Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 298 (16-31 martie)

09/04/2015

Iconostas_foto_Delia Florea

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ierusalimul din noi. Se apropie cu paşi grăbiţi marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Cu o săptămână înainte, respectiv în Duminica Floriilor, comemorăm Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus. Fiindcă această sărbătoare are o semnificaţie importantă în viaţa noastră sufletească, vom zăbovi puţin asupra ei în cele ce urmează.

Mântuitorul venise în lume cu un scop precis: să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele omenirii. Nimeni nu înţelegea aceasta. Nici chiar ucenicii lui. Deducem aceasta din întrebările pe care I le pun, din discuţiile pe care le poartă cu El. Oamenii din Palestina se împărţeau în două grupe mari. O grupă o formau oamenii de rând, nevoiaşii, săracii, bolnavii, care-L însoţeau pe Domnul Iisus pretutindeni, care-L ascultau când le vorbea, care-L rugau să-i vindece şi să le vindece bolnavii. Aceştia erau de ordinul miilor. A doua categorie o formau mărimurile zilei: politicieni, arhierei, ofiţeri şi soldaţi, învăţaţi, funcţionari. Aceştia formau două forţe mari: puterea politică şi cea religioasă. Se ştie că pe vremea Mântuitorului Palestina era sub stăpânire romană. Romanii nu se atingeau de religia popoarelor subjugate şi nici de conducătorii religioşi ai acestora, dar ţineau sub atentă observaţie pe oricare dintre cei care ar fi putut deveni conducători politici, instigatori la răscoală. Dovadă că şi Domnul Iisus Hristos este urmărit pas cu pas. În cele patru Evanghelii care ni s-au păstrat, întâlnim spioni ai stăpânirii, care-I pun întrebări meşteşugite, menite să-L atragă în cursă, doar-doar va rosti vreo vorbă împotriva stăpânirii. Pe lângă aceste menţiuni, avem rapoartele, pe care le trimiteau guvernatorii Palestinei împăratului de la Roma, unde menţionau faptele, vorbele, până şi culoarea părului şi a ochilor lui Iisus. La un moment dat, chiar împăratul îşi manifestase dorinţa de a-L cunoaşte personal pe Domnul Iisus, după ce aflase atâtea despre faptele şi puterea Sa. Romanii nu vedeau cu ochi buni popularitatea Mântuitorului, fiindcă se temeau că va ridica poporul la răscoală împotriva lor. Citește restul acestei intrări »


Minunea lui Iisus făcută ucenicilor săi

06/04/2015

de Cornel MĂRGINEAN Motivul minunii este regăsit în chiar forma de explicare a esenţei acesteia, într-o frumoasă poveste filosofică: Doi călugări evlavioşi, de rang înalt, se îndreptau spre un vas acostat la malul unei mări. În apropierea portului, ei trec pe lângă un cerşetor ce se ruga spre Dumnezeu cu ardoare. Dar rugăciunea nu era bine spusă. Aşa că cei doi îl întrerup şi îi spun cum este corect să se roage. Cerşetorul le mulţumeşte şi este fericit că va şti, de acum, să se roage cum trebuie. Călugării se îmbarcă şi ies în larg. La un moment dat, toţi cei de pe vas privesc cu mare uimire spre mal, de unde un om, umblând pe apă, se apropia de vas şi le făcea semne să fie aşteptat. Când s-a apropiat, cei doi călugări l-au recunoscut pe cerşetor. Acesta uitase cum să se roage corect şi îi ruga acum, umblând pe apă, să îi mai spună o dată rugăciunea. Subiectul minunii prin care Iisus merge pe apă pentru a-şi salva apostolii, îmblânzind marea, este estompat, pentru a deveni o lecţie, atât pentru apostoli, cât şi pentru oricare cititor al Evangheliilor, de încercarea lui Petru în a-L întâmpina ieşindu-i înainte. Atâta timp cât Petru, plin de credinţă, are convingerea că umbletul său pe apă este posibil, el va păşi spre Iisus. Dar imediat ce vede şi realizează pericolul valurilor din jur, înspăimântându-se, picioarele îi pătrund spre adâncul apei şi spre înec. Credinţa, adică forţa de a face imposibilul, de a păşi pe apă, înseamnă înfruntarea oricărui pericol. Iisus îl salvează de la înec pe apostolul său Petru, dojenindu-l. Ce înseamnă dojana lui Iisus? Înseamnă dragoste.

