Cine va fi „prinţul” care va salva „cenuşăreasa”?

11/02/2018

Eugen Rotarescu

Motto: „Ambiţia şi lăcomia, dragostea de putere şi dragostea de bani
sunt câteva pasiuni care au o puternică influenţă asupra
omului
” (Benjamin Franklin, 1705-1780)

de jr. col. (r) dr. Eugen-Nicolae ROTĂRESCU

În România, şi pe alte meleaguri, trăiesc trei doamne şi o împărăteasă. Numele lor sunt foarte cunoscute: Politica, Puterea şi Corupţia. Ele sunt forţe ispititoare şi se doresc întâistătătoare, faţă de toate şi tot ce le înconjoară. Acţiunile lor se concentrează pe rezultate, în beneficiu propriu, şi nu pe calitate. Cu precădere, puterea politică şi buna guvernare ar trebui să se exercite în numele şi pentru binele comun al oamenilor. Citește restul acestei intrări »


Dictatura non-educației

14/11/2017

– eseu despre (i)moralitate –

de Mihai LITINSCHI

Mihai Litinschi

Mihai Litinschi

Situațiile pe care am să le relatez mi s-au selectat și fixat în minte provenind de la aceeași sursă: un om demn de toată admirația, vecin, mentor și prieten totdeodată, care mi-a marcat reperele în drumul devenirii mele. Pentru o primă secvență mă refer temporal la momentul când eram o adolescentă râvnind la o cunoaștere cât mai puțin ipocrită a fenomenelor vieții, într-o vreme când se trăia foarte diferit de cum se gândea, când mai cu seamă nu aveai voie să gândești la felul cum trăiești, și, implicit, să-ți exprimi vreo opinie în acest sens. Într-o asemenea conjunctură îl vedeam deseori pe vecinul nostru plin de praf și obosit, după o zi de alergătură, parcându-și Dacia în fața blocului, spre a se grăbi să facă un duș și să îngurgiteze singura masă caldă pe care și-o putea permite. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 306 (16-31 iulie)

07/08/2015

foto_Delia Florea_

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ticăloşii. În ultimele zile am fost cutremuraţi toţi, aflând de ticăloşiile petrecute în domeniul medical. Nici nu se uitase bine scandalul analizelor falsificate de anul trecut. Acum au fost descoperiţi medici specialişti în tratarea cancerului, care primeau sume imense, cât şi plata unor concedii în străinătate, excursii etc., pentru a prescrie bolnavilor anumite medicamente, iar acestea erau… apă distilată! „Medicamentele” respective erau decontate de Casa de Asigurări, adică din banii publici adunaţi de la contribuabili. Erau implicate în această megaescrocherie nu numai medici, ci şi fabricanţi şi difuzori de medicamente. Indivizii aceştia nu făceau răul pe care-l făceau de foame, fiindcă erau printre cei mai bogaţi, ci, pur şi simplu, din plăcerea de-a câştiga cât mai mult, indiferent de mijloacele prin care obţineau profitul. Puteau, oare, să doarmă liniştiţi, să mănânce liniştiţi, să-şi privească în ochi copiii, ştiind cum au câştigat averea?
Cancerul este cea mai cumplită boală a începutului mileniului acesta. Dacă în mileniul trecut au secerat milioane de vieţi omeneşti ciuma, holera, tuberculoza şi altele, de data aceasta un nou monstru hămesit înghite fără saţ mii şi mii de vieţi omeneşti. Aş putea spune că aproape jumătate dintre înmormântările la care am participat în ultimul sfert de veac au fost ale unor oameni doborâţi de cancer, în urma unor suferinţe cutremurătoare. Trăim cu speranţa că într-o bună zi – pe care o dorim cu toţii să fie cât mai apropiată –, minţile luminate ale lumii vor reuşi să dea la lumină medicamentul miraculos, care să pună capăt acestei cumplite maladii. Ne rugăm pentru aceasta lui Dumnezeu, aşa cum ne rugăm şi pentru alinarea suferinţelor celor atinşi de boală. Este revoltător, însă, când afli că tocmai cei care ar trebui să ne pună la dispoziţie cele mai bune medicamente, ne înşală şi ultima speranţă! Sperăm că instituţiile îndreptăţite îşi vor face datoria şi în cazul de faţă şi sistemul va fi curăţit de asemenea uscături! Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 295 (1-15 februarie)

