Corole albe de magnolii

de Gabriela Gențiana GROZA

La mijloc de Mărțișor, pe o vreme destul de capricioasă, sosim la Tinca, la „casa lui Sulfinică”, așa cum aveam să aflăm că a fost numită, cu haz, locuința noastră de aici, de către una dintre școlărițele care a citit poezia pisoiului nostim ploieștean. Pe șosea, în drum spre localitatea de pe malul Crișului Negru, zărim primele berze revenite la cuib. Ostenite de zborul îndelungat deasupra forfotei terestre, își cercetează locul în care vor depune ouă, asigurându-și perpetuarea speciei. Caișii, corcodușii, narcisele, zambilele se întrec în a-și etala florile, zumzăind de insecte.

În urmă cu 12 ani am adus de la Grădina Botanică din Cluj un puiet de magnolie albă. I-am dirijat coroana cu intenția de a determina planta să aibă un port de arbore care să bucure ochiul. An de an am așteptat să înflorească acele corole splendide pe care le văzusem în Grădina frumoasă a Clujului. Până acum, abia dacă făcea, primăvara, șase, șapte flori. Pentru prima oară, după atâta vreme, zilele acestea, coroana magnoliei s-a îmbrăcat într-o splendidă mantie albă. O să viețuiască de acum înainte cine știe câți ani și o să bucure sufletul oamenilor cu puritatea petalelor diafane deschise în martie!… Va împrăștia cu dărnicie parfumul specific florilor sosite de pe tărâmuri depărtate de noi și aclimatizate aici.