de Cornel MĂRGINEAN

Motivul minunii este regăsit în chiar forma de explicare a esenţei acesteia, într-o frumoasă poveste filosofică:

Doi călugări evlavioşi, de rang înalt, se îndreptau spre un vas acostat la malul unei mări. În apropierea portului, ei trec pe lângă un cerşetor ce se ruga spre Dumnezeu cu ardoare. Dar rugăciunea nu era bine spusă. Aşa că cei doi îl întrerup şi îi spun cum este corect să se roage. Cerşetorul le mulţumeşte şi este fericit că va şti, de acum, să se roage cum trebuie. Călugării se îmbarcă şi ies în larg. La un moment dat, toţi cei de pe vas privesc cu mare uimire spre mal, de unde un om, umblând pe apă, se apropia de vas şi le făcea semne să fie aşteptat. Când s-a apropiat, cei doi călugări l-au recunoscut pe cerşetor. Acesta uitase cum să se roage corect şi îi ruga acum, umblând pe apă, să îi mai spună o dată rugăciunea.

Subiectul minunii prin care Iisus merge pe apă pentru a-şi salva apostolii, îmblânzind marea, este estompat, pentru a deveni o lecţie, atât pentru apostoli, cât şi pentru oricare cititor al Evangheliilor, de încercarea lui Petru în a-L întâmpina ieşindu-i înainte. Citește restul acestei intrări »


CU SAU FĂRĂ RELIGIE?

13/03/2015

Vavila Popovicide Vavila POPOVICI,
Carolina de Nord

Am citit cu surprindere articole recent publicate cu privire la religie, precum şi comentariile. Din multe articole reiese, dureros de tare, dorinţa de a îngropa credinţa celor mulţi. Cum de a reuşit comunismul să infiltreze atât de adânc ideologia sa ateistă? Un preot ne-a amintit că sovieticii chiar aveau manuale precum Călăuza ateistului, o carte apărută în România în 1961. Cât de inconştienţi putem fi, de a nu vedea repercusiunile acestei ideologii asupra generaţiilor următoare, comportamentul care se manifestă cu ură şi fără de iubire în relaţiile cu semenii? Cum de nu ne-am putut trezi încă de sub influenţa materialismului? Şi când va fi aceasta? Cum se pot uita însuşirile sufleteşti ale poporului român, credinţa sa de veacuri? Cum de nu se înţelege că viaţa unui popor este preţuită după acele însuşiri, după nivelul spiritualităţii sale? Cum de nu suntem conştienţi că puterea sufletească este mobilul mişcării în viaţa noastră, că este, în principal, ceea ce are mai bun naţia? Ne dorim, în prezent, o schimbare a mentalităţii, dar ea ar trebui să rămână cu rădăcinile ei, să crească ca un pom, să se dezvolte şi să dea roade, în modernitate. Dacă nu privim în sus şi nu vrem să creştem, şi ne aplecăm ramurile în jos, atingând noroiul existent, unde vom ajunge? Aşa cum fiecare om are o menire pe acest pământ, aşa şi fiecare popor are menirea sa. Nu vrem să mergem pe calea arătată de divinitate, ne vom nărui! Nu putem închide ochii şi nu putem rămâne pasivi în faţa gândirii multor rătăciţi. Cineva a profeţit că vom ajunge să nu ne mai înţelegem între noi, şi, vai!, cred că suntem în acest punct. La ce mai putem spera? Şi pe când? Citește restul acestei intrări »


