Tabăra prieteniei literare DE AMICITIA – o oază de normalitate

Simona Mihuțiu

de Simona MIHUȚIU

În acest sfârșit de mai, blând, am ajuns la marginea Sălajului, în Boghiș, o localitate cu mult potențial, dar peste care timpul trece un pic mai împleticit, pesemne.

Lipsa de modernism a stațiunii are, în definitiv, farmecul ei. Natura se prezintă nudă, dând privitorului posibilitatea să-i admire formele colinare, împădurite din loc în loc. Câțiva maci înfloriți împodobesc cochet acest peisaj. Seara, soarele înroșește cerul, parcă avertizând că poate exista multă pasiune în calmul aparent al naturii. Apoi el se strecoară grăbit și se ascunde printre coline.

Aveam să îmi împrospătez două zile mai târziu, aceste imagini bucolice prin vizitarea mănăstirii Trei Ierarhi din satul Bic, unde credința și-a găsit un sălaș de liniște și pace interioară, într-un cadru la fel de plăcut. Construcția în sine se află într-o simbioză perfectă cu mediul natural. Maica stareță ne-a vorbit despre miracole divine, exemplificând. Personal, consider că cel mai mare miracol pe care îl poți resimți acolo, este acela de a face parte și tu, om, din Lucrarea Domnului, adică miracolul de a exista, de a te fi pogorât pe Pământ, fărâmă dintr-un Univers, pe cât de mare, pe atât de necunoscut. 

A fost ediţia a III-a a Taberei prieteniei literare „De amicitae” – 2019, Haţeg – Hunedoara!

de Mariana MOGA

Dragi prieteni,

Cea de-a III-a ediție a Taberei prieteniei literare „De amicitiae” s-a încheiat. Ne-am strâns cu toții la Hotel Batiz, din localitatea cu același nume – județul Hunedoara.

Când oamenii sunt pe măsură îți vine să strigi: A fost atât de frumos!

Sunt fericită pentru fiecare moment trăit alături de voi. Dacă ar trebui să definesc prietenia aș spune că este o relație afectivă între persoane, ce implică suport reciproc, încredere reciprocă, loialitate, iubire și înțelegere, dorința de bine pentru celălalt, simpatie, onestitate, posibilitatea de confesiune în fața celuilalt, posibilitatea de a cere ajutor în situații de cumpănă, etc. Legătura dintre prieteni va fi mereu unică și plină de frumusețe.

Da, toți cei prezenți în această ediție a taberei sunt persoane care atunci când mă prind de mână îmi ating sufletul. 

Cu cărţile pe masă

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Acum, când mesajul poeziei abia se mai întrezăreşte printre aşchiile cioplitorului care îşi şlefuieşte opera până dincolo de esenţă, eu încerc, fără însă a şti în ce măsură am să reuşesc, să spun lucrurilor pe nume. Mărturisesc că oricât am încercat, nu am reuşit niciodată să creez ceva fără a fi, într-un fel, legat de realitate, de trăirile şi sentimentele mele.

Atât poezia, cât şi proza mea vreau să redea ceea ce a simţit sufletul meu, încercând să prezinte trăirea cât mai acută a sentimentelor din momentul derulării lor. Dorinţa de a cunoaşte m-a împins să explorez cât mai multe domenii, destul de diferite unele de altele.

Domeniul poeziei l-am cercetat în diferite etape ale vieţii, cu mari intervale între ele. Dacă e să fiu sincer, trebuie să recunosc că am acordat destul de puţină atenţie creaţiei personale, până în apropierea anului 2000, considerând-o lipsită de valoare.

Radio Cluj – prietenul nostru

de Ion PODOSU

O dovadă a îndelungatei şi constantei prietenii dintre postul regional Radio Cluj şi nevăzători ne-a fost oferită încă o dată, în ziua de 9 martie [n.r. 2004], când prietenul cel mai devotat al profesorilor şi elevilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, scriitorul şi redactorul Cornel Udrea, ne-a invitat să luăm parte la manifestarea inaugurală a ciclului dedicat împlinirii „primilor 50 de ani din existenţa acestui post de radio”. Trimiţându-şi în eter prima emisiune la 15 martie 1954, Radio Cluj a fost, de-a lungul anilor, şi pentru nevăzători, mai mult decât un partener constant, o gazdă primitoare şi afectuoasă, de la al cărei microfon s-au auzit vocile atâtor scriitori, solişti, conducători de instituţii, tineri şi vârstnici, exprimându-şi sentimentele şi gândurile ce i-au animat.