19/02/2015

foto_Delia Florea_

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Chipuri şi măşti. Se schimbă vremurile, se schimbă oamenii! Tot mai grea este viaţa, tot mai multe dezamăgirile! În jurul nostru observăm cu uşurinţă tot mai mulţi oameni care nu mai au nici un respect pentru cuvântul dat, pentru promisiunea făcută. Fiecare îşi urmăreşte interesele, cu isteţime diabolică, chiar dacă e nevoie pentru aceasta să recurgă la minciună, la jurăminte şi acte false, la violenţă sau chiar la crimă. Priveşti zi de zi la televizor şi te uimesc cazurile mai-marilor noştri, care se dovedesc a fi fost doar nişte escroci, nişte farsori, nişte bişniţari puşi pe căpătuială cu orice preţ, care au călcat în picioare interesele ţării în favoarea propriilor interese. E greu astăzi să construieşti un coteţ pentru un porc, ca om de rând, cu venituri rezultate din muncă cinstită; e greu să crezi că din câştigurile licite au construit unii palate, pe care ar fi invidioşi împăraţii din poveşti, că se plimbă cu maşini de un lux exorbitant, că îşi pot permite concedii în locuri exotice, la preţuri astronomice, că deţin sume ameţitoare. E dureros să vezi tot mai mulţi semeni de-ai noştri cotrobăind în tomberoanele de gunoi, ca să-şi găsească ceva de mâncare, în timp ce festivităţile, petrecerile, aniversările şi tot felul de chermeze ale mai-marilor zilei nu se mai sfârşesc.

Pe vremea romanilor, exista obiceiul ca, atunci când murea cineva, să i se facă o mască de ceară, care i se aşeza pe faţă. Masca era mulată pe faţă în aşa fel, încât imita întru totul faţa aflată dedesubt. Din cauza căldurii, faţa adevărată se deforma. Cu toate acestea, cei care veneau la priveghiu, la înmormântare, vedeau doar masca, cu imaginea frumoasă, normală, a feţei. Numai când venea câte un prieten apropiat sau câte o rudă cerea să-i vadă adevărata faţă, adică sine cera, fără ceară. De acolo a ajuns în limba română cuvântul „sincer”, adică fără falsitate, adevărat, curat. Citește restul acestei intrări »


NEGOCIATORII CULTURII INFRACŢIONALE ÎNTR-UN EPILOG CU TRISTE ÎNVĂŢĂMINTE

07/02/2015

foto_Alexandru Ioan Roman

de Corneliu LEU
image_001

Încă din toamnă – când s-au numărat bobocii de mai bine de două decenii ai acelui Hrebenciuc, care ne-a tot fost prezentat de partidul său drept unul dintr cei mai pricepuţi negociatori politici, fiind impus ca atare opiniei publice şi, cu sprijinul prostiei, neinformării, superficialităţii sau relei credinţe a unor confraţi din presă, vopsit în culori de diplomatică inteligenţă – bluff-ul catastrofei noastre politice a ieşit la iveală: Priceputul politician, capabil să abordeze pe linia înţelegerii orice adversar politic şi să netezească, tot pe linia acestei raţionale şi pragmatice înţelegeri, orice adversitate doctrinară, de program de guvernare sau de moment conjunctural, s-a dovedit a fi doar tentacula unei caracatiţe bine configurată şi insinuată în toate partidele, care, pe deasupra politicului, sau pe dedesubtul lui, în cotloanele mizere ale corupţiei, traficului de influenţă şi căpuşării bugetelor, aranja marile afaceri profitoare, în care culoarea de partid nu mai conta. Şi, la un moment dat, nici chiar faptul dacă eşti sau nu eşti la guvernare. Fiindcă una dintre tentacule tot era şi, conştiincios-mafiot, îşi făcea datoria redistribuind ilicitul profit sau ilicita influenţă către ceilalţi membri ai clanului de banditească întrajutorare.