Caracterul

27/12/2014

NATIVITY-

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Te culeg, Doamne Iisuse, din semeni,
ca pe nectarul din flori…
căci unul are un prisos de milă
iar altul are-un plus de bunătate;
în ochii unuia-nfloresc toţi merii din livadă
iar glăsuirea altuia aduce-a pâine caldă…
din slova Cărţii Sfinte mi-am croit
cărare de-ndreptare cugetului meu,
dar şi mai mult m-a-nflăcărat
bunăcredinţa unui frate-ndepărtat –
el, unul dintr-o sută, din lumea de sub fire,
sfiala mi-a citit-o din gesturi şi privire,
simţind cum bucuria a-ntrecut măsura –
O, Dumnezeul meu şi a toată făptura!
din oameni, Sfinte-Ţi faci unealta
de clădit rostul mântuirii…
picat in fagure de rugăciune –
din neştiute puncte cardinale, Duhul Sfânt
strecoară-n suflet şoapte de înţelepciune…
de-atâtea ori în viaţă mi-ai curmat pieirea,
O, Dumnezeul meu şi a toată zidirea!
am încă de-nvăţat tărie şi curaj,
de lepădat mândrie, nesăbuinţi şi-atâtea…
nebun de iubire şi de frumos,
pătruns de iertare până la os –
O, Doamne Iisuse, cum mă faci să sper:
pe-o aripă de fluture e trecerea la Cer!
cu trenul vieţii mă las încrezut
în statornicia vagonului…
iau seama la roadele omului…
deasupra norilor –
aripa credincioasă a avionului. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 287 (1-15 octombrie)

21/10/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_detaliu_1Înălţarea şi prăbuşirea unui neam. În faţa lui Dumnezeu, popoarele nu sunt adunături de lume, ci grupuri mari de oameni legaţi între ei prin legături de sânge, de limbă, de tradiţii, de religie. Nucleul unui popor este familia. Ea se dezvoltă sub formă de triburi din ce în ce mai mari, ajungând apoi să formeze un popor. În faţa lui Dumnezeu, fiecare popor are o menire în lume, o misiune, un obiectiv de realizat. El apare şi dispare în timp, în istorie. Ne amintim cu câtă grijă a fost ajutat poporul evreu să evolueze printre alte popoare, să se menţină în viaţă, să-şi realizeze menirea lui. A pornit de la un om ales de Dumnezeu, de la Avraam. În planul divin, din acest popor avea să se nască Mesia, adică Mântuitorul, Cel ce avea să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Naţiunile, uniunile, federaţiile, imperiile sunt invenţii târzii, şi ele înseamnă o sumă de popoare unite între ele de interese comune, de forţă. La judecata universală de la sfârşitul lumii, vor fi judecaţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, dar şi popoarele.

Din istoria şi experienţa altora, putem învăţa noi înşine ca popor. Evreii au fost ocrotiţi de Dumnezeu atâta vreme cât L-au ascultat, cât I-au împlinit poruncile. A adus nenorociri asupra egiptenilor, până când aceştia i-au slobozit pe evrei; a despicat apele Mării Roşii, ca să-i scape de armata egipteană; le-a dat mâncare şi apă în pustie patruzeci de ani, fiindcă L-au recunoscut ca singur Dumnezeu, creator al cerului şi pământului; le-a supus popoarele din ţinutul Canaanului, ţara „laptelui şi a mierii” şi le-a dat un teritoriu, în care să se dezvolte ca popor între popoare; le-a dat conducători înţelepţi, care să-i cârmuiască printre alte popoare mult mai puternice; i-a scos în repetate rânduri din robii grele, atunci când nimeni nu mai credea că neamul evreiesc va mai putea să supravieţuiască în istorie; a ajutat şi a înălţat pe fiecare individ în parte şi neamul în totalitatea lui, atunci când I-au respectat poruncile, sărbătorile, când I-au dat ascultare. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XI (2013), nr. 262 (16-30 septembrie)

