre iubire

desen de Cornel Mărginean

de Cornel MĂRGINEAN

Când te aşază destinul,
însetat,
la marginea ploii,
aminteşte-ţi atunci de iubire.
Când te aşază destinul,
înfometat,
la marginea livezii,
aminteşte-ţi mereu de iubire.
Dar când te aşază inima ta,
singur,
la marginea iubirii,

Gara de Nord, 12 iulie, ora 22.50

desen de Cornel Mărginean

de Cornel MĂRGINEAN

Toată lumea dansează în Gara de Nord
a venit căldura cu trenul ăsta
plec eu.
Toată lumea dansează în Gara de Nord
cumpără bilete şi aşteaptă-mă lângă tren
stă controlorul şi zâmbeşte
că-ţi stă bine.
Toată lumea dansează în Gara de Nord
e-nghesuială la casa de bilete m-am întâlnit
cu Titi.

Fazele lunii

desen de Cornel Mărginean

de Cornel MĂRGINEAN

În cer
luna adevărată,
pe care tăia tata
tuleii.
În apă
luna despuiată,
o mănâncă peştii
ca pe o mămăligă.
În fereastră
luna subţire,
latră câinii la ea.
În pat

Prins de rimă (cântec)

de Cornel MĂRGINEAN

M-a prins ploaia
prin Regie[1],
soare alb de păpădie.
E căldură
nu se ştie,
poate unu la o mie,
dacă plouă
prin Regie.
Vine ploaia,
las să vie,
fluturaşi de păpădie,
m-a prins ploaia
prin Regie.

Albastru de toamnă

de Cornel MĂRGINEAN

Cu cer albastru şi cu soare,
M-alintă toamna cea albastră.
Sub mine simt miros de iarbă,
Şi sâni de pasăre măiastră

Din ochii tăi se scurge-albastru,
Cerneală prinsă-n călimară,
Văd sânii tăi clăi de-otavă
Cosită şi uscată-n vară.

Despre artă

desen de Cornel Mărginean

de Cornel MĂRGINEAN

Când sculptorul dăltuieşte,
indiscret, trupul iubitei,
el spune:
„priviţi frumuseţea femeii!”
Pentru partea lor de privire,
ceilalţi se îmbulzesc
şi-l iartă.
Când poetul cântă iubirea,
şi iubita sa goală
e împreună cu sine,
el spune:
„iată iubirea femeii!”
Pentru infima lor parte
de iubire,
aflată-n gândire doar,
ceilalţi devin
dintr-o dată
oficiali, mincinoşi şi morali.

Am fost acel student

de Cornel MĂRGINEAN

,,Eu vreau să devin inginer!”
Sta scris, mare, cu semnul exclamării,
deasupra patului unui coleg.
După un an, a renunţat şi a scris
,,Eu vreau să devin economist!”

,,Eu vreau să devin poet şi filosof.”
Fără semnul exclamării, îmi sta scris
în suflet.
Niciodată nu am reuşit
să renunţ la aceste dorinţe
ale sufletului meu.

Am fost acel student la Energetică,
ce căutând energia din spatele formelor ei,

Autoportret [Un tren]

de Cornel MĂRGINEAN

Un tren
se scaldă în noapte,
singur mereu.
Pe şinele lungi
alunecă-n noapte
trenul greu.
Un tren