Astfel, de la eticheta de „negociator”, care are o glorie a ei în priceperea aranjamentelor conjuncturale şi a criterilor de compromis raţional în slujba unor interese superioare ale politicilor, bătrânul Hrebe s-a dovedit a fi un biet pungaş care, mânjit fiind împreună cu alţii, din alte partide, are mai multă audienţă la ei decât lasă impresia, tocmai fiindcă-i băgat până la gât cu ei în afaceri necurate. Şi atunci, nu e vorba de nici o diplomaţie a tratativelor, ci doar de strigătul golănesc către gaşcă: „Mucles, bă!… Ce, vreţi să pierdem mălaiu?!”… Ca-ntre şuţii care se-nţeleg din privire când apare obstacolul, sau pericolul de a nu le merge pungăşia. Aveau băieţii „venituri” comune pe care nu erau fraieri să le piardă de dragul mofturilor politice. Iar, dacă se pricepeau la ceva, nu la negocieri se pricepeau, ci la a lucra mână-n mână pentru a fura cât mai mult. Ei nu erau negociatori, ci de-a dreptul jefuitori ai bunului public, impunând tot mai mult, prin neruşinarea cu care lucrau în reţea mafiotă, această cultură a infracţionalităţii în societatea românească. Citește restul acestei intrări »


A FI MÂNDRU CĂ EŞTI ROMÂN SAU A FI TAXAT PENTRU CĂ EŞTI ROMÂN?!

01/02/2015

de Corneliu LEU
image_001

Cum, primul deziderat din titlu nu este nicidecum viabil cu identitatea pe care, la ora de faţă, ne-au indus-o politicienii noştri ca modele de români în văzul întregii lumi, ce-i trece prin minte ştrengarului nostru de premier?!

foto_Delia Florea_1Îi trece prin minte să-l „implementeze” pe al doilea, aducându-şi astfel contribuţia la construirea statului de drept fiscal pe care domnia sa îl vede ca unic scop al guvernării. Şi scoate pe gura care-i lasă apă numai la pofta de a realiza aşa ceva, păsărica îmbietoare cu preţ de zece euro-lună pentru fiecare român pe care înaintaşii, contemporanii şi confraţii săi politici l-au trimis în bejenie ca să-şi câştige traiul.

Da: Premierul a deschis gura cu delicateţea sa de băiat bine crescut… în năravurile proaste ale aroganţilor carierişti şi, în loc să spună românilor cum ar face mai multe locuri de muncă pentru ei, le spune paraziţilor de pe spinarea românilor conduşi de cei 84 de miniştri şi scretari de stat, cum ar face rost de mai mulţi bănuţi pentru lefurile şi gheşefturile lor. Geşefturile lor şi, cel mult, a încă vreo câteva mii care, drept clientelă de partid parazitează judeţele. Fiindcă el a pus ochiul său de Argus pe buzunarele celor care-şi rup oasele şi-şi foto_Delia Florea_2înfrâng chinuitele doruri în străinătate, ca să mai aducă nişte bani, vorbind prescurtat. Adică spunând că e vorba de „bani pentru buget” când, de fapt, e vorba de „bani pentru bugetari” şi, cel mult, pentru căpuşele bugetului; cei mai agresivi şi mai inutili, adică, nu învăţătorii, profesorii şi medicii la care resursele bugetare se termină.

Şi totul spus cu acel aer doctoral de parcă ar fi găsit o soluţie din domeniul ştiinţelor macroeconomiei şi nu că i-a transpirat ideea din ADN-ul balcanic al birurilor şi peşcheşurilor. Totul rostit cu aerul suav de conducător democratic şi nu cu spiritul hulpav al celor puşi să vămuiască feudal vadurile, podurile şi trecătorile. Totul expus ca un precept de morală comunitară, în numele celei mai imorale şi mai făţarnice guvernări în materie de fiscalitate. Citește restul acestei intrări »


