Amintiri cu bibliotecari dintr-un februarie…, dar nu numai

de Maria GÂRBE

Maria Gârbe

Cu tot respectul pentru actuala eră a informațiilor virtuale, nu se cade să uităm că anul acesta, în data de 3 februarie, s-au împlinit 553 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg (n. circa 1400 – d. 3 februarie 1468), inventator şi tipograf. Invenția lui – tipografia cu litere mobile, hârtia și cerneala au adus omenirii, de-a lungul celor 5 secole, avantaje de dimensiuni incomensurabile. Înainte de apariția și răspândirea tiparului, cărțile erau Manuscrise. Biblia cu 42 de rânduri, tipărită la 1455, este considerată a fi prima mare lucrare a lui Gutenberg, primul incunabul. Astăzi se mai găsesc puține exemplare complete sau chiar și fragmente ale acestei biblii. Unele sunt tipărite pe pergament, altele pe hârtie. Astfel, se impune definitiv superioritatea textului imprimat asupra manuscrisului.

Primele tipărituri au fost numite incunabule. Mi-am amintit că, în data de 3 februarie 1998, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare, a organizat manifestarea Minunile tiparului, dedicată împlinirii a 530 de ani de la moartea lui Johannes Gutenberg. Bibliotecarii sătmăreni, director Gheorghe Toduț (n. 22 martie 1963 – d. 31 martie 2019, profesor doctorand în istorie, deputat în legislatura 1992-1996) și profesor-bibliotecar Paula Vasil-Marinescu, au adus pentru expoziție și un incunabul din colecțiile proprii. În acest context amintim o selecție din activitatea lor editorială: Gh. Toduț (autor, editor): Aspecte ale raporturilor Țării Românești cu Imperiul Habsburgic, în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1995), Zece personalități istorice sătmărene (1997), Cultura sătmăreană în presa interbelică (2003); Paula Vasil-Marinescu (autor și coautor împreună cu Marta Cordea): Cartea veche străină în Biblioteca Județeană Satu Mare: sec. XV-XVI: catalog (1998), Cartea veche străină: sec. XVII: catalog: vol. I: A-C și vol. 2: D-K (2005). Despre importanța momentului, alături de alți participanți, a prezentat o comunicare bibliotecarul profesor Corneliu Oneț de la instituția gazdă. 

Călători într-o poveste de neuitat

(Din seiful cu amintiri)

„O, sfintele mele cărţi!… Cât vă datoresc că sunt om, că sunt un om adevărat!” (Nicolae Iorga)

de Maria BILŢIU

Pamfil şi Maria Bilţiu

Acum, nu pot să mă gândesc decât la o poveste pentru inimă, minte şi… bibliotecari, cu amintiri legate de un episod plin de peripeţii în achiziţia de carte veche. Completarea colecţiilor a fost mereu o activitate mai dificilă, implicând criterii de selecţie atentă a producţiei editoriale oferite pe piaţa cărţii. Colegii din bibliotecă destinaţi unui asemenea travaliu nu de puţine ori s-au confruntat cu asemenea impedimente.

În povestea care urmează voi reda întâmplări petrecute cu peste zece ani în urmă, care s-au legat precum verigile unui lanţ. De ce acum? Ioana Dragotă a plecat dintre noi. Dar amintirile? Amintirile au rămas în sufletele celor care mai suntem îngăduiţi în lumina acestui pământ.

Povestea îşi are începutul prin anii 1997-1998, toamna, când împreună cu soţul meu, Pamfil, şi cu dl. Nicu Telianu, din Mănăştur, am decis să mergem până la Făureşti, într-o plimbare, la baciul Leş Simion, un bătrânel ştiutor de carte, citind cu mare uşurinţă în chirilică, şi care avea multe lucrări valoroase în căsuţa lui cea mică de lângă şosea. Nu am putut uita nici acea duminică de toamnă, nici pe omul pe care l-am cunoscut atunci, Pamfil cunoscându-l din copilărie.