File de Jurnal. CORNEL UDREA – prietenul de pe undele radioului clujean

de Ion PODOSU

Cornel Udrea

Unde şi când l-am cunoscut pe jovialul şi seriosul, ironicul şi gravul Cornel Udrea nu-mi aduc bine aminte. Au trecut mai bine de 15 ani de când a început seria invitaţiilor la emisiunile lui duminicale, în care, deşi aveau un caracter pronunţat de divertisment, îşi aflau locul şi felurite şi adevărate repere culturale pe care redactorul nu ezita să le pună în circulaţie şi să le promoveze cu un dezinvolt interes faţă de oameni şi faptele lor deosebite.

Dintru început, am resimţit atracţia reciprocă pe orbita culturală care avea să ne propulseze în miezul unor acţiuni şi evenimente menite să facă tot mai cunoscută latura spirituală a nevăzătorilor. Aşa se întâmpla în toiul unei ierni când, de la Bucureşti, au venit regizorul Dan Puican şi redactorul Marina Spalas să sondeze receptarea teatrului radiofonic în rândul ascultătorilor, şi Cornel s-a gândit că unii dintre cei mai fideli ascultători sunt nevăzătorii, fapt pentru care profesori şi elevi de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere au fost invitaţi la întâlnirea ce a avut loc la cafeneaua artiştilor, iar feedback-ul discuţiilor a fost unul de înalt nivel.

Epigrama în veci nu piere

de Gabriela Genţiana GROZA

S-au mai astâmpărat ploile cu pietricele şi mai mari, şi mai mărunte, cu furtuni neaşteptate, tot românul să le-înfrunte… Căldura răspândită de soare, atât de necesară coacerii gramineelor, ne face totuşi, zilele acestea, să dorim iar câţiva stropi binefăcători de ploaie… Oricum, un lucru e cert: pe epigramiştii din ţară şi chiar pe unii împătimiţi ai speciei, originari din România, aflaţi în alte ţări, nu i-a împiedicat nimic să sosească la finele lui iunie, la întâlnirea a XXVII-a de la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului „Eterna epigramă”. În culisele organizării unui astfel de eveniment este multă strădanie şi dăruire din partea celor antrenaţi în desfăşurarea în bune condiţii a acestuia.

ÎN UMBRA LUI CARAGIALE

de Gabriela Genţiana GROZA

Telefonul pe care reuşisem să îl ignor în acea zi de Cireşar când grădinăream liniştită la Tinca de Bihor, mi-a dat o nouă temă de casă. Lucian, un fost elev din urmă cu 10 ani dintr-o clasă terminală a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Cluj-Napoca, mă anunţa că pe 15 iunie se vor întâlni colegii lui de clasă în localul care le-a fost arie de „toceală”. O coincidenţă făcea să pot participa la Agapă. În aceiaşi zi trebuia să fiu la Sediul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj la o activitate deosebită, Reuniunea de primăvară-vară a Scriitorilor Clujeni. Se lansa Almanahul ilustrat „Promenada Scriitorilor”. O lucrare de mare interes pentru fiecare dintre noi, rod al strădaniei „timp de 100 de zile”; volum de 600 de pagini, la celebrarea centenarului I. L. Caragiale, cum avea să ne spună cu modestie Irina Petraş, autoarea nepreţuitului document literar.

Am legat firesc cele două momente. Am fost la ora 12 la Filială, m-am bucurat de atmosfera caldă dintre colegi, iar la ora 14 mă aflam în faţa Colegiului, cu proaspătul volum antologic în mână, la întâlnirea cu foştii mei elevi pe care i-am „chinuit” cândva cu anatomia şi genetica.