O cultură a infracţonalităţii (3). RESTURILE DE DEMNITATE ALE CLASEI POLITICE

31/12/2014

foto_Delia Florea

de Corneliu LEU
image_001

Aparţinând unui alt regn decât cel al persoanei umane contemporane – din structura căreia nu poate lipsi, oricum ar fi ea, latura morală decât dacă se constată una dintre acele boli în care unii cromozomi lipsesc din paralelismul lor genenetic – acest tip de individ, ca un virus rău, ce se pretinde „clasă politică”, impune un paradox altădată de neconceput: Pe măsură ce se extinde devoalând faptul că, în ultimă instanţă, este lipsit de conştiinţă, el se fixează, din păcate, tot mai spre mediul intelectual: Şcolindu-se, urmând studii şi obţinând diplome în ştiinţele fraudării. Prin asta, fie se mută procentajul de infracţionalitate din mediul interlop în cel intelectual, fie tot mai mulţi intelectuali se mută în mediul interlop sau îşi găsesc identitate cu acesta. Iar pericolul cel mare este că, într-un asemenea mod, chiar continuă decapitarea societăţii de elitele intelectuale începută în comunism. Tot prin legarea lor de puşcărie, dar într-un alt fel: În vreme ce bolşevismul îi închidea ca să-i extermine, această postdecembristă „aripă tânără” a lui, îi extermină făcându-i să-şi însuşească cultura infracţionalităţii care-i conduce spre puşcărie.

Iar cu aşa ceva nu-i de glumit! Pentru că este vorba de contaminarea şi pervertirea intelectualităţii, care a format întotdeauna latura masivă de „apostoli ai neamului”, ideea de cultură, de învăţătură, însemnând şi acea dăruire socială spre idealuri tot mai depărtate de jaf şi împilare, tot mai contrare demagogiei şi corupţiei profitoare, tot mai dăruite progresului naţional: Dacă infracţionalitatea ajunge să contamineze şi mediile ei, învăţătura superioară însemnând doar malefica tehnicizare în slujba unor inginerii de natură infracţională, intelectualitatea îşi pierde tocmai esenţa de dăruire pentru cauza cinstită a formării generaţiilor viitoare. Iar aceasta este crima la care se face părtaş politicianul contemporan.

Ca să nu mai vorbim de injuriile, rănile, buboanele, infecţiile puroioase şi, până la urmă, infecţia generalizată pe care asemenea indivizi le provoacă democraţiei, dorindu-se neapărat stăpâni şi diriguitori ai ei. Ai acestei democraţii a cărei conotaţie reprezintă exact contrariul a ceea ce ei şi-au permis să facă din guvernare, învăţând şi punând în practică tot ceea ce este împotriva populaţiei şi a drepturilor ei de a se emancipa prin iniţiativa cât mai liberă şi cât mai bine stimulată. Chiar dacă se pretind tineri, aceşti guvernanţi n-au învăţat (sau, după cum arătă situaţia din cele trei nuclee sociale pe care le-am comentat, au deprins contrariul), cum să se pună, prin măsuri legislative în slujba libertăţilor în cadrul cărora oamenii au sperat întotdeauna la liberalizare şi la afirmare prin iniţiativă personală, sau cum să stimuleze, să faciliteze, să asigure prin măsurile guvernării iniţiativele de producţie şi dezvoltare. Purtători de bir asupritor, de birocraţie alungătoare şi concesioneri de avuţie naţională, ei ne-au demonstrat că antipodul avantajelor învăţăturii nu e dezavantajul acesteia, ci folosirea învăţăturii în dezavantajul semenilor. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 290 (16-30 noiembrie)

07/12/2014

Tatal-nostru

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! La mulţi ani!

Atlantida vremii noastre. Atlantida a fost un continent, sau, mai bine-zis, o insulă imensă, undeva, în Oceanul Atlantic. Ea s-a scufundat la un moment dat. Despre ea vorbesc doar vechii scriitori. Din scrierile acestora aflăm că locuitorii acestei „insule-continent” erau deosebiţi de restul oamenilor. Erau „atlanţi”, adică mai mari, uriaşi; erau, în acelaşi timp, cu mult mai avansaţi în cunoaştere decât ceilalţi. Atlantida ajunsese la un nivel de cultură şi civilizaţie greu de apreciat astăzi. Adevărat este că, după cum spun cei vechi, tocmai această dezvoltare extraordinară a ştiinţei atlanţilor a dus la distrugerea civilizaţiei şi continentului lor. S-a produs acolo o foto_Delia Floreacatastrofă, care a nimicit viaţa şi teritoriul atlanţilor. Totul a rămas o amintire.