03/10/2013

foto_Adrian Pop

de pr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Preţul civilizaţiei. Trăim într-o epocă în care istoria se scrie cu o rapiditate fără precedent. Descoperiri ştiinţifice în toate domeniile de activitate au loc frecvent, invenţii de toate felurile creează noi şi noi maşinării, noi produse chimice, medicamente etc. Astăzi copiii se joacă cu aparate pe care nici nu le visau generaţiile trecute. Cu 20-25 de ani în urmă, cineva care fusese în Italia îmi povestea că acolo există televizoare pe care le mânuieşti de la distanţă, cu telecomanda. Nu puteam înţelege mecanismul respectiv, fiindcă eram obişnuit să apăs ori să rotesc cele câteva butoane de la televizorul meu. Cu 30 de ani în urmă îmi spunea cineva că poate fi scrisă o scrisoare în America şi în clipa imediat următoare ea să fie în Europa. Nu puteam înţelege! Citește restul acestei intrări »


ADEVĂRUL ISTORIC ŞI TAINIC AL ÎNVIERII

02/05/2013

de Maria Diana POPESCU, Agero
www.agero-stuttgart.de

Maria Diana PopescuCapitalismul nostru cel de toate zilele nu ţine nici de lumină, nici de iertare, nici de toleranţă, nici de foame, nici de sete, nici de speranţă, nici de iubire creştină, nici de veşnicie, n-are nici cea mai mică legătură cu miracolul Învierii, ci doar cu ateismul „ştiinţifico-fantastic”, niciodată în criză. Uriaşii cu picioare de lut, cu doctorate în materie de agnosticism, care îşi trăiesc opulenţa în „Grădinile suspendate ale Semiramidei”, închinîndu-se, cum spunea Balzac, zeului Mamon, vor avea soarta mielului de Paşti, mai devreme sau mai tîrziu. Se vor mînca între ei la mesele neoficiale, pînă la dispariţia speciei lor. Cînd vine vorba de îmbuibare, între lipsa de conştiinţă şi conturile din Cipru, înmormîntate în tăcere folositoare lor, cei peste 3500 de bogătani români, mai au un singur dor: să chefuiască de Paşti la aceleaşi cumetrii de tip mafiot. De unde compasiune pentru popor? E ca şi cum ai pune un pix în ghearele unei maimuţe şi i-ai cere să scrie o poezie. Mîntuitorul a îndurat şi pentru ei chinurile răstignirii şi moartea de pe Cruce, dar ei continuă să-şi trăiască vieţile după modelul păgîn, făcîndu-L pe Iisus să îndure din nou Vinerea Sfintelor Patimi.

Mîntuitorul în bunătatea Lui e gata să le ofere iertare, dacă se căiesc şi o cer, dar gîndul lor stă la alte oferte. La praznicul cel mare al Învierii Domnului este binevenită toată suflarea. Românul tradiţional, care nu negociază cu el însuşi cînd vine vorbă despre Dumnezeu, ştie să facă diferenţa între credinţă şi spectacol şi primeşte cu post, curăţenie, milostenie şi rugăciune, Sfîntul Paşti. De unde au, de unde nu, de unde au economisit, românii vopsesc ouă, pun de veacuri pe masă o bucată de miel, cozonaci şi pască, nu uită dă dăruiască şi celor lipsiţi, dar sînt un popor mîndru pentru că îl au pe Dumnezeu şi au credinţa în miracolul Naşterii şi al Învierii Mîntuitorului. Minte cel ce spune că spiritualitatea românilor trece mai întîi prin burtă. Paştele reprezintă pentru românii de pretutindeni evenimentul fundamental al creştinismului: Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare, iar Biserica – cea „una, sobornicească şi apostolească” –  cel mai de seamă fapt istoric al omenirii, zidit pe adevărul istoric şi tainic al Învierii lui Iisus Hristos. Să mergem în miez de noapte în lăcaşurile Sfintelor Biserici! Slujitorii Domnului ne aşteaptă cu făcliile aprinse pentru a-L vedea pe Iisus strălucind în lumina cea curată a Învierii. Citește restul acestei intrări »