Pornind de la acest adevăr, oamenii vremii noastre ar trebui să înveţe multe din el. Şi noi, oamenii de azi, am ajuns la un nivel al culturii şi civilizaţiei pe care nu l-au atins vreodată generaţiile trecute. Deţinem aparate, tehnici şi cunoştinţe la care părinţii, moşii şi strămoşii noştri nici n-au visat vreodată. E şi bine, e şi rău. Cunoaştem o bună parte din tainele lumii, ale Pământului şi Cosmosului şi le stăpânim, conform poruncii divine: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul”. Am crescut sub aspectul cunoaşterii şi dezvoltării ştiinţei şi tehnicii; ne-am înmulţit, fiindcă am ajuns de la o pereche de oameni la peste şapte miliarde; stăpânim Pământul şi se pare că stăpânim şi o părticică din Univers. Ei bine, ce facem acum? Suntem noi suficient de înţelepţi ca să gestionăm aceste comori, pe care le deţinem, sau vom avea soarta atlanţilor de pe Atlantida? Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 283 (1-15 august)

26/08/2014

foto_Monica Jucan_crop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Nostalgici şi nostalgii. Nostalgia este starea de tristeţe, de părere de rău după o persoană iubită, după o anumită stare de lucruri, după anumite locuri de care te leagă trecutul. Am putea spune, chiar, că este dorul de ceva frumos, bun, plăcut şi înălţător de altădată. Nostalgicii sunt cei care trăiesc o stare de nostalgie. După 1989, cuvintele acestea au căpătat un sens peiorativ, rău, urât, denigrator, vrând să desemneze pe cei care nutreau păreri de rău după perioada comunistă apusă, după „epoca Ceauşescu”, după traiul şi posibilităţile pe care le avuseseră pe vremea aceea. În general, „nostalgicii” de genul acesta erau, în mentalitatea populară, cei care avuseseră funcţii, privilegii, cei care trăiseră bine pe vremea aceea. Şi, totuşi, cuvintele acestea sunt pe nedrept puse la zid. Dacă analizăm mai atent situaţia, vom vedea că sunt nostalgici nu numai cei care au făcut parte din protipendada regimului politic trecut, nu numai cei care au avut privilegii. Sunt nostalgici şi au nostalgii şi alte categorii de oameni. S-o luăm la rând! Citește restul acestei intrări »


Banii și viața

09/12/2013

urme_foto_Delia Florea

„Dacă banul pentru dumneavoastră este speranţa de independenţă, nu va fi niciodată el. Singura siguranţă pe care un om o va avea în această lume este o rezervă de cunoştinţe, experienţa şi capacitatea.” – Henry Ford

de Vavila POPOVICI
Carolina de Nord, SUA

Cu mii de ani în urmă, în aşa-numita Epocă de piatră, strămoşii noştri europeni trăiau din vânat sau lucrau pământul. Metalele încă nu fuseseră descoperite, prin urmare, oamenii lucrau folosind unelte de piatră, de unde şi-a luat denumirea epoca respectivă. Femeile şi bărbaţii din acea epocă nu aveau bancnotele şi monedele pe care le utilizăm noi în prezent, dar făceau schimb de bunuri de valoare între ei, schimb care purta numele de troc. Când oamenii au învăţat să prelucreze metalele, schimburile au devenit mai uşoare, întrucât metalele, precum aurul, argintul, cositorul şi fierul, reprezentau o valoare pentru toată lumea. Schimbai ceva pentru o anumită cantitate de metal, iar ulterior puteai să foloseşti părţi din metal pentru a-ţi plăti dările. Era o posibilitate de schimb, de măsură a valorii. Citește restul acestei intrări »