NIHIL SINE DEO

15/02/2013

de Sergiu GĂBUREAC

382234_558723660818357_799593631_nAm asistat zilele trecute, în direct, la executarea Bisericii Ortodoxe Române la televiziunea unuia dintre cei 21.200 de atei din România. La o populaţie de 19.043.767 locuitori stabili în 2011. Constat atacuri similare pe diverse reţele de socializare. Nu iau în discuţie cifrele vehiculate. False de la un capăt la altul. E suficient să intraţi pe www.patriarhia.ro pentru a vă lămuri ce a făcut şi ce face instituţia supusă tirului înverşunat.

Mă întreb, doar, cui serveşte demolarea principalului factor civilizator al poporului român.

După ce acceptăm cu toţii, tacit, trimiterea în derizoriu a învăţământului românesc, căscând gura cu satisfacţie la tot ce se întâmplă prin wc-urile şcolii româneşti. După ce altă instituţie civilizatoare, cea a corpului medical, este pusă la zid, zi de zi, prin exacerbarea cazurilor de malpraxis prezentate. A venit rândul Bisericii. Nu a Bisericii în ansamblul ei (18 culte în România), ci a Bisericii Ortodoxe Române.

Are Slavici (parcă aud, unii se vor întreba: Cine-i Slavici?) o nuvelă ce dă răspuns fără echivoc tuturor celor născuţi pe cracă. „Popa Tanda”. Mii de preoţi, ca părintele Trandafir, au menţinut şi ridicat, moral, spiritual şi material, poporul român de-a lungul veacurilor. Astfel de modele vii au făcut ca satele şi oraşele României să se dezvolte şi să trăiască în armonie. Au contribuit la civilizarea locurilor unde au păstorit şi răspândit învăţăturile tablelor pentru viaţa cea de toate zilele. Au făcut ca limba şi cultura românească să se păstreze şi să evolueze odată cu vremurile. Din Biserică s-au desprins, de-a lungul timpurilor, celelalte instituţii civilizatoare ale comunităţii: şcoala, biblioteca publică, medicul, agronomul, poliţistul comunitar… Citește restul acestei intrări »


Când nevoia celuilalt este nevoia mea, când bucuria celuilalt este bucuria mea, când celălalt este eu şi toţi întru toate Hristos. Asta socotesc eu că înseamnă să fim una

09/11/2011

Dialog duhovnicesc şi de suflet ziditor, cu Preacuviosul Părinte Ieromonah Savatie Baştovoi…

 Dialog de suflet, realizat la Chişinău de Stelian GOMBOŞ

Delia Florea_Rohiita IPărintele Savatie Baştovoi este o personalitate cunoscută în mediile bisericeşti şi în cele intelectuale, cărţile sale fiind apreciate cu mai multe distincţii prestigioase cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul salonului naţional de carte de la Iaşi (1996), premiul Fundaţiei Soros pentru debut, premiul revistelor „Timpul” şi „Convorbiri literare” din România. Din anul 1996, este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. S-a născut pe 4 august, anul 1976, în Chişinău. Tatăl său, Valentin Baştovoi, era profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, iar mama, Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secţia regie. Are studii de pictură, filosofie şi teologie şi a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chişinău. O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat în rangul de protosinghel (egumen), de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. În anul 2005 a făcut parte din Comisia pentru validarea textelor liturgice de pe lângă Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, unde a contribuit la scrierea slujbelor pentru doi sfinţi români: Grigorie Dascălul şi Gheorghe de la Mănăstirea Cernica. În România a susţinut foarte multe conferinţe şi seri duhovniceşti, în special dedicate tinerilor, a acordat multe interviuri, a publicat foarte multe cărţi şi broşuri, mereu actuale, realiste şi ziditoare de suflet creştinesc, autentic.

Citește restul acestei intrări »